Conexiuni….
Fie că vrei, fie că îţi place sua nu,, tot îţi vei face în viaşă conexiuni sufleteţti cu cei din jurul tău, cu cei de care te ataşezi, sau pe care începi să îi iubeşti din toată inima, nu neapărat iubit- sau iubită, ci prieteni dragi, scumpi, care au găsit uşa către sufletul tău.
Dacă tu nu vrei să accepţi asta,a tunci e rău pentru că aceste conexiuni există. Pe baza lor se strâng alte sentimente, unele de ataşare sau poate de îndrăgostit. Chestia este că prin aceste conexiuni începi să simţi perosanele respective. Poate vorbesc ciudat sau aiurea..sau poate să ziceţi că vorbesc prostii, nu îmi pasă. Sentimente de dor cât timp am fost la munte le-am simţit enorm, inima mea a fost înecată de un oxigen pur de munte, ochii mei au fost scăldaţi de priveliştea incredibil de frumoasă a naturii. Munţii împrejurul meu, vârfuri pline de zăpadă, sentimentul de a fi în vârf, deasupra tuturor nu se poate compara cu nimic. Să treci prin pădure noaptea, doar cu o lanternă de telefon Nokia 1208, e ceva ce poţi povesti. Să dormi 3 nopţi în cort în vârful muntelui pe un frig crunt, să trăieşti în nori şi să fi un ameţit şi un zăpăcit, să fii cu capul înnori, priceless. Sentimentul de dor, încet, încet îmi inundă inima. Mintea inundată de imaginea ei, de îmbrăţişarea ei, de sărutarea ei, îmi făceau pofta reîntoarcerii cât mai repede acasă.
O întoarcere cu trenul, primind bilet de a naş, dar fără să îl plătesc..şi ăsta un noroc chior, tot ce am putut visa în tren a fost să merg în faţa ei, să o privesc în ochi şi să o sărut cu un dor imens, lăsându-mi inima să îi zică ceea ce avea să îi spună…şi anume că dorul pusese stăpânire pe ea. O strângere în braţte şi un sărut lung..asta e tot ce mi-am dorit. Să îi simt din nou atingerea şi mângâierea ei…poate acel cuvânt de nimic. Conexiuni ce au fost, ce au existat sau care se formează. Suntem definiţi, cel puţin o parte a noastră, prin conexiunile pe care le aveam cu cei din jurul nostru.
Mi s-a întâmplat ieri o fază cel puţin ciudată. Starea mea era ok, bine, râdeam şi eram vesel la muncă când m -a apucat deodată, îmi venea să plâng. Lacrimile îmi inundaseră ochii fără abslout nici un motiv şi simţeam în interiorul meu cum o durere imensă îşi făcea loc. M-am speriat ..starea sta o mai avusesem de două ori până acum..să plâng ca prostul şi să simt durere atunci când a murit bunicul meu şi soţul naşei mele. Imediat am reacţionat. Am dat telefoane, mama, sor-mea, tata, toţi erau ok.
La nici cinci minute după ce am vorbit cu mama, mă sună şi îmi zice că va merge la urgenţe, fiul unei foarte bune prietene de familie avusese un accident la deget, la intrarea de la bloc. Am simţit durerea ei şi lacrimile ei, exact când am început să simt asta, exact atunci se întâmplase toată treaba. Eu unul nu prea cred în paranormal, dar cred în conexiuni şi în sentimente. Imediat cum am scăpat de la muncă am luat taxiuş şi am plecat să îl văd. Îl ştiu de când era de doi anişori. Acum era mare, avea vreo 5 ani. Doamne, un sump. Off, mititelul..mi-a părut rău de el, da..mi-a părut rău şi de Angela, mama lui. Săraca, cum i-am simţit durerea. Mă înţeleg super bine cu ea. Conexiuni sunt bune, să nu uită, de cei pe care îi iubim şi să nu ăierdem legătura cu ei. Adevărata prietenie ar trebui să se bazeze pe aceste conexiuni. Cei pe care îi iubesc le simt starea în care se află, fără ca ei să îmi zică. De exemplu, cum ar fi ca cineva să îşi dorească să meargă în Grădina Botanică şi să nu îmi zică, dar eu să o simt. Să o simt atunci când o ţin în braţe şi să îi simt starea în care se află. Acum întrebarea pe cae mi-o pun eu…cine mă simte pe mine şi cine îmi simte starea prin care sunt sau trec? Nu am de unde să ştiu. Nu am aflat până acum probabil.
Darren Hayes – Where You Want To Be…?