Revederea după 16 ani

Povestea stă cam așa. Într-o dimineață de 17 august 2011, cumnatul meu Bogdan mă roagă să merg cu el și cu familia la #București să ducem 2 fete la cămin (aveam GPS fără internet pe noul meu Nokia 5020). Mă trezesc, fac duș și mă sui în mașină, un Opel din ăla cu multe locuri. Ajung la poarta ei, toată lumea se dă jos, eu setam telefonul pentru destinație, între timp toată lumea se pupa, se saluta și cobor eu, craiul călare pe mașina albastră :D. Cum am pus piciorul jos, puf deodată în fața mea apare Cristina. Se uită la mine cu ochii ăia mari și frumoși, îmi întinde mâna și-mi spune „bună sunt Cristina”. Eu încă vrăjit de frumusețea ei, nu am putut să-i răspund decât în stilul meu caracteristic: „bă da nu te-ai schimbat deloc!” 🙂 😀

1 an mai târziu, pe 17 august 2012, visând că voi spune întotdeauna un DA la fel ca răgetul unui leu, am reușit să zic un da de pisic anchilozat, stăpânindu-mi cu greu râsetele provocate de toți prietenii mei care încercau să mă facă să râd.

5 ani au trecut de atunci și nu am încetat niciodată să-i zic în fiecare zi cât de mult o iubesc și cât de fericit sunt alături de ea. Îmi este alături în cele mai tâmpite, grele și fericite momente ale vieții mele. Și reușește să facă asta cu un zâmbet criminal de frumos.

După 5 ani îmi doresc să-i transmit soției mele un singur lucru,

niciodată să nu uite primele mele cuvinte atunci când ne-am revăzut și anume „niciodată să nu se schimbe!”. Te iubesc enorm și-ți mulțumesc că ai ales să fi soția mea.

La mulți ani nouă!

P.S: Darurile și cadourile pentru nunta de lemn (cred că așa se zice) vor fi primite în Vama Veche cu cea mai mare căldură. Nu acceptăm retururi :))))

Lasă un răspuns