Everytime you go…..

Intra in apartament, isi arunca cheile cu toata forta. Incearca prin acest lucru, sa scape de toata tensiunea acumulata. E in interiorul lui, ceva ce il macina, nu il lasa sa respire, cum ar vrea, nu il lasa sa gandeasca. Ii toaca fiecare respiratie, in fiecare secunda. Este agitat, si nu are stare. Se duce direct catre frigider, o deschide brusc, cu forta, cautand parca raspunsul la o chestie fiziologica. O cutie de lapte, o desface asemeni unui drogat ce incearca sa si procure drogul. Il bea, insa durerea ce il macina nu trece. Este statornica, inchide ochii si scrasneste din dinti. Se duce catre ibricul, cu cafea de dimineata. Da drumu la aragaz din nou, il pune pe foc, si in timp ce asteapta sa se fiarba iar cafeaua, isi da jos sacoul negru cu o tenta usoara de albastru. Isi desface nasturi de la gat de la camasa, si isi da jos cravata. Ia ibricul, de pe foc, isi toarna intr-o ceasca de portelan, cu nuante maronii orientale. Soarbe o guritza, se aseaza pe pat, ia telecomanda, si da drumul la combina muzicala. Incepe sa cante Paul Young – Everytime you go, volumul creste automat, si cum incepe sa cante, ceasca de cafea ii cade pe jos, se sparge in bucatele. Cafeaua se imprastie pe tot covorul fin si de culoarea coajei de ou de strut. Lacrimile incep sa i curga siroi, isi pune mainile in cap, si isi aduce aminte. Durerea, nu este fizica, ci este sentimentala. Cum te poti lupta cu asemenea dureri, cand, nici o pastila nu are nici un efect? Isi strange mainile la inima, si strange tare, crezand ca in acest mod, poate sa opreasca durerea, dar ea este acolo, persista. Inima il inteapa, are o taietura adanca. Ce pansamant poate folosi, pentru a i pune capat? Se ridica, brusc, isi ia sacoul, uita de cravata, isi ia cheile, si fuge pe usa. Goneste pe strada cu peste 100 de km/h. Intre timp, ploaia, isi face aparitia, iar gara, plina de oameni, ce misuna ca si furnicile, se adapostesc in interiorul ei. Multime aglomerata, iar el nu vede persoana care o cauta. Se uita pe tabela, la mersul trenurilor. Trenul ei, sta sa plece, fuge si alearga cat de mult poate, trenul anunta plecarea sa, suieratul locomotivei, ploaia abundenta, iar el, care se agata in ultima clipa, de manerul de la usa, isi pune piciorul, pe acea treapta si pleaca odata cu el.

Intra in tren, ia de la ultimul vagon, pana la primul. Ajunge in vagonul 7, in tot vagonul, o fata plange. Ramane blocat, realizase ca ranise fiinta cea mai iubita din viata lui. Ud fleasca, face pasi, spre ea. Se aseaza in fata ei, ii ia mainile in mainile lui, ii pune degetu la gura, si ii sopteste „shhhh”. Iarta-ma, pentru faptul ca sunt las, pentru faptul ca mi este frica sa incep acest drum alaturi de tine. Iarta-ma ca te am lasat de izbeliste, nu vreau sa se mai intample asa ceva vreodata. Vreau sa fiu alaturi de tine, toata viata mea, iar acum, stiu … ce vreau, te vreau pe tine, in viata mea, tot timpul. Durerea ce o simt, doar cu gandul ca te as putea pierde, nu pot si nici nu am cum sa o controlez, pentru ca vezi tu, este prea mare, mai bine as muri decat sa fiu nevoit sa traiesc cu gandul, ca din cauza mea, din cauza faptului si a modului in care m am purtat cu tine, te am alungat din viata mea. Nu iti pot promite ca nu am sa te mai ranesc niciodata, ci ce pot sa iti promit, este ca voi incerca, cat timp am sa traiesc, sa fiu alaturi de tine, sa incerc sa te fac fericita, sa incerc sa iti fiu un suport, nu cel care ti distruge inima.

Interfonul suna, imi deschid ochii, iar, melodia inca imi suna in playlist, este pur si simplu pe repeat. Imaginatia, imi elibereaza mintea, iar acea ceata plina de culori, ce se asterne in fata ochilor mei, ma paraseste. Deschid bine ochii si realizez ca realitate este alta. Povestile de fictiune, incep sa se ascunda, in micul locas, coltisor al creierului meu, si asteapta pana cand, imaginatia le va chema din nou. Ma ridic, si mi fac cale prin intunericul din aparatamentul meu, si merg spre usa. Este posta, o scrisoare, imi deranjeaza visarea. Cobor in cel mai lenes mod posibil, si iau scrisoarea. Nici nu ma uit la ea, urc alene, rugandu ma de bara sa ma traga sus. Ajung pe canapea, ma pregatesc sa mi pun urmatorul film, si cand colo, dau sa arunc din curiozitate, ochii pe scrisoare.  O iau in mainile mele, si ma uit la destinatar. Un nod in gat imi apare, inima imi urca voioasa in gat, si mi bate cu putere. Bate asa puternic, incat ma simt ca fac un infarct.  Scrisoarea aceea….este un cufar de amintiri, trimise de catre timpul insusi. In mainile mele se afla trecutul, iar locul unde ma aflu, este prezentul.

Sa deschid sau nu scrisoarea?……

Minute trec, iar intrebarile apar si mai mult in mintea mea. Regrete, amintiri frumoase, suferinte, ce mi a trimis trecutul? Inghit in sec, si ma gandesc la tot ce s ar putea intampla mai rau. O deschid tremurand, si raman socat. In ea se aflau urmatoarele cuvinte.