Cel care iubește enorm

Eram pierdut, înecat în butoiul de miere și nedorind nicicând să ies la suprafață. Eram fericit, aveam tot ce-mi doream și mai ales, îmi găsisem liniștea sufletului meu. Eram cel care iubește nespus. Eram…..

Mă simt ca acel moș din sat care stă pe prispa casei lui, uitându-se cu ochii îmbătrâniți la oamenii care pășesc agale și veseli pe stradă. Acel moș care nu trebuie să spună multe, ca să-ți dai seama că a trăit destul și a văzut o groază. Sunt ochii aceia care pe măsură ce te adâncești în ei, descoperi un întreg alt univers, diferit și fascinant. Cu ridurile șanțate în piele, dar care provin de la expresii, de râs, de plâns, de durere.

Mă simt cu părul încărunțit dar cu cârlionți încă jucăuși atunci când bate vântul. Nu mi-am pierdut nici râsul, dar sunt mai moderat. Nu arăt ca acest moș, dar mă simt asemenea, pentru că, așa cum am învățat din vremuri timpurii, durerea sufletească nu trece azi, mâine.

Ariciul cu privirea blândă, dar cu țepi mari

Este o conviețuire, un mod de a trăi, în care accepți rănile și cicatricile. Încercând să închid ochii, îmi imaginez aceste trăiri ca fiind un arici lovit de o mașină pe care-l iei în brațe să-l îngrijești, dar cu țepii lui își provoacă și mai multă durere. Cam așa văd eu durerea trecutului. Nu este ceva care să-ți facă rău, ci ceva care te face să-ți aduci aminte să mai ridici un zid.

Ariciul ăsta lăsat singur să-și facă de cap te poate duce într-un colț întunecat. Undeva unde să-ți dorești solitudinea, unde nimeni să nu poată să-ți vadă durerea. Acel loc în care crezi că ești doar tu și nu vrei ca nimeni să-ți vadă ori să-ți înțeleagă durerea, nu pentru că nu ai avea încredere în ei, ci pentru că nu ai vrea să-i întristezi. Nu vrei ca durerea ta, să fie motiv de întristare, pentru că nu ai vrea ca nimeni din jurul tău să treacă prin ce treci. Așa că nu rămâne decât să iei ariciul în brațe și să conviețuiești.

Și totuși…..

Nu…. mă gândeam că poate am dat de niște urme de regret, dar nu. Nu e regret, e un zâmbet printre lacrimi. Un zâmbet căci cu siguranță, cel care iubește enorm își dorește toată fericirea persoanei iubite, nu? Da… așa e, fericirea. Cât de ușor spune-mi fericirea mea, este fericirea ta. Mai dificil când trebuie să o pui în practică, dar nu e imposibil. Căci da, cel care iubește enorm, mai întâi de toate nu se iubește pe el însuși. Cum de altfel, care nu se iubește pe el însuși, nu poate să iubească din toată inima și ființa lui, fără să știe ce înseamna a iubi. Are sens nu?

Gândul că viitorul persoanei iubite, este întotdeauna la îndemână, cu tine sau fără, mă face să fiu fericit. Ești îndatorat să gândești așa, nu? Eu cel puțin așa cred. Pentru că cel ce iubește enorm, vrea binele și fericirea tuturor celor din jurul său……

<div class='sharedaddy sd-block sd-like jetpack-likes-widget-wrapper jetpack-likes-widget-unloaded' id='like-post-wrapper-103532497-14763-67918b5926327' data-src='https://widgets.wp.com/likes/?ver=13.8.1#blog_id=103532497&post_id=14763&origin=damianirimescu.ro&obj_id=103532497-14763-67918b5926327&n=1' data-name='like-post-frame-103532497-14763-67918b5926327' data-title='Apreciază sau republică'><h3 class="sd-title">Apreciază:</h3><div class='likes-widget-placeholder post-likes-widget-placeholder' style='height: 55px;'><span class='button'><span>Apreciază</span></span> <span class="loading">Încarc...</span></div><span class='sd-text-color'></span><a class='sd-link-color'></a></div>