Chef de viaţă, dor de aventură
M-am întors întreg şi aproape nevătămat. Deja îmi este dor de munte. Aţi trecut vreodată printr-un sentiment în care să nu îţi pese de nimic, să te uiţi în jurul tău şi să vezi cum se uită oamenii la tine, să ţi se pară că nu faci parte din tablou, din peisaj, dar să te doară fix în cot? Eu unul aşa am fost weekend-ul trecut. Am avut cel mai tare weekend din viaţa mea, fără să îmi pese de nimic. Eram eu cu muntele, eram eu cu fericirea în faţa mea. Înconjurat de zăpadă, de voie bună şi de o extraordinară bună dispoziţie, m-am aventurat pe munte. Dimineaţa ajuns la Strajă, m-am dus până la telescaun şi am urcat cu el până sus. Eram îmbrăcat în blugi, ghete, un pulover, un hanorac, o căciulă, mănuşi şi o geacă. Hmm, vreau să săun că e cam frig cu telescaunul şi mai ales dimineaţa. Trecând peste, un peisaj absolut mirific se aşează în spatele meu, bucăţi de magie pe ici, colo, zăpadă, munte, pădure, un miros îmbietor. Îşi puteai simţi pulsaţiile inimii la cel mai intens nivel. Ajuns în vârf, primul lucru pe care l-am făcut, normal, m-am dus să mănânc. Mamăă, cei mai buni crenvuşti cu omletă pe care i-am mâncat în viaţa mea şi cu o cană de lapte. Nepăsător, un fel de trecător, un om care ştie ce vrea şi nu îi pasă de ceea ce zic ceilalţi din jurul lui. Eram acolo în restaurantul ăla şi gustam cu ea mai mare plăcere din acea omletă. După ce am mâncat, i-am aşteptat pe restul făcând ceea ce voiam să fac. Am început să mă aventurez pe părţi să urc, să stau întins, să mă bucur de zăpada aceea mare. Reunit cu restul, am căutat cazare şi am găsit. Ne-am lăsat bagajele, ne-am aşezaz şi hai să închiriem schiuri. Zis şi făcut. Mi-am luat schiuri. Am căzut cu ele foarte nasol. M.am urcat şi mi-am dat drumul, era pentru prima dată când miam pus schiuri în picioare. Slavă Domnului că nu mi-am rupt nimic. Am dus schiurule înapoi şi mi-am luat o săniuţă. Am început să mă dau cu ea, dar m-am plictisit repede şi de ea. Simţeam cp ceva mă cheamă în interiorul meu. Îmi striga numele şi mă chema să ies din turma aceea de turişti. Mă opresc în mijlocul oamenilor, mă uit în sus, spre cerul albastru şi închid ochii. Tac din gură şi îmi liniştesc simţurile. Ămi las inima să asculte cu atenţie chemare şi să îşi ciulească urechile bine şi să urmărească vocea, să-i caute originea. Mă învârt un pic în cerc şi mă opresc. Simţeam inima cum bătea din ce în ce mai tare. Localizase vocea, ştiam cine mă cheamă, ştiam unde trebuie să merg. Deschid ochii, o sclipire în ochii mei îmi apare, o lacrimă de fericire îmi curge încet şi îşi face apariţia, făcând un mic canal pe obrazul meu. Nu vedeam nimic altceva decât acel lucru care mă chema. Muntele, vârful muntelui. Nu ştiam pe unde să o iau, nu ştiam nimic. Nu plănuisem nimic, dar cineva mă aştepta acolo.
O iau pe drum pe unde am simţit, mă las dus de val, mă bucur, mă bucur enorm pentru că îmi dădeam seama că ceva, aşa de măreţ îmi striga numele, îmi vorbeşte inimii mele, direct sufletului meu. Ce sentiment absolut niminat, imposibil de descris. Mergând cu un zâmbet idiot pe faţa mea de om îndrăgostit, dar nu de o persoană, ci pur şi simplu de moment, de clipă, da, de viaţă. Mergeam alene pe o stradă, în stânga şi în dreapta un strat de zăpadă mai mare de 50 de cm. În faţa mea era un grup de doua fete şi un băiat.
Mă uit la fata din dreapta mea, având acel zâmbet pe faţa mea. Îmi zambeşte şi ea mie. Se uită direct în sufletul meu. Parcă îmi deschisese o uşă către sufletul ei. Începeam chiar şi de la distanţa aceea să îi simt căldura ei. Ochii sunt uşa către sufletul unei persoane, iar dacă cineva îmi dă ocaziam îmi place mult de tot să intru pe acea uşă, niciodată să nu o forţez, ci sunt invitat, iar când sunt invitat, mă bucur enorm ca un copil şi mă scald în căldura sufletului unei persoane, atunci când am ocazia. Ne apropiem şi ne uităm fiz unul la celălalt şi trecem unul pe lângă altul aproape şi am mers mai departe. Întorc capul după ea, întoarce şi ea capul după mine, zâmbim şi am mers mai departe. Mai merg ce mai merg, din nou ne uităm unul la celălalt. Încep să râd. Mai merg iar şi zic, hai să încerc a treia oară. Se poate? Când colo întoarce şi ea capul, îi fac cu mâna în semn de pa pa, mă întorc spre drumul meu, spre locul care mă chema. În mintea mea îmi zic, hmmm, nu avea cum să fie ea, nu e la fel de nebună ca mine. Tot mergând , aud un zgomot ca şi cum o persoană cu un fâş ar fi alergat, auzeam şi respiraţia grea. Mă opresc, mă gândesc, sa fie ea? Nu are cum. Nu se poate. Să se fi întors? Oare e posibil? Chiar aşa, să fi intrat ea în sufletul meu? Să îi fi plăcut ceea ce a văzut? Hmm, întorc uşor capul şi acolo ea ea, îşi trăgea răsuflarea, se ridicp şi sta drept în faţa mea la vreo 10 m distanţă. Iată-ne unul în faţa altuia iarăşi. Ne uitam unul la celălalt, un dialof al ochilor, intens, profund, încept să fac paşi spre ea, ea spre mine. Ne zâmbim, era ca şi cum ne cunoşteam de mult timp. Ca şi cum aşteptam demult timp acest moment. Cu fiecare pas pe care îl făcea,, mie cel puţin îmi bătea inima din ce în ce mai tare. Mă gândeam, oare este ea? Nu vreau să ratez momentul. Mă apropii, îi zâmbesc, îmi zâmbeşte şi ea. Ochii albaştrii, păr şaten, creţ, cam lunf pe umeri şi un zâmbet plăcut. Eram în faţa ei, ea era în faţa mea. Ne zâmbim, mă apropii şi o sărut exact acolo în mijlocul drumului. O sărut cu dor, crezând şi având impresia că am găsit-o. Buze dulci cu un gust plăcut. Nici prea cărnoase, nici pre moi, destul de delicate şi catifelate. Mă întreabă unde merg eu. Pe munte, în vârf. Nu poţi, am încercat şi eu şi m-am dar bătută. Era clar, nu era ea, i-am zis că pentru mine nu există nu pot, nu există imposibilul. Sunt sigur că voi reuşi într-un fel sau într-altul, voi ajunge în vârf. Se vede pierdută, poate era prea mult, însă dădea semne de tristeţe şi îmi spune că trebuie să plece, e obosită şi trebuie să se odihnească. Îşi întoarce spatele, o apuc de mână şi o trag uşor spre mine, o sărut iar şi îi zic : Razvan…iar ea cu vocea ei plăcută: Alexandra. Momentul, atât a trebuit, l-am trăit şi eu şi ea. Pentru o clipă am fost în acelaşi momentm drumurile noastre s-au intersectat dar, doar într-un singur punct. Pleacă, iar eu mă uit un pic la ea şi mă întorc. Chemarea devenea din ce în ce mai puternică. Trupul intră într-o stare în care eram agitat, energic, dornic să întâlnesc acel moment, să îl trăiesc, să mă bucur în el.
Ajung la capăt, mă uit în sus, greu de urcat, într-adevăr părea imposibil. Zăpadă de 2 m, pădure, însă chemarea şi dorinţa mea erau mult prea puternice, introducându-mă într-o stare de inconştienţă, o stare în care mă punea să mă lepăd de raţiune, să mă arunc în braţele inimii mele şi a dorinţelor ei. Fiind atât de aproape, inima juca de bucurie pulsa din ce în ce mai puternic, producând adrenalina, parcă mă ajuta să trece peste acest hop al imposibilităţii.
Atunci când ai dorinţe şi vise, şi vrei să faci paşi spre a realiza ceea ce îţi propui, normal cp apar obstacole, iar dacă începi sp te gândeşti la ele şi să le gândeşti logic, te laşi în voia logicii, normal că e imposibil, dar aici e farmecul şi magia. Lasă-te în logica inimii şi ai să vezi cum obstacolele devin din ce în ce mai mici, iar imposibilul treptat, treptat devine posibil. Exact asta am făcut. Mi-am luat inima în braţe şi am zis here we go.
Am făcut primul pas, al doilea. Am înotat prin zăpadă până când am dat de pădure. Am intrat în ea, vai cât de greu a putut să fie, dar făceam mici opriri şi mă uitam în spate. Vedeam unde am ajuns şi în acest fel realizam că dacp am putut să ajung până aici sunt sigur că pot să ajung până în vârf, văd că urc treaptă cu treaptă, iar faptul că am ajuns la această treaptă, îmi dădea deodată o energie şi o dorinţă şi mai puternică în a-mi realiza visul.
Mai ruc ce mai urc, când colo, se dărâmă zăpada de sub picioare şi rămân doar cu coatele de acel capăt al unui bârlog de nu ştiu ce animal ( urs, bursuci, ăn fine, nu ştiu ce era, dar era maare gaura), îmi fluturau picioarele în aer şi îmi ziceam în mine: oare aici să îmi fie sfârşitul? Vedeam cum alunecam spre regret şi spre resemnare când primesc un imbold mai bine zis, un şut de la inimă, parcă strigând din toate puterile ei la mine ca şi cum un general ar fi stat în faţ mea, iar eu stăteam întins la pământ: TE LAŞI BĂTUT?? Imediat începe un dialog între minte şi inimă: nu vezi că nu mai am ce face, sunt singur şi de abia mă mai ţin. Aşa şi? Te laşi bătut? Te laşi pe apa sâmbetei? Stau o clipă şi încept să îmi doresc iar să fiu în vârf, doamne cât de multă energie primeşti atunci când nu îţi iei ochii de la visul tău. Şi am primit o energie de am reuşit într-un fel sau altul să mă ridic.
Ce satisfacţie enormă am avut că am reuşit să ies din situaţia aia şi să trec peste acel obstacol. Îmi continui rucarea, simţean că sunt aproape, doamne, simţeam cum sângele meu fierbea în vene, eram pompat de adrenalină şi de energie, deşi în mod normal nu trebuia să fiu aşa, trebuia să fiu mort de oboseală, eu eram încă în picioare. Şi iată şi momentul, întrasem în el, în glorie, nimic nu se compară atunci când îţi atingi obiectivele, satisfacţia aia, eram eu acolo în vârf, toţi erau la picioarele mele, eu deasupra lor, voiam să ţip, însă gândul că aş putea provoca o avalanşă m-a făcut făcut să şoptesc doar ” I am the king of the world! ” Am căzut pur şi simplu pe spate, savurând momentul în linişte şi în cel mai profund mod. Eram cuprins de bucurie, inima meea era satisfăcută, îşi îndeplinise dorinţa, nimic nu mai conta, mă durea în cot de absolut tot, nu îmi mai păsa de nimic şi de nimeni, eram eu şi vârful, şi nori, eram în nori, Am stat în nori, bucuria mea ajunsese până în nori , valuri treceau peste mine, răcindu-mi sângele fierbinte. Demonstrasem minţii mele că imposibilul este posibil. Iar zicala, eşti cu capul în nori, tocmai am îndeplinit-o. Eram cu capul în nori, eram îndrăgostit, plin de dragoste, plin de iubire pentru tot ce mă înconjoară, pentru viaţă.
E atât de minunată, doamnee, nu îmi pasă prin câte am trecute şi prin câte greutăţi şi prin câte suferinţe, viaţa este absolut minunată. Da, recunosc, mi-aş fi dorit din inima să fie şi ea, dar, nu a fost. M-am gândit cum ar fi fost, am fost ăn nori şi visam cum ar fi fost. Poate că trăiam amândoi momentul într-un mod plăcut. O ţineam în braţe, mă uitam în ochii ei, printre noi valuri de nori, de aburi şi de ceaţă trecând. Să fiu aşa de bucuros, probabil că aş fi fost cel mai împlinit dintre oameni
Atât îmi doresc, poate că în acea clipă, vedea în ochii mei cât de mult conta pentru mine, Doamne ce mi-aş fi dorit să îi sărut buzele. Dar nu poţi să le ai pe toate în viaţă, nu? Oricum, sunt sigur că nu ar fi fost cineva aşa de nebun ca mine încât să treacă împreună cu mine prin toată aventura aceasta.
La coborâre nu mai aveam chef să mai plătesc 10 lei ca să cobor cu maşina, nici 6 lei cu telescaunul, aşa că am zis, fie ce o fi, voi coborî pe munte, prin pădure, direct în jos, ar fi fost mişto să am o parapantă, dar tot ce aveam erau picioarele mele lu uite, aşa mi-am drumul în jos. Vai, ce moment plin de adrenalină.
Cum vă spuneam, sunt dependent de adrenalină, ce mai senzaţie, să văd cum o iau în jos pe picioare, alunecând printre zăpadă, făcând slamom printre arbuşti, sărind peste pârâiaşe. Parcă eram un animal sălbatic, gen capră neagră, ce sărea peste stânci. Dacă te uitai la ea, ziceai că nici nu avea treabă cu stâncile abrupte, era în mediul. Aşa eram şi eu, coboram într-o viteză, alunecam ca şi cum as fi avut placă, treceam pe lângă oameni care erau cu sănii sau cu schiuri, sau cu plăci, iar veneam din urmă întrecându-i. Într-o jumătate de oră am coborât din vârf până la baza teleschiului. Cea mai plăcută coborâre din viaţa mea de până acum. Plină de nebunie şi de senzaţie. Ajuns la baza telescaunului, am luat în stânga, trecând râul, luând-o pe parte cealaltă a văii, trecând prin Lupeni şi mergând pe jos p’nă la gară. Exact la fix, am prins trenul. Şi m-am întors acasă. Văd că m-am lungit, sunt multe de povestit, le voi povesti cândva în posturile ulterioare. Vă zic ceva, ascultaţi.vă inimile şi iubiţi viaţa aşa cum ea, pentru că la urmă, o să ai o satisfacţie enormă. Nu regreta nimic, trăieşte viaţa, doar una ai, nu? 😀
Backstreet Boys – Quit Playing Games
Voltaj – In blugi si-n tricou
One comment