Nebuloasa minţii mele
Iată-mă ajuns în luna mai. Cu ce am ajuns..hmm! Cu multe. Am pe capul meu o groază de lucruri de făcut. Şi nu prea îmi găsesc timp sau nu că nu îmi găsesc timă, dar uuff…îmi este şi lene. În primul r’nd, serviciul clar trebuie să rezolv proiectele de aici. Am un proiect mare şi tare şi alte câteva alături de rezolvat. În al doilea rând am facultatea şi implicit, fiind în ultimul an, am de luat restanţele şi examenele şi să intru în licenţă şi apoi trebuie să mă ocup de licenţă. Pe lângă astea, câteva proiecte de făcut în particular ( atestate la cei de clasa a 12-a, trebuie să vină sezonul). Şi pe lângă asta, talman balmes, ceva care cu adevărat îmi doresc din toată inima. Plec la munte în weekend-ul ăsta. Yep, meerg la munte cu cortul. Este o excursie de care am nevoie. Că sa zicem aşa, de o gură de aer mai ales prin câte am trecut în cel puţin ultimele trei săpămâni. Vă zic sincer, o lună aprilie nebună, nebună de tot. Intensă, plină cu ups and downs. De data asta voi merge pe Coza, exact acolo unde am şi dorit să ajung, la Releu, sus pe vârful muntelui. Păcat totuşi, aş fi vrut să vină cineva, încă mai sper să vină, pentru că dacă ar fi venit astfel aş fi reuşit să mă bucur din toată inima mea de excursia aceasta. Hm..poate vă puneţi întrebări cine e..well, nu vă pot spune asta deocamdată, dar mă face să mă simt bine.
Asta aşa, ca un fel de ce am făcut în ultimele zile. Pot să adaug faptul că am văzut piesa de tratru *Omul din la Mancha*, cu Tudor Gheorge. Vreau să spun, omul ăsta e genial, este bestial. Mi-a plăcut enorm şi de Dulcinea şi de toţi actorii. O piesă plină de acţiune. Partea frumoasă a fost după piesă, când să zicem doi oameni, ce se ţineau de mână, ieşeau din saşă, toţi oamenii erau strânşi la intrare afară, adăpostindu-se de o ploaie ce curgea, parcă venita pdată cu un cutremur. O răcoare intensă, un frig, o îmbrăţişare călduroasă începea să îşi facă loc în acel moment. Strada fiind închisă, pe jos erau baltoci, aproape ca un mic rău ce încerca să se ridice la suprafaţă. Bătăi de inimă, ochi plini de dorinţă de a se juca în apă. de a se bălăci în apa rece. O apucă de mână, merge cu ea în ploaie şi asemeni parcă filmelor indiene, se uită îin ochii ei şi simte cum inima îi bate mai tare, îi simte şi bătăile inimii ei, îi atinge gâtul uşor cu degetele, îi simte pulsul şi tocmai în acel moment în care toţi stropii făceau hora unirii pe frunţile celor doi, tocmai atunci, buzele celor doi se întâlnesc, aducând această povestire la momentul culminant. Sărutul acela, pe o ploaie plăcută, un zâmbet şi o fugă spre staţia de autobuz pentru a lua un taxi. O despărţire şi o plimbare prin ploaie a tânărului acesta. Minte ocupată cu gânduri şi probleme. Până la urmă a lăsat totul în voia sorţii. Nu îşi maidoreşte controlul asupra oricărui lucru, vrea pace şi linişte. Oare să fi găsit ceea ce căuta?
Duminică a urmat o ieşire prin oraş, într-un loc numit Chitare, mai mulţi oameni, o grămadă chiar, iată-i acolo. Ei doi, oriunde se aude un ritm de melodie, picioarele lui încep să danseze, inima îi saltă, îl bucură muzica, îl face să se simtă bine, a avut ocazia de a fi prin preajmă şi un copil. Iubeţte mult copii. Îl ia să se joace cu el. De când nu a mai avut plăcerea de a se juca cu un copil, îl face avionul, dansează cu el şi iată o imagine a ceea ce nu se aştepta să vadă şi nici nu îi vine să creadă că ceva se petrece în interior. El şi ea..şi copilul lângă el, o imagine plăcută ce începe să îi domolească mintea, să lase absolut totul şi să trăiască din plin acel moment încărcat cu atâta fericire. Luni, luna ăncepea tot parcursul noptii, afişând o faţă semi-plină foarte plăcută, luminată puternic. Stelele de lângă ea, parcă se adunau ca şi cum, romantismul se intensifică în inima din nou în joc.
Ajung într.un părculeţ unde copii vin să se joace. Parcă era destinat pentru el. Leagăne, ochii încfept să îi sclipească, o mică fântâniţă şi o micuţă plimbare până la ea…atât au fost necesare de a declanşa ceva în interiorul lui. Ea se aşează pe marginea bazinului, el, ca un copil tembel şi handibel, se aşează pe spate cu capul în poala ei. Îi face o mare plăcere să îi privească ochii, să îi privească genele, să îi privească zâmbetul. Este ceva anume care îl determină sî se piardă în momentul în care se uită la ea. E ceva ce îl atrage şi rămâne nedumerit, uitându-se pierdut în ochii ei frumoşi, ce sclipesc incredibil la lumina lunii. Îşi lasă mâinile ei să zburde prin părul lui, jucându-se într-o plăcere pentru amândoi cu cârlionţii lui. Ceva e sigur, vrea să o facă fericită. Asta cel puţin îşi doreşte şi nu vrea să greşeaşcă cu nimic.
Nicu Alifantis – Balada Blondelor Iubiri
One comment