Strafulgerarea
„[…] Chiar în acel moment în care, fiind întins pe jos, uitându-se atent la luna aceea plină de culoare, învăluită de mister şi de o grămadă de semne de întrebări, salvarea a sosit. Toul în jur era de o paletă de culori, formată din albastru şi roşu. Să fi fost lovit? Ce se întâmplase? Nici el nu prea ştia. Era întins pe jos. Medicii veniseră ca să îi acorde primul-ajutor şi să-i vindece rănile. Dar care era problema? Era totuşi întins pe jos, dar nu avea nici o vânătaie. Era ca şi cum nu ar mai fi suflare şi totuşi îşi mişca ochii după acea lună plină. Să fie hemoragie internă? Dar care parte interioară să îi sângereze aşa? Ce se întâmplase? L-au urcat pe targă. L-au băgat în salvare. Întoarse capul…luna îl urmărea. De ce? Simţea cum încet, încet se stinge.
Încet îşi dădea singur seama care era problema. A fost o străfulgerare. A fost ceva ce l-a doborât. Dar nu fenomenul natural însăşi, ci o fată. Acea fată pe care o văzuse de mult timp. Acea fată care îi apăruse în faţa lui o fracţiune de secundă, transcendând timpul. Inima era problema. Inima sângera. Dar nu fizic, ci de durere. Durerea gândului că o va pierde încă o dată. Trebuia să facă ceva, astfel, era mort. Inima, fără motivul existenţei sale, refuză a mai pompa sânge în organism. Şi totuşi, luna îl umrărea. Frână bruscă. Maşina se opreşte. Este dat jos şi adus la urgenţă. Era grav. Medicul de urgenţa l-a consultat, însă nu găseşte nimic. Şi totuşi era un om muribund, incapabil de a se mişca. Este abandonat, lăsat -intr.un hol de aşteptare. O, de ar fi acel hol de aşteptări, acel hol unde inima lui se situează şi tot aşteaptă.
e inspirata dintr-un accident real?