Când a tăiat Boc 15% au ieșit în stradă. Acu când unii aduc bani de acasă la salariu ce se va întâmpla?
Îmi aduc aminte de perioada imediat de după criză, de protestele care erau, de oamenii revoltați ce strigau că le-au fost tăiat salariile și pensiile. Atunci era guvernarea Boc. Astăzi, când unii oameni trebuie să aducă bani de acasă atunci când iau salariul, ce credeți că se va întâmpla?

Deja sunt aproape 5 ani de zile de când PSD a revenit la putere. Fie că a fost USL, unde PNL a făcut cea mai mare prostie ever din istoria României, fie că a fost alături de ALDE, PSD a avut numai și numai probleme în a forma un Guvern care să facă treabă și să dea o stabilitate României.
Dar ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu așa numita Revoluție Fiscală este total de neimaginat. Procentual vorbind, au reușit în așa fel încât să taie mai mult decât a reușit Boc. Atât de mult blamatul Boc.
Și mai mult, au reușit să dea în aceea masă de oameni care le sunt votanți fideli. Acei votanți pe care i-au câștigat după ce Boc le tăiase și lor salariul. Nimic nu e mai dureros decât să ți se ia direct din buzunar și să mai fi și mințit în față! Zicea tanti Olguța că patronii sunt cei îi fură pe bieții oameni. Apăi când patronul este însuși statul, să nu fie oare un adevăr în zisele dânsei?
Până când mai poate să ducă PSD?

În februarie 2018, în special după data de 10 februarie, mulți oameni își vor primii salariul și implicit fluturașul de salariu. Și când vor vedea oamenii că trebuie să mai aducă și bani de acasă, cum credeți că se vor simți oamenii aceștia? Oameni care mai mult ca sigur au votat PSD nu din credință în ideologie sau în ceea ce Partidul Suprem promite, ci pentru că așa au primit ordinele de la șefii lor, puși politic acolo.
Până când vor putea să înghită acești oameni mizeriile, minciunile și furtul produs de toți cei care îi fură și mai ales că acum vor simți mâna lor băgată adânc în buzunarele lor?
Nu mă aștept la o revoluție, dar mai aștept la un val imens de proteste, de greve din toate domeniile instituționale, mă aștept la oameni furioși. Oameni care până acum nu au participat la protestele #Rezist. Oameni care se vor simți ca și când le-a ajuns cuțitul la gât.
Părerea mea, degeaba ești cel mai mare partid din România, dacă majoritatea celor care îl conduc sunt niște incompetenți.
Așa că vă întreb direct, cum ați simțit Marea „Revoluția Fiscală”?

Apreciază:

Apreciază Încarc...