Când măștile ni se destramă
Îmi place să fiu eu, ador să fiu eu. Deși în trecut, am făcut parte dintr-o trupă de actori, să știți că persoana pe care o aveți în fața voastră, așa este și acasă, așa este și între prieteni, așa este și în online cât și în offline.
Cei care mă cunosc și de ani de zile dar și recent, mă știu. Azi am fost pe la ANAF și m-am întâlnit cu o fostă colegă de servici. Am început să vorbim și la un moment dat mi-a zis „băi da ai rămas tot același om pe care îl știam”. Și nu, nu în sensul rău, ci în sensul bun. Același om carismatic, plin de bucurie, veselie și optimist.
Mi-este la îndemână să fiu așa. Sunt lejer și foarte prietenos. Mă bag în seamă cu aproape oricine, fără să țin cont de statut sau de etnie sau eu știu ce. Merg pe stradă și dau bună ziua unor oameni pe care îi văd triști sau gânditori. Cu riscul că uneori s-ar putea să-mi iau o înjurătură, merg pe principiul „poartă-te cu ceilalți, așa cum ai vrea să se poarte cu tine”.
Eu nu pot să joc „fața veseliei” sau „fața optimistului”. Eu când sunt trist, sunt trist. Pe principiul „când vreau să fluier, fluier”. Mult timp am avut această „problemă”, că întotdeauna nu am putut fi echilibrat, ci doar la extreme. Cu timpul, viața și implicit experiențele m-au modelat sau mai bine zis, m-au cizelat să fiu astăzi cine sunt. Același eu, care reușește să zâmbească atunci când problemele vin, ce încearcă să se uite la beneficiile în viitor, a ceea ce poate învăța din această experiență.
Sunt adeptul principiului că din orice experiență, omul poate să învețe un lucru. Din orice, atâta timp cât deschide ochii în jur și face o analiză intrinsecă atât orizontal cât și vertical. Din această analiză proprie, am reușit să învăț cum să-mi păstrez calmul, să nu mă pierd cu capul și întotdeauna să încerc să caut și să găsesc soluții la probleme.
Știu că dacă ridic tonul la cineva, nu voi rezolva nimic, pentru că sunt anumite diferențe ce ne pot împiedica să fim pe aceeași lungime de undă. Cu toate astea, nu-mi place să pun aceste diferențe în față. Încerc întotdeauna să caut calea de mijloc. Iar de cele mai multe ori reușesc.
Însă în situația în care nu reușesc ceea ce-mi propun, atunci recunosc, am de-a face cu oameni cu măști. Sunt oameni obosiți din punct de vedere psihic, pentru că este foarte greu să ții pasul cu toate măștile pe care le-ai folosit în diferite împrejurimi. Întotdeauna, măștile pe care le porți, se vor destrăma. Timpul le ajunge din urmă, minciunile la fel, iar tu însuți ești dovedit ca o persoană cu mai multe fețe.
Nu neapărat că ți-ar căuta cineva un nod în papură, ci pentru că tu obosești. Vine vremea când oboseala își va spune cuvântul. Vine momentul când, ceea ce arăți că ești, de fapt, se va prăbuși sub efectul zdrobitor al greutății de a ține pasul.
Îți dau un sfat. Eliberează-te astăzi de această greutate. Nu trebuie să fi cineva ca să te placă lumea. Există, slavă Domnului, oameni care sunt înțelegători și toleranți. Oameni care acceptă diferențele. Și când spun diferențe, nu mă refer doar la LGBT, nu, la noi înșine. La felul nostru de a fi. Suntem obligați, dacă vrem să fim acceptați așa cum suntem, să acceptăm și noi la rându-i pe cei din jurul nostru, așa cum sunt.
Cu probleme, cu diferențe, de mentalitate, de caracter și așa mai departe, toți facem parte dintr-o comunitate. Toți facem parte dintr-un grup. Indiferent de vârsta pe care o ai, cel mai confortabil este în pielea ta. Crede-mă, că știu ce zic, trăiesc în pielea mea zi de zi, și-mi place din prima zi de când m-am născut.
Renunță la măști, alege o cale eliberatoare și începe de azi să trăiești o viață plină de bucurie și de experiențe noi.
Cu respect,
Damian Irimescu
<div class='sharedaddy sd-block sd-like jetpack-likes-widget-wrapper jetpack-likes-widget-unloaded' id='like-post-wrapper-103532497-7406-6809032f09c91' data-src='https://widgets.wp.com/likes/?ver=13.8.1#blog_id=103532497&post_id=7406&origin=damianirimescu.ro&obj_id=103532497-7406-6809032f09c91&n=1' data-name='like-post-frame-103532497-7406-6809032f09c91' data-title='Apreciază sau republică'><h3 class="sd-title">Apreciază:</h3><div class='likes-widget-placeholder post-likes-widget-placeholder' style='height: 55px;'><span class='button'><span>Apreciază</span></span> <span class="loading">Încarc...</span></div><span class='sd-text-color'></span><a class='sd-link-color'></a></div>
Deci când citesc articolul ăsta îmi vine în cap o chestie, parcă de la o melodie era, sau nu mai știu. În fine, sună așa: „Da, da, da, du-te!” :))
Eu o știam pe aia, „da, da, da, de ziua ta” 😀 :))
Exact astăzi am avut un articol cu personalitatea multiplă, mai demult scriam de măștile pe care le purtăm fiecare zilnic. Adevărul este că dedublarea epuizează, dar jucăm totuși pe o scenă, și vrem sau nu vrem măștile există, în fața celor care ne plac, sau nu ne plac, în fața șefului, în fața prietenilor, dar vine seara și masca trebuie să cadă. Uneori ne obișnuim atât de mult cu o mască, încât nu mai știm cine suntem în realitate, ne mulă după mască, devenim ea. Este ușor să nu porți măști, dar este greu. Și suntem mai vulnerabili.
Dar și atunci când suntem doar noi și nu o mască spune multe despre persoana respectivă.
Un caracter puternic își cunoaște slăbiciunile. A fi vulnerabil sau nu, este o treabă de modelare, maturizare și așa mai departe.