BlogMeet #80 la Il Forno Pub&Grill
A trecut ceva vreme de când nu am mai scris pe blog, iar blogmeet-urile pentru mine reprezintă oportunitatea perfectă de a mă reîntâlni cu bloggerii olteni.
Sâmbătă 13 octombrie începând cu orele 19:00, ne-am adunat cu mic, cu mare, în locația unde se face cea mai bună pizza din Craiova. Fiind o zi neobișnuită pentru blogmeet-uri (de obicei acestea au loc Duminica), ne-am adunat în jur de 13 persoane până la final. M-am bucurat foarte mult să-i revăd pe bloggerii craioveni. Au fost subiecte interesante de discuții, plecând de la anumite întâlniri organizate de anumiți speakeri în domeniul de marketing, business growth și business management.
Ca-ntotdeauna, părerile sunt diversificate
Dacă unii sunt la început de drum și pot înghite niște „gogoși” vrăjite și poleite, alții au fost de acord cu părerea mea, că succesul unora este bazat pe prostia multora. Lăsând subiectul acesta la o parte, am discutat de stagnarea în care blogosfera oltenească o are de ceva timp dar și câteva soluții pentru o creștere sănătoasă și organică. Potențialul blogosferei este imens, dar trebuie lucrat, atât individual cât și ca grup.
Cei care au fost prezenți la blogmeet sunt următorii:
Îmi doresc din tot sufletul ca ceea ce am avut de spus, să fi fost înțeles și să nu fi vorbit în zadar. Mă repet atunci când spun că doresc tot binele pentru toată lumea. Acum 3 sau 4 ani îmi aduc aminte când spuneam exact ceea ce @Raluca spunea acum ceva timp pe grup. Sper că lumea a înțeles mesajul și soluția.
Revenind de la discuții serioase, trebuie să amintesc și orele de râs pe care le-am avut împreună. Ca întotdeauna, veselia este nelipsită de la blogmeet-uri iar mâncarea excelentă a fost asigurată ca-ntotdeauna de Il Forno Pub&Grill, care apropo, sursele mele spun că în curând vor da drumul și la produse de restaurant, unul pe care cu siguranță vi l-aș recomanda pentru o masă excelentă atunci când vreți să mâncați la un restaurant în Craiova.
Mâncare pe măsură
Platou cu brânzeturi
Pentru prima dată am mâncat chutney de ceapă. Este una dintre cele mai ciudate dar delicioase gusturi pe care le-am putut simți vreodată. Iar chutney-ul acesta a mers perfect deasupra feliei de gorgonzola așezată maiestuos pe o felie de pâine prăjită. Platoul cu brânzeturi a avut în componența sa: brânză cedar, gorgonzola, brie, feta marinată, țelină apio, chutney de ceapă, pâine prăjită și struguri.
Biban de mare
Eu nu mă omor cu peștele, dar acest pește a fost special. Bibanul ăsta de mare cu sos butter lemon și cu cartofi aromați a fost o combinație plăcută la gust. Dacă doriți un pește echilibrat în arome, dar și gust, atunci vă recomand să-l încercați.
Coaste de porc barbeque
Eu mi-am făcut datoria și am anunțat pe toată lumea să vină nemâncați. Coastele barbeque cu cartofi aromați au fost pentru mulți prea mult, dar pentru ceilalți extraordinare.
În concluzie
Blogmeet-ul cu numărul 80 a fost interesant, ca de fiecare dată. Am încercat să aduc un pic de seriozitate prin natura subiectelor discutate și să încerc oarecum să fac lumea să înțeleagă potențialul pe care îl au. Gazda noastră Il Forno Pub&Grill situată pe Calea București Nr. 14 (în spatele la Patria), ne-a oferit o atmosferă plăcută, mâncare excelentă și pe gustul tuturor. Platoul acela cu brânzeturi mi-a rămas în minte, dar coastele barbeque sunt cele care câștigă titlul de preparatul preferat.