Aniversare de 3 ani pentru Craiova BlogMeet

Eram trei, odată, când am stat la discuții și ne spuneam „măi da ei cum reușesc și noi nu?”. De la această întrebare a plecat această aventură, cum de alții din alte orașe reușeau să se organizeze și să se întâlnească lună de lună? Până la urmă, dacă nu-ți pui întrebări, nu poți evolua.
Acești trei oameni, au avut ambiția și perseverența de a continua timp de 3 luni să se întâlnească, pentru a arăta tuturor că și noi dorim, că și noi vrem o comunitate de bloggeri pentru a face proiecte frumoase. Speranța și dorința de a continua, nu trebuie să te părăsească niciodată în orice scop ai avea.
Aceste 3 persoane, au visat cu ochii deschiși la clipa aceasta. Eu unul cel puțin, mă uitam la comunitatea de acum și tocmai acest lucru îmi dădea puterea de merge mai departe, de a crede în acest vis.

Și iată-ne, întâlnirea oficială cu numărul 36. Întâlnirea aniversară de 3 ani, a avut loc la prietenii noștri de la Q Club (ne scuzați pentru cămășile murdărite de tort 😀 ). Ne-au suportat cel puțin un an de zile și eu cred că s-au cam atașat de noi și le cam place să ne primească o dată pe lună.
35 de persoane am fost la număr, poate cu cel puțin o persoană care nu a putut ajunge, atingeam cifra magică 36. Când am ajuns, cei drept cu întârziere, mesele erau așezate, o parte din invitați deja erau și multe conversații deja erau începute. M-am bucurat să văd că oamenii discută de plăcere, sunt interesați de poveștile unul altuia și curioși să afle mai mult.
Am văzut prietenii plecate de la aceste întâlniri, parcă după o formulă chimică blogosferică, cumva. Nu are cum să nu-ți placă la o întâlnire, pentru că toți suntem deschiși, prietenoși și toți vrem să te cunoaștem și să împărtășim povești. Poate că asta este unul din secretele care au clădit această comunitate, oamenii. Voi dragii mei, sunteți nectarul care au uniformizat „roiul” de albine. Voi sunteți cei care ați venit, ați văzut și v-ați simțit bine, ați rămas și ați pus umărul la această comunitate.
De aceea, mă ridic în fața voastră, îmi scot pălăria în semn de respect și vă mulțumesc că m-ați ajutat să-mi văd visul cu ochii. Cum altfel să nu mă simt special, când, pot povesti cititorilor mei, despre o mamă de blogger care ne lovește cu curcubeie mirifice, delicioase pe cerul gurii? Și sunt puțini aceia care au văzut-o la față, dar îi mulțumesc și dânsei pe această cale, că face parte din comunitatea noastră. Pentru dânsa, s-a servit cu poftă un rând de aplauze, până să degustăm creația, aceea „tortură” a papilelor gustative. Iar pentru asta, pentru ca noi să fim torturați, un altul zboară mii de kilometri, doar ca să ne aducă acest tort minunat.
Vă felicit pe toți, vă felicit și pe aceia care nu ați putut ajunge. Aveți un loc în inima mea, pentru că nu vă pot uita. Nimeni nu poate lua meritul vostru, al tuturor, al celor care au stat la un moment dat, cot la cot, în a construi această comunitate.
Iată lista celor care au fost prezenți:
- Monica
- Daniel (articol)
- Nicu
- Cătălin
- Cristina
- Cristi (Marinas)
- Meli (articol)
- Cătălin
- Mihnea (articol)
- David
- Ianolia (articol)
- Geordan
- Mihai
- Ștefi
- Cristi
- Alina
- Damian
- Edi
- Andreea
- Oana
- Bogdan
- Mircea
- Sanda (articol)
- Kinga
- Xaara
- Gabi
- Veronica
- Magnus
- Sandra
- Costi (articol)
- Rareș
- Cristian
- Cosmina
- Sergiu (articol)
Ați ajuns din bloggeri, prieteni, și sper că și viceversa este validă. Ați ajuns un grup de prieteni, pe care abia aștept să-i văd și să mă întâlnesc. Mai ales acum, când, cu atâtea planuri în fața noastră, putem dovedi unitatea noastră și nu doar celor din România, ci în primul rând, nouă. La următoarea aniversare, să-ncepem să numărăm proiectele realizate, căci, putem spune, că am trecut peste stadiul de „bebeluș”.
A venit timpul să dovedim puterea noastră, a comunității blogosferice din Craiova, cu care eu, unul, mă mândresc oriunde am ocazia.
În încheiere vă las cu ceea ce Alexandre Dumas spunea odată și credeți-mă, rezumă ceea ce simt în acest moment despre voi, dragi colegi:
„Devotamentul. Așa e numită în cuvinte omenești ambiția care nădăjduiește”

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Mi-e drag și mie că am fost pe acolo. Și am să mai vin!
Mai lasă chimia aia blogosferică și să trecem la treabă, căci avem multe „lucruri” de formatat 😀
Avem multe de formatat, așa e :))) Deh, nu stau bine cu chimia, stau bine cu informatica :))
Bre, m-ai uns la suflet ca ai citat din Dumas. Unul dintre autorii mei preferati. Foarte bun tortul, multumim mamei lu’ Geordan <3 si frumos decorat, nu doar gustos!
Frumos scris, ai talent. Stai jos, 11! :)))) Glumesc, desigur!
Ma bucur ca sunteti. Ma bucur ca sunt. Si suntem cu totii impreuna, un grup atat de solid.
La anu' sa fie si mai lata 😀
La anul cu siguranță, va fi și mai bine. Am zis, la anul vom sărbători nu doar cei 4 ani de existență a Craiova BlogMeet, dar și proiectele pe care le-am realizat cu toții împreună.
Mă bucur că sunteți, mă bucur că suntem. Să fim în continuare mai buni, mai bine și spre mai multe realizări.
Mah, parca Sanda era cu palarie, cum sa dai cu palaria pe jos 🙂 Toate palariile-n aer! Spor!
Păi nu, că cei cu pălării nu și le vor murdării, pentru că eu vorbeam de mult prea celebrul gest de respect 😀