Prima mea bicicletă a fost un Pegas

Eram mic, nu mai țin minte câți ani aveam, să zic vreo 9 sau 10 ani. Îmi doream tare mult o bicicletă, dar maică-mea nu avea resursele financiare disponibile (mamă singură cu doi copii). Însă într-o zi am avut o surpriză uriașă, tatăl meu mi-a adus o bicicletă. Un pegas vechi cu coarne, în stilul Harley Davidson, cel puțin așa m-am simțit eu când m-am urcat pe ea.

A fost dragoste la prima plimbare. Șaua era confortabilă iar ghidonul excelent. Încercam după un timp să merg pe o roată și aproape că îmi reușise. Pegas-ul ăsta era începutul obsesiei mele de pe atunci, viteza.

De fiecare dată când ieșeam să mă plimb încercam să merg mai tare și mai tare. Puneam câteva frâne din alea de mă opream cu ea într-o mișcare (în mintea mea, plină de imaginație) în slow-motion. Dacă aș fi avut niște ochelari din ăia șmecheri mari care cred că mi-ar fi acoperit toată fața, eram și mai și din cartier.

Roțile butucănoase erau perfecte pentru strada mea neasfaltată dar cu pietre. Drum din ăla vechi, care și acum a rămas la fel. Aveam o curte mare la casă și plină de copaci. Aveam câteva delurețe create artificial din grămezi de pământ și făcusem la un moment dat circuitul Zărnești.

Denumit astfel după mult cunoscutul loc preferat de motocicliști din zona unde eu mă născusem. Îi invitam pe ceilalți copii să ia parte la o cursă specială. Slalom printre copaci, sărituri peste „trambuline” și multe alte obstacole. Câștigătorul era evident cel care completa traseul cât mai repede.

Evident, de fiecare dată eu câștigam, căci eu îmi petreceam cel mai mult timp antrenându-mă acolo. Ce vremuri, parcă și acum aud chicotele copiilor strigând și încurajând pe favoriți. Cred că ne strângeam câte vreo 5-10 participanți la cursă. Ce amintiri frumoase.

Până la un moment dat…

Cea mai mare tristețe a copilăriei mele a fost momentul când, mergând agale cu Pegas-ul meu am intrat într-o bordură ceva mai înaltă și s-a rupt în două. Nu pot să uit ziua aia, căci m-am întors acasă cu ghidonul și roata aferentă în mâna stângă și cealaltă jumătate în mâna dreaptă.

Îmi era frică că o să-mi iau o bătaie de mamă, mamă, gândindu-mă că maică-mea va crede că am intrat într-o mașină și că nu am fost atent. Îmi părea rău și de bicicletă căci era singura pe care o aveam.

Când am ajuns acasă mă vede mama cu lacrimi pe toată fața și cu bicicleta în ambele mâini pe din două și mă întreabă ce am pățit, dacă sunt bine și ce s-a întâmplat. I-am explicat că efectiv am intrat într-o bordură și am rămas cu o mono-bicicletă. M-a luat în brațe și s-a bucurat că sunt teafăr. A chemat pe cineva să-mi sudeze bicicleta, dar degeaba, căci la o lună se rupsese fix în locul unde a fost sudată.

Poate că sudura nu era bună. Poate că am fost eu neastâmpărat. Poate și poate…..

Pentru nostalgicii de ieri și de azi

Azi 23 august la barul Fabbrica din Centrul Vechi începând cu orele 20:00, puteți testa și vedea noile modele Pegas. Dacă resimțiți o nostalgie, precum cea pe care eu o simt, poate ne vedem acolo și împărtășim poveștile noastre cu bicicleta Pegas. În timp ce tragem o tură, poate o cursă în spiritul copilăriei apuse 🙂

Deci cu cine voi depăna amintiri diseară?

Tu ce poveste ai cu Pegas?

<div class='sharedaddy sd-block sd-like jetpack-likes-widget-wrapper jetpack-likes-widget-unloaded' id='like-post-wrapper-103532497-10565-675ca467adc96' data-src='https://widgets.wp.com/likes/?ver=13.8.1#blog_id=103532497&post_id=10565&origin=damianirimescu.ro&obj_id=103532497-10565-675ca467adc96&n=1' data-name='like-post-frame-103532497-10565-675ca467adc96' data-title='Apreciază sau republică'><h3 class="sd-title">Apreciază:</h3><div class='likes-widget-placeholder post-likes-widget-placeholder' style='height: 55px;'><span class='button'><span>Apreciază</span></span> <span class="loading">Încarc...</span></div><span class='sd-text-color'></span><a class='sd-link-color'></a></div>