Ce văd eu, e dincolo de ce se vede
În ultimele zile am avut ocazia să întâlnesc câteva persoane, cărora aproape instant am putut să văd ceva, dincolo de orice perspectivă sau realitate pe care acestea o credeau. Am văzut un potențial de a ajunge într-un anumit punct, un potențial pe care aceștia se pare că au eșuat să-l vadă.
Nu știu exact care au fost pașii pe care i-am făcut să ajung aici, în punctul acesta în care mă aflu, dar vorbind strict despre persoana mea, sunt un om care-și vede potențialul și cu siguranță își vede destul de bine calea pe care trebuie să o apuce, ca să ajungă la stadiul acela. Singura diferență constă în faptul că eu îmi setez viteza cu care ajung acolo. Sunt destul de încrezător că dacă vreau, pot ajunge într-un an, dar tot la fel de bine dacă măresc pasul pot ajunge în 2 luni. Dar totodată sunt conștient că asta ar însemna să sacrific ceva, pentru a putea avea timpul necesar astfel încât să măresc pasul.
Iar pentru mine, timpul este o unitate de măsură de mare valoare. Pentru mine timpul înseamnă mai mult decât bani, iar valoarea acestuia monetară, fluctuează în funcție de circumstanțe și de nevoi. Banii vin și pleacă, cu siguranță ai auzit expresia asta de atât de multe ori, însă niciodată nu auzi timpul nu vine și pleacă, timpul îl ai, cât îl ai! Nu, nu mor, adică sper că încă mai am timp pe această Planetă. Mă refer totuși la timp și la importanța acestuia, ca atunci când decid să nu muncesc mai mult de 8 ore pe zi no matter what pentru a avea timp și pentru familia și prietenii mei. Pentru mine, timpul înseamnă echilibru, iar echilibrul acesta înseamnă liniște și pace. Pe scurt, o viață fără stres.
Potențialul fiecăruia îi este la îndemână
Dacă am definit timpul ca o valoare destul de importantă pentru mine, atunci descoperirea potențialul de sine este la fel de importantă. Poți pierde timp uitându-te în zare pentru a descoperi calea spre obiectivele propuse, poți pierde timp bătându-te pe tine însuți că ai făcut atâtea și atâtea greșeli în viață și așa mai departe, dar de cele mai multe ori, descoperi de fapt că în tot acest timp, tu erai deja pe calea corectă. Toate greșelile tale, te construiesc pe tine, astfel încât să fi pregătit să faci aproape cel mai important lucru din viața ta, individual și anume primul pas.
Potențialul este la îndemâna fiecăruia, doar dacă decizi să faci o introspecția a trecutului tău și să înveți din el. Făcând asta, vei ajunge din băi, nu aș mai face aceiași greșeală dacă aș da timpul înapoi, în nu aș schimba nimic. Sunt conștient că dacă aș putea să mă întorc în timp să schimb o singură decizie greșită, la întoarcere eu nu m-aș mai recunoaște. Și probabil că nu mi-ar mai place de eu-ul pe care l-aș găsi.
Știu că sună ca trăiește fără regrete, dar nu fac referire la asta. S-a întâmplat o singură dată în viața mea să am parte de un singur regret. Atunci când am văzut pe ecranul telefonului meu, notificarea primită de la Biziday spunându-mi că a avut loc un cutremur de 10 grade. Pupilele mi s-au dilatat, am conștientizat faptul că voi muri și apoi toate visele mele pe care le-am aveam, nu voi putea să le văd îndeplinite. De ce? Din cauza lipsei timpului. Și acela a fost singurul meu regret de viitor practic, ca să-l numesc așa.
Mă aproprii de 30 de ani. Adică fac 15 ani pe un picior. Sunt încă mic, vorbind în vârsta picioarelor. De-abia adolescent și iacă-tă că totuși mai am multe de învățat.
Prețuiește prezentul și timpul de acum. Este unul dintre cele mai valoroase monede aflate în posesia ta. Oricum, nici moneda asta nu ne aparține, ci doar primită la naștere, așa ca un dar de bun venit!
<div class='sharedaddy sd-block sd-like jetpack-likes-widget-wrapper jetpack-likes-widget-unloaded' id='like-post-wrapper-103532497-13473-674dc459a9ebf' data-src='https://widgets.wp.com/likes/?ver=13.8.1#blog_id=103532497&post_id=13473&origin=damianirimescu.ro&obj_id=103532497-13473-674dc459a9ebf&n=1' data-name='like-post-frame-103532497-13473-674dc459a9ebf' data-title='Apreciază sau republică'><h3 class="sd-title">Apreciază:</h3><div class='likes-widget-placeholder post-likes-widget-placeholder' style='height: 55px;'><span class='button'><span>Apreciază</span></span> <span class="loading">Încarc...</span></div><span class='sd-text-color'></span><a class='sd-link-color'></a></div>
Îmbătrânește cineva p-aci?! 😀
Nu m-am referit la tehnologie ca n-ar fi utila in societate. Si eu imi imaginez o lume in care in ochelarii mei de vedere sa pot accesa un browser sau un video doar uitandu-ma acolo, printr-un simplu impuls. Sa pot vedea pe cineva drag dintr-un alt loc al planetei atunci cand o sa ma mut din tarisoara asta. Ma refer la cei care vad tehnologia ca pe un bun material si atat. :))) in stil capra vecinului. Mi-ai adus aminte si trebuie sa fac o poza, am gasit in vechile reviste comuniste, din 80 si ceva, ca tot secolul vitezei se numea si pe atunci. =)))) Deci clar e nevoie de o alta definitie.
Din esecuri se invata foarte mult, daca nu cazi deloc nu ai cum sa te ridici, sa te scuturi de praf si sa mergi mai departe. Te ridici si din propria cenusa. Potentialul dintr-un om nu dispare doar pentru ca intr-un anumit punct al vietii s-a oprit din varii motive. El ramane tot acolo, precum o caramida de temelie la ceea ce poate face acel om.
Eu una sunt trista ca pontetialul sufletesc a inceput sa fie inexistent. Mi-e dor de zilele fara smartphone si laptop, cand pur si simplu stai langa un om si il asculti. Cu bunele si relele sale. Cu chestii in comun si contraziceri fara suparari sau egoisme.
Astea raman cu tine, cand ajungi singur, pe un pat de spital sau poate intr-un azil. Nu esti conectat la smartphone cand n-ai plamani si nu respiri prin laptop atunci cand iti trebuie un tub de oxigen.
Restul e praf in ochi. Tot ce-i material se devalorizeaza. Oamenii in schimb, se duc cum ai clipi din ochi.
Da, așa e. Nu m-am referit strict la partea materială atunci când am zis despre atingerea obiectivelor. Obiectivele pot varia, fie a deveni o persoană mai bună, mai înțelegătoare, mai empatică șamd. Și da, îți dau dreptate atunci când te referi la cele vremuri. Dar gândește-te din altă perspectivă, cum ne vom vedea nepoții? Pentru că vom devenii, Doamne ajută, bunicii de mâine. Ce le vom spune nepoților? Sau mai bine, cum vom comunica cu ei? Căci, acum tehnologia această și o văd aplicată în jurul meu, ajută la comunicare bunici – nepoți. Este greu să trăiești în acest secol, îl mai pot numi secolul vitezei sau deja am trecut în alt secol căruia nu-i știu denumirea? Pff, vârsta asta … 😀 🙂