Paștele, Câmpina și alte detalii, partea I
Stând pe hol, vine una dintre studente şi uitându-se aşa atenta la părul meu creţ, mă întreabă pe un ton uşor, blând:”este natural?” Zâmbesc frumos, mă uit atent în ochii ei, ce-i drept, foarte frumoasă tipa, îi răspund: „da, nu-mi spune şi tu că mi-l fac pe bigudiuri!”. Şi încep să zâmbesc, lăsându-mi capul uşor cu ochii pironiţi pe ea. Se apropie, începe să râdă, îmi pune mâna pe mâna mea şi îmi spune: „Nu, nu… stai liniştit. Numai că ai un păr foarte frumos”. Eu prefăcându-mă că nu mai auzisem asta, îi spun:”Merci! Hai că mă dai pe spate! Şi tu ai un păr frumos!”. Era o tipă creaţă, brunetă, cu nişte ochi căprui, pătrunzători, cred că ne-am fi potrivit, însă din lenea mea de a continua conversaţia spre un punct de vrajeală ceva mai consistent, mă opresc şi îi zic amabil: „Unde te dai jos?”. „Aici, la Ploieşti…” îmi răspunse ea, cu o privire pe care se citea clar: „cere-mi numărul de telefon!” În fine, întorc capul spre geam şi îi zic: „păi, aici ne despărţim!” Am deschis uşa şi am intrat în compartiment. Cam plictisit, ce-i drept! 🙂 Aştept să se dea jos tipa. În timpul ăsta stau şi mă uit la clujence iar. Mamă, mamă…frumuseţi rare:D.
Se apropie Câmpina…nu îmi vine să cred! Deodată începe inima să îşi schimbe ritmul domol, într-unul accelerat! Mă uit pe geam, iar pe întunericul care tocmai lua locul luminii, se zăreau aceleaşi locuri, locuri care se suprapun cu amintirile mele din copilărie. Cobor…trag aer tare în piept şi îmi dau seama. Am ajuns acasă, cu adevărat acasă. Am ajuns în Câmpina. am ajuns în locul de unde am început!

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Cel mai bine .. te duci in tari straine .. faci bani .. asta pentru cei care nu au fost atat de norocosi … dar pentru cei careu au luat si bacul .. sunt destepti .. aia trebui sa castige bine si aici , in Romania
afara 300$ sunt putini, aici pentru ca unii sa castige atat trebuie sa traga mult, mai ales daca pica bacul
Trece timpu asta. Acum vine Pastele iar.;))