Somebody….
O persoană, nu are importanţă cine. Ce face..nici asta nu contează. Nici nu îi pasă. Mulţi nu îl înţeleg, mulţi râd de el, altora le pare rău de el. Nu îi pasă, sincer nu ăi pasă. Tot ce vrea el este să trăiască viaţa la maximum. S se bucure de ea, să îi guste fiecare părticică în parte. Ca atunci când ar mânca o tochitură şi ar lua din toate. Mămăligă cu brânză rasă pe deasupra, tochitură cu sosul special. Le are acolo în furculiţă, toate aromele aşteaptă să intre în gura lui. Trimit semnale înainte, hai mai repede, gustă-ne. De obicei, viaţa ne invită să o gustăm, ne dă posibilitatea zi de zi să o gustăm şi să ne bucurăm de ea, să fim privilegiaţi că trăim, să ne facă să ne simţim norocoşi. Timid, ţii furculiţa aia şi îţi pui întrebarea ce te aşteaptă?
Ce urmează? Împins de curiozitate, duci ingredientele în gură. Apoi cursul normal îşi ia locul. Papilele gustative încep activitatea de a cerceta şi e degusta amestecul. Un paradis pentru ele. Înţepăturile de plăcere datorate amestecului diverselor arome contratictorii, fac limba să se simtă ca o regină. Se simte la fel, gustă totul, moment cu moment. Căci ce ar fi viaţa fără dulce şi amar? Doar dulce?! Dăm în diabet, prea amar, devenim prea naşpa. Avem nevoie de ambele şi mai ales împreună pentru că amândouă fac viaţa apetisantă. Te laşi indus în acea stare de paradis pentru câteva minute şi tot ce poţi să faci este doar să scoţi acele sunete de plăcere, apărându-ţi pe fată zâmbetul acela de uimire şi de satisfacţie. Ca şi cum toţi sunt jos, iar tu eşti deasupra, acolo unde e mai rău, alegi calea cea grea pentru satisfacţia enormă. Sus e vânt, frig, jos toţi sunt împreună, nu se cunosc, însă sunt ca nişte pinguini, îşi ţin de cald unul altuia, însă atunci când ajungi în vârf împlinirea dă peste, se revarsă o bucurie de te inundă, înnecându-te în cel mai plăcut mod al faptului că ai luptat, ai trecut prin multe, nu ai ales calea cea uşoară şi totuşi ai ajuns..şi ce observi? Că acel loc unde te afli este absolut minunat, îţi face masaj la inima, liniştindu-te, dându-i pacea, chiar şi pentru câteva clipe, pacea pe care o căuta de mult timp şi mulţi tânjesc după ea. Nebunia este ceva necesar? Nu aş numi-o nebunie, ci aş numi-o mai bine curajul de a fi tu însuţi, curajul de a duce furculiţa la gură şi să începi să mesteci şi să guşti din plin. Duci furculiţa sau ce este în ea, ia-o pur şi simplu aşa cum este ea, bucăţică cu bucăţică şi hrăneşte-te cu ea pentru că..guess what? E destulă!
Later edit: Asta am primit acum pe email. Acest filmuleţ este exact ce îmi trebuia ca să adaug şa colecţia mea de argumente pro ca tot ce îţi doreşti tu este posibil
5 Commments