Si asa incepe….

Este o nebunie, mintea ma contrazice puternic, urland parca din toti plamani ei. Ceea ce ai de gand sa faci, este pur si simplu nebunie, te ai tampit la cap, isi lasa capul in jos, si incepe sa rada, se uita cu ochii aceia reci si neincrezatori, incercand sa mi dezarmeze orice front de incredere ramas in mine. Se aseaza langa mine, si asemeni unei persoane care a cucerit multe la viata lui, si a luptat pe fronturi inimaginabile, isi pune mana pe umarul meu, si pe un ton, autoprotector, incearca sa ma faca sa mi deschid ochii. Nu ai sa reusesti niciodata, nu.. nu ai cum, uita te la tine, te vezi? Esti mic, esti prost, iar sincer, ce ai putea tu sa faci? Nu esti in stare de nimic, doar or sa rada de tine, toti.

Imi musc limba, de nervi, in mine totul fierbe de nerabdare. Am atatea emotii in mine, am atatea trairi, de ce sa nu mi le folosesc. Ma contrazic cu mine insumi, ce este si mai grav, ma contrazic cu inima mea, care simte momentul, si incearca prin fiecare bataie a ei, prin fiecare pulsatie a sangelui din venele mele, sa ma faca sa merg mai departe. Mintea este a dracului de potrivnica, e ca un mare Zid Chinezesc, intins peste fiecare neuron, aparandu-ma de lucrurile negative, ce ar putea sa ma raneasca, pe toata aceasta aventura. Ma joc cu degetele si mi le trosnesc, este un tic, format in bancile liceului meu, la orele de informatica. Izbucneste, mintea mea, in ceea ce urmeaza a fi, o insiruire de argumente, pur si simplu rationale, de a nu ma apuca de ceea ce mi am propus in inima mea de mult sa fac. Cine o sa o citeasca, ai tu ce sa scrii? Nici nu poti sa scrii corect, cu caractere romanesti, scrii prost, esti o gluma in fata mea. Vi si mi spune afurisita aia de inima a ta, ca totul este posibil, ei bine am stiri pentru tine amice, esti o unealta.

Stop, tip la ea, ma uit in ochii ei si ii zic, te am ascultat de atata ori, cu tot cu ratiunea ta, si cu argumentele care mi le insirui ori de cate ori incerc sa fac ceva, nici nu misc un deget, ca deja imi pui in fata, consecintele fiecarui actiunii posibile a mea. Ce vina am eu, in fata ta? De mereu incerci sa ma dezarmezi? Sa mi farami, orice bucatica de incredere de a continua? Am zis ca o fac, iar ceea ce va iesi, nu mi pasa acum, caci sincer, am avut de gand de mult timp, acest lucru, iar consider acum, ca experienta mea, merita sa fie scrisa pe o hartie. De ce? Ca alti, cei care o vor citi, sa stie si punctul de vedere al unei persoane, cat de cat, trecute prin viata.

Te vei face de ras, imi raspunde nonsalant, iar ceea ce mi pare rau, este va trebui sa fiu alaturi de tine, cand te vei simti asa de naspa. Dar hey, macar stii ca la final, voi fi acolo pentru tine, uitandu ma la tine, si zicandu-ti aceste cuvinte, sper ca nu le vei uita : „Ti-am zis eu!”. Dispare, impreuna cu un ras diabolic, de om satisfacut de previziunile sale. Imi inchid ochi, si imi astup urechile, incercand sa nu ma las doborat asa de ushor. Intuneric si liniste, si cu toate astea, un sunet, constant incepe sa se auda. Tic-tac, tic-tac. Ma uit la ceasul de pe perete, nu scoate nici un sunet, si totusi se aude. Imi pun mana pe piept, si mi aud propria mea inima. Tic-tac, tic-tac, imi inchid ochi si ma gandesc la carte, din acel ritm lent, si constant, se aude o bataie, frenetica, ca si tropaitul a zece cai, ce alearga pe un camp. Bate puternic, si bate rapid. Ma las, asadar, in bratele inimii mele, si dau curs dorintei ei.

Ma apuc sa scriu, pe hartie, ceea ce trecutul mi a trimis, ieri alaltaieri.

Mi-astern bucatele de trecut, pe o hartie mototolita…….