Nebunia dragostei
Îmi aduc aminte de câteva experiențe care m-au pus în câteva ipostaze inimaginabile pentru mine, cu câtva timp în urmă. Mă refer la perioada când eram îndrăgostit. Mulți îți vor spune că a iubi înseamnă să fi nebun. Dar și nebunia asta are definiția ei, când vine vorba de iubire.
Nu vorbesc de obsesie sau exagerare, ci de aceea nebunie ce-ți eliberează în organismul tău acele substanțe chimice ce-ți dă puterea de a crede că orice e posibil. Am trecut prin mai toate etapele nebuniei dragostei. Prima mea experiență a fost când, datorită aglomerației din tren și a unui deadline în ceea ce privește ora de întâlnire, am sărit din tren prin geamul de la compartiment, asta după ce mi-am aruncat pe geam bagajul. Am alergat cât am putut de rapid, poate chiar mai mult doar pentru a nu întârzia.
Nebunia dragostei adolescentine se manifestă prin lucruri neobișnuite. Bine, în aceea perioadă eram în era fără smartphone-uri sau internet pe mobil. Aveam un Nokia 3310 de care eram mândru de el. În acel timp, adesea mă găsea ora 12 – 1 noaptea bătând aproximativ 9 km dus-întors, doar ca să fiu alergat de un câine, să mă urc într-un copac și să fiu cât mai aproape de persoana pe care o iubeam în secret în aceea perioadă.
Puterea de a crede în forțele tale, crește pe măsură ce iubirea ta, față de persoana respectivă e mai mare. Puterea de a iubi în continuare și de a crede în tine chiar și atunci când totul este împotriva ta. Când nebunia dragostei tale este la același nivel cu nebunia persoanei iubite, timpul, locul, sunt doar variabile infime. Nu există distanță, nu există moment nepotrivit, totul se așterne de la sine, pentru că amândoi sunteți nebuni să credeți în iubirea voastră.
Dispar până și 3 000 de km într-o clipită. Dispar și 20 de ore petrecute pe drum, fie pe avion, tren sau mașină. Oboseala nu există atunci când trebuie să te întâlnești cu dragostea ta. De aceea pot spune că am fost și sunt un temerar al nebuniei dragostei.
Întrebarea mea, în astfel de situații, rațiunea își mai găsește loc?

Apreciază:

Apreciază Încarc...