Pregătit de muncă

24 august 2007 – aveam 19 ani, eram la Facultate de Matematică-Informatică, specializarea Informatică anul I, când m-am dus la un interviu de angajare. Îmi aduc aminte și acum ce emoții aveam. Până atunci, singurul meu venit personal era acela din repararea calculatoarelor și instalat-ul Windows-ului. În plină vară, pe o căldură mare, eram pe hol așteptând să-mi vină rândul. Îmi bătea inima atât de puternic de nu vă spun.

Se deschide ușa și îmi aud numele, domnul Irimescu? Tresar și mă ridic instant spunând că eu sunt. Sunt invitat în birou unde aveam de răspuns la câteva întrebări. Era primul meu interviu și nici nu mă pregătisem. Aveam în mână o foaie care se presupunea a fi un CV. Din ăla european, că doar ce intrasem în UE, care din păcate în afară de nume, vârsta, telefon și email nu conținea. A da, să nu uit, măreața mea realizare de student în cadrul Facultății de Mate-Info. Ce mă mândream cu asta. Prietena mea de pe atunci îmi era alături și mă încuraja spunându-mi că totul o să fie în regulă, că o să iau interviul ăsta fără nici o problemă. Doamne ce copil eram.

Interviul
Interviul

În fața mea era viitoarea mea șefă. O doamnă bine aranjată și care reușea destul de ușor să te intimideze. Mai ales că toți dinaintea mea erau deja absolvenți. Mă luptam efectiv cu mine să-mi spun că pot să fac asta și că o să reușesc, căci până la urmă eram sigur de capacitatea mea. Nu era vorba că eram mândru sau arogant, ci doar că știam că, cunoștințele acumulate în timpul liceului și al anului I de Facultate erau super ok pentru job-ul la care aplicasem. A da, nu v-am zis care era job-ul așa-i? Operator calculator cu introducere în baza de date. Nu mai țin minte efectiv denumirea oficială, doar ca eu să introduc date într-o bază de date.

Pentru mine era foarte simplu, scriam încă de pe atunci cu 140 de cuvinte pe minut fără să mă uit la tastatură.

Dar oare era de ajuns această încredere în mine?

Sunt întrebat ce știu să fac și nici nu stau pe gânduri și răspund la foc automat: HTML, JavaScript, Visual Basic și .NET. Observ pe fața șefei mele o oarecare uimire spunând că s-ar putea să fiu prea calificat.

A urmat apoi o parte practică unde a trebuit să scriu după o dictare. Cred că ăsta a fost punctul ăla cheie în care mi-am demonstrat abilitățile. Nu vă pot explica cât de multe emoții am putut să am, mai ales că după mine mai erau persoane care aveau peste 25 de ani. Iar eu, un copchil de 19 ani, încă necopt, încă neșlefuit.

Pregătit de muncă
Pregătit de muncă

După ce am dat testul am ieșit din birou și am mers acasă așteptând rezultatul. Mi s-a spus că voi fi sunat dacă voi fi angajat. Câteva zile mai târziu primesc un telefon și sunt întrebat dacă pot să vin la muncă începând cu data de 1 august 2007. Am spus că desigur, de abia aștept. Aceea a fost una dintre zilele memorabile pe care și-acum le țin minte. Am sărit în sus și am țipat cât m-au ținut plămânii.

Primul job care a ținut cont de creativitatea mea

Am apreciat extraordinar de mult primul meu job. Bine, la început a fost luna de probă, însă după 3 luni am avut ocazia să-mi arăt și creativitatea sau cum șefa mea mi-a zis în față ești cel mai mare idiot pe care l-am văzut vreodată. În sensul că în definiția dânsei, idiot înseamnă o persoană cu foarte multe idei pe minut. Și chiar aveam idei, născoceam de fiecare dată soluții și metode eficiente de creștere a profitului.

Creativitate și bucuria de a o manifesta la locul de muncă
Creativitate și bucuria de a o manifesta la locul de muncă

Am avut experiențe foarte plăcute și consider că acest prim job mi-a oferit ocazia să mă descopăr pe mine și să mă dezvolt. Nu vorbesc de salariu aici, pentru că am apreciat mai mult această latură. Și pot spune cu mâna pe inimă, că dacă nu aș fi fost angajat atunci, cine știe pe ce cale eram acum :).

Cum a fost la tine primul tău loc de muncă? Îți mai aduci aminte? A fost ok? Te-ai simțit confortabil și fericit că ești acolo?

2 Thoughts to “Primul job nu cred că se uită niciodată!”

  1. Primul job a fost prin a 11 a… oarecum job, ceva de vanzari d2d. N-am rezistat si le-am dat cu jet. BIne, nici chef prea mult de munca n-aveam pe atunci. Dar trainingul mi-a prins bine.

    Apoi ceva tot cu PC-uri… era un curs de la minister pe care trebuia sa-l predau unor oameni si sa le duc pc-urile. Ala a fost foarte misto, dar relativ scurt. Amprenta cea mai mare cred ca am avut-o la primul job in presa. Acolo nu mai eram de capul meu, era lucru cu oamenii, colectivitate. Alta mancare de peste. Chiar daca n-au fost bani… a fost mult mai misto acolo.

    1. Păi prima oară când am muncit și am fost plătit a fost prin clasa a 10-a când instalam windows-uri și le curățam de praf. De atunci am început să-mi fac banii mei de buzunar. Ideea e că la primul meu job (oficial) chiar a fost exact așa cum spui și tu, colectivitate, nu eram de capul meu. Chiar a lăsat o amprentă în viața mea acest job.

Lasă un răspuns