Dedicaţie…
Da, am ceva în cap. Am multe în cap. Am o groază de gânduri, am o groază de sentimente, am o groază de trăiri care se amplifică mai ales după ce vezi un anumit film, un film care îţi face pielea de găină. Aleg să fiu nebun, aleg să cred cu toată tăria ca şi în film că se poate. Trebuie să existe cineva care să poată să citească cu adevărat ceea ce inima mea poate să comunice. Aleg să scriu astfel, măcar ea va putea citi. Aţi văzut filmul August Rush? Un film superb. Uite un film despre credinţă, să nu te laşi niciodată învins, să nu încetezi niciodată crezi că vei reuşi să obţii ceea ce vrei. Ziceam anterior într-un post de un amalgam de instrumente, de sunete, well, ascultând melodia asta, rapsodia asta, vreau să spun că este exact ceea ce simţeam, ceea ce era în mine în momentele de linişte totală, atunci când eram singur pe stradă şi în jurul meu erau oameni, erau maşini, era zgomot. Doamne, cum mă trec fiori numai când o ascult. Mă face şi mă umple de emoţie, mă face să trăiesc şi mai mult, să reuşesc ceea ce îmi propun. Da, poate că sunt prea multe prin prisma că îmi doresc multe din viaţa asta, da, poate sunt bleg, poate că las totul să treacă pe lângă mine atunci când nu ar trebui, dar până la urmă sunt un om. Şi sunt visător, un om care doamne…ce frumos zice : „the music is all around us, all you have to do… is listen…..” Da, aşa e. Muzica este peste tot, ne înconjoară, e cu noi zi de zi. Încă din pântece auzeam ritmul inimii mamelor noastre, nu cred că îl uităm. Da, poate aberez acum şi nu îmi pasă…până la urmă mă las dus de val i îmi las mintea liberă să scriu pentru o anumită persoană. Da, poate că fac precum August Rush, scriu pentru ea. Cât de clar, mai mult nu cred. Nu ştiu să cânt, dar când vine vorba de scris, well, sper să reuşesc. Acum îmi răsună în cap cuvintele unei prietene : Dudeeee, trăieşti în filme…Oare trăiesc sau viaţa mea vreau să mi-o fac ca în filme? Nu ştiu, tot ce am făcut a fost natural, fără să gândesc, fără să îmi folosesc raţiunea. Nu vreau. nu ştiu…asta îmi doresc cel mai mult. Să citească ceea ce inima mea scrie, gândeşte şi îşi doreşte.
Când mă uitam la film o grămadă de întrebări năvăleau. Nu are cum să se întâmple ca în filme. Nu e corect, trebuie să existe şi în realitate, trebuie să existe. Poate am trecut pe lângă ea şi atunci sunt cel mai mare bleg. Nu ştiu, of..ce e dragostea? Ce este iubirea? Şi judecând după film, este ceva ce atinge inime fiecăruia şi se stabileşte după ritmul inimii. Fiecare inimă gândeşte în felul ei, simte în felul ei, iubeşte în felul ei. Atunci, ce este jumătatea? Partea lipsa, nu? Cea de care avem nevoie pentru a ne completa? De ce sunt atât de multe întrebări? De ce punem at’t de multe întrebări? De ce mai stăm pe gânduri? Pe bune, când e scânteia aia, când apare atunci în acel moment, când simţiţi amândoi…de ce mai staţi pe gânduri? De ce raţiunea asta tâmpită intervine? De ce trebuie să existe acest război între raţiune şi inimă? Tânjesc după nişte buze, tânjesc după o inimă, tânjesc după o fată care ştiu că există acolo, dar nu o cunosc, nu ştiu cine este, habar nu am dacă ea ştie că sunt aici sau dacă ea crede la fel. Trebuie să fie o fată care să fie jumătatea potrivită pentru mine. Aleg să fiu nebun şi vreau să fiu nebun ca apoi în acel moment în care o voi întâlni să îi zic din toată inima mea şi ea să îşi dea seama atunci privindu-mă în ochi, Doamne, dacă ai ştii cât am visat la momentul ăsta sau dacă ai ştii cât de mult mi.am dorit sau c’t de mult te-am aşteptat să vii…sau cât de mult te-am căutat. Atunci va realiza că spun adevărul. Off…nu îmi mai rămâne decât să îmi doresc din ce în ce mai mult acest moment. Iubirea, oare sunt pretenţios pentru că cer asta? E chiar greu dacă cer de la viaţă jumătatea mea potrivită? Ăsta sunt eu atunci, visător, romantic, vreau să dansez cu ea pe lună plină în mijlocul intersecţiei, să treacă maşini pe lângă noi, să ne claxoneze şi să ne facă nebuni. Şi atunci să râdem, să ne uităm unul la celălalt cu o poftă de nestăvilit şi să o sărut, să îi zic: da, sunt nebun, nebun după tine. E chiar prea mult ce cer? Poate ar trebui să ascult sfatul unui prieten şi să scriu un roamn de dragoste. Acum mă gândesc la asta din ce în ce mai mult, poate în felul ăsta şi asemănător lui August Rush, multă lume o să îmi citească romanul ( sper şi sunt optimist de asta) şi in acest fel, şi ea cel puţin , nu ştiu…se va întâmpla magia. Magia nu trebuie aşteptată, trebuie crezut în ea şi trebuie să o faci. Important este să îţi dai seama de persoana potrivită, să o simţi, iar asta e cel mai greu, pentru că aici intervine afurisita de raţiune şi logică pe care acum îmi vine să o blestem. De ce trebuie să fiu at’t de raţional şi să îmi controlez totul? De ce? De ce nu apuc momentul ăla cu ambele braţe şi să îl trăiesc la maxim? De ce? Off, ascult melodiile de mai jos şi mă las dus de ele cuprins şi trecut într-un nivel al stării conştiente, de sine, care mă face să simt totul cu o intensitate, melodia, ritmul…totul. Dedicaţie. Da, melodiile, posturile, sunt dedicaţii pentru ea, acea ea, cea care trebuie să fie. Nu o cunosc, dar să dea beleaua dacă voi înceta vreodată să cred în ea. Nu vreau ceva utopic, poate s-ar g’ndi mulţi la asta, că sunt un idealist şi îmi doresc pe cineva care trăieşte într-o lume utopică, nu! Dar sunt cât se poate de sigur şi simt acest lucru şi ceea ce zic, că există cel puţin o fată care să îşi pună aceleaşi întrebări ca mine, să gândească cum gândesc eu, să simtă cum simt eu, să îşi dorească de la viaţp ceea ce îmi doresc şi eu. Şi dacă ea există atunci trebuie să existe jumătatea potrivită ( nu perfectă, ci potrivită) care să fie pentru mine.
August’s Rhapsody
Doug Smith – Dueling Guitars
august rush – someday
3 Commments