Atenție la SCAM! Uite cum poți să fii fentat să dai bani unuia
Avem de a face zi de zi cu oameni dubioși, care mai de care. Ieri Cristian Iosub a venit prin București cu intenția binevenită de a ajuta o familie săracă și nevoiașă, o familie cu gemeni. Cum un coleg de blogosferă are gemeni, am zis „hai să ajut și eu, poate fac o chestie cu blogosfera craioveană”.
Din startul conversației îmi spune că un blogger din Craiova (acum, nu-i știu eu pe toți, dar pe majoritatea îi știu cu siguranță) a început o campanie de strângere de fonduri pentru o familie nevoiașă. Este vorba de Sarcasticu. La auzul acestui nume, nu mi se declanșează nimic. Nu știu cine este, de unde a venit și care este istoria lui.
Dar, Cristi, cum are un suflet mare, a vrut de data asta să se asigure că dacă dă niște bani (nu bănuți), îi dă pentru o cauză nobilă și reală. Așa că a venit să vadă gemenii, familia, mama nevoiașă. Mai ales că-mi spune că tipu le-a găsit în 3 zile o casă socială. Acum, ce să zic.
Ieri eram cu Cristi și el tot încerca să discute cu el. Am fost martor la discuție și ceea ce s-a întâmplat este adevărat. De la „cu siguranță ne vedem, dar săptămâna viitoare” la „sunt plecat de urgență din localitate” nu a fost decât un pas. Era clar, mirosea a SCAM.
Mai mult, ceea ce întărește ideea de SCAM este însăși atitudinea pe care Sarcasticu (pe numele real de Răsteanu Octavian-Daniel) a șters toate articolele (dar Google nu uită frate!) și nici nu a mai dat un semn de viață.
A scris patru articole, din care pot să vă redau fragmente din poveste pentru a rămâne mărturie, în caz că cineva din cei care au dat bani, ar dori (și le-aș recomanda) să depună o plângere împotriva lui pentru înșelătorie conform articolului 244 din legea 286/2009.
Înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Conform Noului Cod Penal (art. 248) se pedepsește tentativa la infracțiunea de înșelăciune prin aplicarea unei pedepse intre limitele prevazute de lege reduse cu jumătate.
Primul articol a fost scris pe 3.06.2015 și a fost intitulat „3 suflete”
Tocmai am aflat că în orașul meu, la ieșirea din oraș, există o familie. O familie alcătuită din 2 copilași, gemeni cu vârsta de 13 ani. Și o mamă singură. Familia aceasta trăiește într-un fost grajd de animale. Grajd de animale, ați citit bine!
[…]
Am de gând să le ofer o casă deasupra capului, o masă caldă zi de zi, haine și toate cele necesare.
[…]
Sper să fie de acord să locuiască cu mine, măcar până când să se pună cât de cât pe picioare. Pentru un timp. Deja m-am gândit la un plan, ca să-i zic așa.
Al doilea articol scris în aceeași zi se numește „Nici nu știu ce titlu să-i dau…”
Am reușit să-i conving că e mult mai bine să locuiască cu mine, măcar pentru un timp, decât să rămână în grajdul respectiv. A fost nevoie de ceva timp de convingere, dar s-a terminat cu bine. De fapt, povestea acum începe. Primul lucru pe care a trebuit să-l fac, bazându-mă pe vorbele prietenului meu, a fost să mă interesez de locuințele sociale.
[…]
5 uși mi-au fost închise în nas! Un „domn”, și-mi pare rău că-i zic așa, mi-a zis direct în față: „Ce rost are să-ți bați capul cu astfel de oameni? Oameni ca ăștia merită să moară!”. Mi-a căzut cerul în cap, îmi venea să-l pocnesc în fața lui ratată.
[…]
Am observat că acești copii nu au haine absolut deloc. 2 perechi de blugi, 2 perechi de tricouri și 2 perechi de încălțăminte.
Al treilea articol scris în data de 4 iunie 2015 este intitulat „Totul e bine”
Familia este bine. V-am spus ieri că astăzi vom merge să facem analizele pentru unul din copii. Da, le-am făcut. Am făcut la toată familia analizele. Gratis! Da, ați citit bine. Un doctor, și pe această cale îi mulțumesc, cu toate că nu pot să-i spun numele, este un om trimis de la Dumnezeu. A plătit din propriul buzunar, fiind un laborator privat, pentru toate analizele făcute acestei familii. Și, ohoho, credeți-mă, costau ceva bani. Mulțumesc!
Am primit pe email, pe facebook, nșpe mii de mesaje. La telefon, la fel. Oamenii au auzit povestea și, bineînțeles, nu au putut să treacă pe lângă această familie nefăcând nimic.
[…]
O firmă a putut să ifere pentru copilași 2 tablete și un laptop. Și 3 telefoane pentru toată familia.
[…]
Plus o donație cu o sumă destul de modică. Donația a ajuns să fie cheltuită pe câteva hainuțe pentru cei mici, rechizite pentur școală și, bineînțeles, câteva jucării interesante. Majoritatea banilor s-au cheltuit mai mult pentru rechizitele școlare, pe educația copiilor. Mulțumesc!
[…]
Am fost anunțat că mâine se vor mai aduna bănuți din donații. Vă voi ține la curent, din nou, cu tot ce se întâmplă.
P.S.
Actele pentru locuința socială au fost depuse.
[…]
P.S. 2
Mâine voi încerca să caut un servici destul de bun pentru mama copiilor. Șâș! Rămâne între noi. Va fi o surpriză pentru ea.
Al patrulea articol a fost scris pe 6 iunie 2015 și a fost intitulat „Se poate! Dacă se vrea…”
Azi am fost cu mama gemenilor să ne interesăm din nou de o locuință socială. Actele au fost depuse acum 2 zile, dacă nu mă înșel.
[…]
Of, câtă bătaie de cap există pentru o locuință socială. Nu-i doresc nici celui mai mare dușman al meu un așa chin. Nu-i nici o problemă. Actele depuse, am plecat spre casă
Nu ajungem bine acasă că-mi sună telefonul. „Bună ziua! Ați depus actele, totul e este în regulă, nu vă speriați. Vă rugăm să reveniți din nou. Vom merge să vedem două locuințe!”. UAU! Așa de repede? Cum e posibil? Trăim în România, totuși. Cum de s-a întâmplat așa ceva?
[…]
Un domn mă trage puțin în spate și mă întreabă: „Cunoașteți pe cineva sus-pus? S-au făcut niște presiuni asupra noastră. Cineva cu grad mare ne-a sunat și ni s-a ordonat prioritatea cazului”. Stai, ce? Nu cunosc pe nimeni. Cum e posibil? E posibil, se pare! De unde? Să fie de la blogul meu? Să fie de la oamenii care au scris pe blogul lor, care au trimis mai departe? Cine mă citește și face ceva din umbră? Și o face bine! Mulțumesc, oricine ai fi. Îți mulțumesc din suflet!
Am ajuns doar să vizităm o singură locuință. De ce? Am primit telefon de la școala unde învață gemenii. Probleme cu unul din copilași. Un „copil de bani gata” a îndrăznit să-l împingă pe scări pe bietul copil.
[…]
Mâine vom merge să vedem și a doua locuință și, cine știe? Vom vedea ce se întâmplă și mâine.
Aseară v-am spus că am o surpriză și pentru mama gemenilor. Un servici. Da! Mama gemenilor va fi angajată de luni, cu acte în regulă și toate cele. Ca ce? Ca recepționeră la un hotel destul de … avangardist în Craiova. Va lucra 5 zile pe săptămână ca recepționeră pe un salariu de 1.400 RON, 9 ore/zi.
[…]
Mulțumesc și celor care au făcut donații și azi. Astăzi nu am putut să ajung la bancă să extrag banii, plus extrasul de cont. Deci, ca s-o spun pe aia dreaptă, că poate avem și curioși printre noi, habar nu am ce bani s-au strâns. Dar cu oameni ca voi, zic eu, va fi o sumă frumușică. Sper. De o singură donație am fost, asta fiind de la artistu.ro. Apreciez gestul și bunătatea lui de om. Îți mulțumesc! Restul care au donat, spre, dezamăgirea mea, au ținut să rămână anonimi.
Cei care teoretic au donat bani (și au comentat, bloggeri fiind) sunt următorii:
Cei care au contribuit prin distribuiri:
Capturile de ecran ale celor patru articole ce au prezentat situația familiei nevoiașe și care ulterior au fost șterse:
Acum, toți cei care ați donat bani și ați contribuit, cum vă simțiți? Poate că nu vă pasă dacă ați dat 10, 20 sau 30 RON. Dar înmulțiți cu 100 de oameni binevoitori și și-a făcut un iPhone 6? Cât de mișto este să te trezești la început de săptămână și să zici „Băi am chef de un iPhone 6. Hmm, ia să mai fac un caz social pentru el.”
Feriți-vă de astfel de specimene și mulțumiții lui Cristian pentru efortul depus de a verifica. V-am zis, sunt membru fondator al întâlnirilor blogosferice craiovene, dar niciodată nu am auzit de această persoană.
Acum rămânem cu dovezile de mai sus. Ce facem mai departe? Conform legii, dacă nu aduce dovezi că a existat un astfel de caz social și că discuțiile au avut loc, o cam arde cu pușcăria. Poate e prima abatere și primește cu suspendare. Eu nu am dreptul să depun plângere, nu am donat, însă voi, cei care ați fost înșelați, aveți tot dreptul să faceți acest lucru! Este în puterea voastră să puneți capăt înșelătoriilor (trecute, prezente și viitoare).
Păcat, pentru că sunteți oameni cu inimă mare. Păcat că există oameni care să se folosească de așa sentimente pentru folosul vostru.
Aveți grijă pe viitor cui donați bani! Nu de alta, că, dacă tot vreți să donați, donați-i pentru o cauză transparentă, a unui ONG!
UPDATE: Au trecut 3 zile de când am scris acest articol. Un articol ce a generat reacții în mediul online care mai de care. Aș vrea să fac o listă cu toate articolele scrise despre acest subiect.
- Marius – „Cinism dus la extrem”
- Cristian Ioniță – „Atenție la tentativele de scam de pe bloguri”
- Stoian Ciprian – „Tentativă de scam la limita unui vis”
- Adrian Bolocan – „Acel moment când zici AM AVUT DREPTATE”
- Îngeri și demoni – „Ai grijă de banii tăi”
- Artistul – „Am lăsat garda jos și am luat uppercut”
- TSSecrets
- „Arctis Ass is an Ass?”
- „Share-ul te face complice?”
- „Ne vedem joi”
- Daniela Bojincă – „De ce să tragi blogosfera într-o mizerie infectă”?
- Criminalitatea.ro – „Revoltator: Dezvaluiri impresionante – Un individ a profitat de cazurile sociale prezentate la TV insa banii donati nu au ajuns niciodata la familiile nevoiase”
De altfel în răspunsul dat de către domnul Răsteanu Octavian-Daniel, m-a numit „Bursuc”. Nu mă cunoaște și nici nu îl cunosc, dar apreciez o poreclă ce este asociată cu inteligență. Mulțumesc.
În formularea articolului-răspuns, dat de sus amintitul, reiese că el răspunde de fapt unei acuzații cum că, au fost atât de multe donații încât și-ar lua vile, mașini și iPhone 6, așa cum am zis în articolul acesta. Dar dacă citiți cu atenție, am formulat cuvântul iPhone 6, în urma unui calcul estimativ al numărului de oameni 100 înmulțit cu o valoare medie a donației de 50 RON, rezultând o sumă de 5 000 de RON. Să mă scuzați, dar în urma acestui calcul estimativ, încă odată, nu se poate achiziționa un iPhone 6?
Prin urmare, eu nu am acuzat cu nimic, ci doar am prezentat un calcul estimativ, posibil de altfel. Am stat și am urmărit comentariile de pe toate blogurile ce au scris despre subiect. Vă îndemn să triați anumite comentarii ale unor persoane implicate personal în relația cu domnul Răsteanu. Citiți cu atenție celelalte comentarii. De departe, doamna (sau domnișoara) de la TSSecrets.com, a contribuit cu aspecte juridice formidabile. Probabil (bănuiesc) că urmează (sau e pasionată de) Drept. Felicitările mele, cu cea mai mare sinceritate și respect.
Iau și partea bună a întregii povești. Am descoperit oameni, cu bloguri interesante. Lăsând la o parte demascarea a unei înșelăciuni (probabilă, momentan încă nu dovedită concret, ci doar deductibilă din cele scrise și răspunsuri, cât și fapte).
Iar partea care mă deranjează, este următoarea. Nu este de ajuns faptul că bloggerii (aproape indiferent de statut și de rang, aproape) sunt considerați pișcotari, acum, avem un alt nume de care trebuie să ne ferim, scammeri. Asta e o insultă pentru multe persoane cinstite și oneste, ce aduc un real beneficiu blogosferei din România. Prin această înșelăciuni (din nou, probabilă, momentan încă nu dovedită concret, ci doar deductibilă din cele scrise și răspunsuri, cât și fapte), mi se aduce atât mie, cât și ție și tuturor bloggerilor din România, o insultă alături de o etichetă pe frunte de posibil scammer.
P.S: Pun și un screenshot cu textul în care sunt făcut „bursuc”, nu de alta, dar să nu creadă lumea că inventez cuvinte din „vocabulare furate”
Cu respect,
Damian Irimescu.
<div class='sharedaddy sd-block sd-like jetpack-likes-widget-wrapper jetpack-likes-widget-unloaded' id='like-post-wrapper-103532497-7297-679185ee19511' data-src='https://widgets.wp.com/likes/?ver=13.8.1#blog_id=103532497&post_id=7297&origin=damianirimescu.ro&obj_id=103532497-7297-679185ee19511&n=1' data-name='like-post-frame-103532497-7297-679185ee19511' data-title='Apreciază sau republică'><h3 class="sd-title">Apreciază:</h3><div class='likes-widget-placeholder post-likes-widget-placeholder' style='height: 55px;'><span class='button'><span>Apreciază</span></span> <span class="loading">Încarc...</span></div><span class='sd-text-color'></span><a class='sd-link-color'></a></div>
Uite vezi asta era o postare cu care puteai concura la o campanie cu cele mai multe comentarii 😛 dar nu poţi şti dinainte ce şi cum stau lucrurile !!!
Ei acum, nu doresc câștiguri după astfel de subiecte niciodată. De preferat să fi fost un număr de comentarii la un articol în ceea ce privește un caz real de ajutor. Să fi fost comentarii de susținere care zic „da, am văzut, am cercetat și am constatat adevărul, vrem să ajutăm” ar fi fost mult mai bine, nu credeți?
Cu stimă,
Damian Irimescu
Hmm, nu știu ce să zic. Dificilă situația. Mă așteptam să publice un articol mai complex, cu dovezi, poze, filmări, acte, ș.a.m.d.
😛 Mă rog. Încă sper că se va rezolva această situație, cumva.
Invinuitul, daca se considera nevinovat si acuzat pe nedrept, poate oricand in baza dovezilor pe care le are sa actioneze la randul lui in instanta pe cei care il invinuiesc, pentru calomnie. Fuga … nu scuza in schimb fapta.
Stiu ca esti prietenul lui … Dar… Incearca sa gandesti inainte sa vorbesti . Domnul Rastareanu Octavian ( Sarcasticul) si-a sters blogul si facebook … Ce dovezi mai vrei ? Atat a avut de spus ! Nu mai spune nimic.
Prietene … paranoia e o boala! 🙂
Vezi ca blogul meu este citat la alea care trag semnale de alarma nu care il promoveaza.
Hai noroc! 🙂
P.S. Daca nu faceai referire la mine, imi cer scuze! 🙂
@ice4you , nu la tine 🙂 Comentariu era pentru @Vasilan Mihai .
Imi cer scuze inca odata! 😉
„Stiu ca esti prietenul lui … Dar… Incearca sa gandesti inainte sa vorbesti . Domnul Rastareanu Octavian ( Sarcasticul) si-a sters blogul si facebook … Ce dovezi mai vrei ? Atat a avut de spus ! Nu mai spune nimic.”
Și-a sters blogul, iar din câte am înțeles, a primit foarte multe raporturi pe contul său de FaceBook și momentan, se află sub verificarea lor.
„Ce dovezi mai vrei ? Atat a avut de spus ! Nu mai spune nimic.”
Nu am spus ca doresc dovezi, am spus că doresc ca situația să se rezolve mai repede.
„Invinuitul, daca se considera nevinovat si acuzat pe nedrept, poate oricand in baza dovezilor pe care le are sa actioneze la randul lui in instanta pe cei care il invinuiesc, pentru calomnie. Fuga … nu scuza in schimb fapta.”
Așa este. 🙂 Asta în cazul în care este nevinovat.
A sters singur facebook nu se afla sub nici o verficare… Vezi ca a sters si google + … Si acolo se afla sub verficare? Esti atat de naiv ? …
Îmi pare rău, așa cum am mai zis într-un comentariu, dacă se dovedea că are dreptate și că are o familie, o mamă cu 2 gemeni, îmi ceream scuze public și făceam tot ce-mi putea în puteri să ajut familia și implicit să-l ajutăm.
Îmi pare rău că există totuși gânduri rele în această comunitate, mai ales în Craiova, unde, așa cum mulți bloggeri ce ne-au vizitat și enumăr Cristian China Birta, Cristian Manafu, Andrei Cismaru, au văzut ce fel de oameni suntem și ce comunitate avem.
Până la urmă, să faci parte dintr-o astfel de comunitate, o comunitate despre care mulți vorbesc și spun lucruri frumoase, înseamnă ceva. Luați-o ca un sfat, să te duci la o întâlnire blogosferică lună de lună, nu este o pierdere de timp, este o investiție în viitor și o șansă de a creea ceva frumos. Încercați-o! Nu aveți nimic de pierdut!
Pe cât de dur voia să pară până acum, tare mă tem că își mănâncă unghiile stând ascuns într-un dulap :)).
Nu neapărat, poate că nu se gândea că se poate ajunge în acest stadiu…..
Iar blogul a fost șters.
Multumesc pentru apreciere! Activez de destul timp in domeniu juridic si a fost doar o chestiune de organizare sa redactez articolul la care faceti referire. Ideea era de a lamuri persoanele care, de buna credinta, din proprie initiativa sau la solicitarea autorului, au promovat unul sau mai multe din articolele controversate. Si de asemenea faptul ca si eu, la randul meu si la solicitarea autorului am promovat, pe pagina de facebook a blogului personal, unul din articole, m-a facut sa ma simt datoare cu o explicatie completa. Explicatie legata atat de contextul care a dus la promovare cat si la aspectele care au aparut ulterior. Din pacate, nu simt cu totii acelasi tip de indatorare – daca nu din respect pentru colegii din blogosfera sau pentru cei care au donat, macar din incercarea de a raspunde acuzatiilor si de a se disculpa.
Iar pentru asta aveți toate respectele mele. Dacă aș fi în față, v-aș strânge mâna și v-aș spune „aveți un talent natural!”. Nu este ușor să înțelegi legea, nici să o interpretezi în cel mai imparțial mod posibil. Nu știu câte persoane v-au zis asta până acum, dar într-o oarecare măsură aveți o măsură bine dozată din Solomon cel Biblic.
Tare mult mi-aș dori să vă aflu numele. Ca să vă pot mulțumi așa cum se cuvine.
Cu respect,
Damian Irimescu.
Salutari la toata lumea!
In primul rand multumesc pentru citarea blog’ului!
In al doilea rand nu am obiceiul sa ma bag pe unde nu imi fierbe oala si mai ales unde sunt „treburi oltenesti” 😀 … dar cazul am tinut sa fie cunoscut pentru ca sa nu ia si altii plasa. Nu acuz pe nimeni de nimic … doar ca de tepe si tepari e plin netul, ar fi bine ca macar pe unii dintre ei sa ii facem celebri prin comunitatea care asa cum bine spuneai si tu … este departe de ce inseamna o comunitate de blogging pe dincolo … defapt sinceri sa fim, noi nici macar nu avem bloggeri pe la noi in adevaratul sens al cuvantului.
Pe de alta parte si eu ma bucur ca am avut ocazia sa cunosc cativa oameni cu bloguri interesante. Din tot raul un bine.
Pe final … va doresc la toti toate cele bune si tepe cat mai putine! 😉
Sunt o persoană foarte optimistă. Am învățat pe parcursul vieții mele că în momentul în care trec printr-un moment groaznic am câteva opțiuni:
Sper, pe această cale, blogosfera să primească un plus de încredere, chiar dacă e greu să se realizeze acest lucru, acum. Ceea ce s-a întâmplat a fost un semnal de alarmă clar: „dorim să schimbăm percepțiile oamenilor despre blogging și bloggeri, nu suntem pișcotari, suntem și oameni cu suflet”. Suntem atenți la această imagine și iată, suntem dispuși să depunem efort și timp, pentru a monitoriza această imagine.
Să ne citim cu bine. Și da, la cât mai puține țepe!
Cu respect,
Nu am dat accept la comentariul dumneavostra pe blogul meu dintr-un simplu motiv, sunt atat de satula de povestea asta incat nu mai vreau sa imi murdaresc blogul si mai tare. Este suficient ca ma simt prost pentru ca am fost luata de fraiera de acest individ, da pentru mine este individ si consider ca universul i va intoarce fapta pe masura. Simplul fapt ca numele blogului meu apare deja in 2 articole, sper sa nu mai gasesc si altele, pentru acel share nenorocit pe care l-am dat ma irita.
Cum am spus si intr-un alt comentariu, blogul meu era locul meu de evadare din lumea reala, locul unde parerea mea conteaza pentru ca nu mai este doar in capul meu.
Cine si de ce este vinovat nu mai este problema mea. Imi pare rau pentru cei care au ajuns sa dea si bani si care se simt mult mai prost decat mine.
Asta este, traim intr-o lume in care reatatea si lipsa de principii se vede de la distanta.
Ma bucur ca s-a descoperit la timp actiunea/infractiune/inselatoria sau cum mai vreti sa ii spuneti.
Am dorit să fac o atenționare doar. Nu sunteți nicicum asociată și nici implicată, pentru că de bună credință ați dorit să ajutați. Îmi cer scuze de tot deranjul creat.
Cu stimă,
Damian Irimescu
Răspunsul oficial al domnului Răsteanu Octavian-Daniel este următorul: „„Din cauza unor ratați, „oameni” care nu au ce face cu viața lor, am ajuns să-mi blochez accesul la blog. Articolele în care vă scriu și vă scriam despre familia respectivă au ajuns private. Cum să faci așa ceva, ca „om”? Patetic. Și limita penibilului a fost trecută de multă vreme. Cine dorește să le citească, rog să anunțe.”
Daca am dorit niste dovezi clare inainte sa donam suntem „ratați””Oameni fara viata””Penibili” …
Sarcasticu e țepar? Adică Răstean Octavian-Daniel e țepar ? Mesajul pare a fi : feriți-vă de Țeparul Sarcasticu si toate dovezile arată faptul ca Răstean Octavian-Daniel a încercat sa înșele foarte multe persoane. Pe de alta parte, cum donațiile totale sunt in cuantum de 50 lei cand scrie negru pe alb ca a primit contravaloarea unor servicii medicale, a primit tablete, laptop, asigurări pt o casa socială, un job ca recepționera la in hotel (!) si multe altele ? Deci omul asta a facut in jumătate de zi cat fac altii in luni întregi de munca si mai are timp sa scrie si 4 articole de +2000 cuvinte?
Rușine Cristian ca ai avut nesimtirea de a desconspira ceva ce putea fi o vacanța asigurata la nisipurile aurii si un iPhone 6 pentru Sarcasticu 😉
Lăsând gluma la o parte, ar trebui sa se autosesizeze din oficiu autoritățile mai ales ca face niste afirmații grave cu privire la municipalitate si lasă de înțeles ca a intervenit la primărie pentru a primi casa socială. Daca as fi fost pe lista celor care trebuie sa primească locuința socială, as fi dat in judecată primăria pentru treaba asta.
Omul a încercat sa tragă niste bani pt droguri (e cunoscut in Craiovita pentru viciul sau). A vrut sa dea o teapa si nu i-a ieșit complet. Dar oricât de mică a fost teapa, autoritățile trebuie sesizate. Nu sunt de acord cu pedepse minime (6 luni) pentru Sarcasticu pentru ca este un plan atent premeditat. Sa i se dea si pt înșelăciune, abuz de încredere, publicarea corespondentei private si toate articolele conexe .
Povestea lui este bucata rupta din povestea prezentată la Măruță cu gemenele alea doua.
Sarcasticu, daca citești mesajul asta, sper sa ajungi intr-o situație financiară mult mai precară decat cea prezentată de tine in articole. Sa te târăști de foame in spatele blocului si atunci o sa vezi ce înseamna sa iti bati joc de oamenii aia, de blogosfera si de cititorii naivi.
Dl. Irimescu, câteva observații:
1. Dacă am dat share am dat doar pentru că mi s-a părut că e un caz ce ar trebui promovat. Am mai publicat articole umanitare pe blog și singurul scop a fost acela de a ajuta niște persoane aflate în nevoie! Așa că mi se pare un cuvânt cam mare să spuneți că „am contribuit”! Cel puțin din punctul meu de vedere.
2. Nu cred că știți toți bloggerii din Craiova? Dacă ești blogger ești obligat să paricipi la blogmeet? Eu nu cred! De pildă, eu habar nu am dacă se țin astfel de întruniri în orașul / județul meu și dacă aș ști – tot nu aș participa.
3. Din moment ce e implicat Ioniță cred că am tot dreptul să cred că e doar o nouă etapă a disputei dintre cei doi…
Bună, nu știu care este faza între domnul Răstean Octavian-Daniel și domnul Cristian Ioniță. Din ce am citit în articolul scris pe blogul domnului Cristian Ioniță, situația prezentată este că au avut o colaborare, încheiat.
Nu știu care a fost cauza, ce s-a întâmplat și nicidecum nu sunt interesat de „lupta” (dacă aceasta există) între cei doi.
Mă tem că ați luat cuvântul „contribuit” în sensul nepotrivit. Eu doar am încercat să vă avertizez de situația care se întâmplă. Nu am zis-o cu nici un ton acuzator la adresa dumneavoastră sau a celor care au donat bani.
Aveți tot dreptul la opinie și sunt total de acord, nu este nimeni obligat să participe la blogmeet-uri și să facă ceva concret pentru comunitatea din care face parte. Cei care ne strângem lună de lună, demarăm proiecte, ne implicăm activ în bunul mers al comunității, nu doar blogosferice, ci și al societății din care facem parte. Dorim să aducem un aport semnificativ și cu un impact real în ceea ce privește activitatea blogosferică. Sau pe scurt, vrem ca atunci când lumea zice „blogger” să nu se gândească automat la pișcotari.
Pe de altă parte, spuneți de faptul că domnul Ioniță ar fi implicat în poveste. În care? În aceea că, în cazul în care povestea relatată de către domnul Răsteanu Octavian-Daniel ar fi fost adevărată, ar fi dorit să contribuie cu o sumă de bani?
Totuși, vă îndemn, ca un sfat, (re)citiți articolele scrise de către domnul Răsteanu și observați vă rog, distanța temporală a articolelor cât și unele lucruri care le zice, fără nici un adevăr.
Eu, ca și un om care vrea să ajute, nu este normal să văd cu ochii mei dacă respectiva cauză este cu adevărat reală? Dacă ar fi fost reală, ieri, când domnul Cristian Iosub a venit în Craiova, special pentru acest lucru, de ce nu a dorit să se întâlnească? Pe de altă parte, comportamentul avut ulterior scrierii de către domnul Cristian Iosub a articolului explicativ de ștergere a celor patru articole implică frică sau pe românește „am pus-o”.
Comportamentul avut denotă vină și ascundere de dovezi.
Dar deja, vorbim prea mult aici. Vroiam să evidențiez să aveți un pic de atenție data viitoare în cine aveți încredere, cu cine discutați și mai ales, pe cine ajutați! Dar dacă nu vă interesează cui dați banii, fie ei și 2 lei, fie 100, atunci nu are sens să mai discutăm și îmi cer scuze pentru deranjul creat.
Cu respect,
Damian Irimescu
Cei doi au avut un conflict și pot avea suspiciunile mele că este un caz fabricat / exagerat pentru a reîncepe iarăși cearta. Dacă omul chiar a fost plecat din localitate? La asta nu v-ați gândit? Până la proba contrarie, cel puțin. Da, poate pentru că am studii într-un anumit domeniu iau anumite cuvinte într-un sens mai „dur”. Singurul mod în care am vrut să ajut a fost printr-un share, altfel nu pot. Cred că toți așteaptă explicații…
Atunci îmi cer scuze pentru folosirea unor cuvinte care v-au făcut să credeți că vorbesc acuzator. Așteptăm cu toții o explicație total de acord. Da, are dreptul la prezumția de nevinovăție, deși comportamentul său denotă cu totul și cu totul altceva. Îmi doresc foarte mult să mă înșel și, dacă m-am înșelat, vă asigur că-mi cer scuze public.
Dar până atunci, vă asigur, că cel puțin din partea mea de cunoaștere, implicarea domnului Ioniță este inexistentă. De altfel, în comentariile de mai jos, puteți vedea cum și pe domnul Iosub, domnul Răsteanu îl întreabă dacă este trimis de domnul Ioniță.
Să presupunem că ar fi fost un conflict, unul atât de mare încât să ai o stare de atenție maximă în ceea ce privește implicarea unor persoane, totuși, de ce a șters articolele?
Mai mult, am înțeles de la un cunoscut de-al dânsului că banii au fost restituiții și că ar fi vorba doar de o sumă de 50 RON. Încă odată, de ce restitui niște donații, dacă nu i-ai fi folosit în scopurile declarate anterior, chiar dacă, eu, prin dreptul meu de curiozitate și de a avea dubii, am cerut dovezi înainte de a dona, personal față-n față? Sunt prea multe întrebări ce au nevoie de explicații.
Până atunci nu doresc nici un conflict între mine și oricine. Doresc să se afle adevărul. Nu pot fi cu mai multe fețe, sunt eu așa cum sunt. Suspiciunile pot fi dovedite ori combătute cu dovezi.
Aștept să fiu combătut. Și cu cea mai mare plăcere, nu că îmi voi cere scuze public, dar voi și contribui la ajutarea acelei familii (dacă există).
Cu respect,
Damian Irimescu
Buna Diana .
Cum poti sa explici asta …articolele au dispărut de pe blogul lui Sarcasticu.
Caz fabricat ?! Cred ca glumesti cu asta . Eu nu am nimic personal cu domnul Răstean Octavian-Daniel …Ba mai mult am vrut sa donez pentru cauza .
Da… asta e problema lui. Știu cum ești și de aceea am tot dreptul să cred ce vreau! Nici despre mine nu ai vorbit prea frumos la un moment dat și asta doar pentru că nu am mai vrut să continui colaborarea! Și gata că m-am săturat de chestia asta! Nu îmi place să mă cobor la nivelul ăsta.
Diana,
Faptele vorbesc .
Da, Cristian… așteptăm și răspunsul părții acuzate.
Răspunsul oficial al domnului Răsteanu Octavian-Daniel este următorul:
Totodată stau pe gânduri dacă să mă duc să fac o cerere la Primăria Craiova pentru a obține informații vizavi de existența unui caz social asemenea celui descris de către domnul Răsteanu Octavian-Daniel.
@illusion , A sters blog si facebook … A fost caz fabricat ?! Domnul Rastareanu Octavian (Sarcasticul) este vinovar pana in maduva oaselor … Azi au incercat mai multi colegi din presa sa ia legatura cu dansul pentru drept la replica …Crezi ca a raspus la telefon ?!
Cat de greu poate sa iti „cada” sa afli ca ai fost atras, fara voia ta, intr-o incercare de a insela oamenii!
Eu sper, chiar si acum, ca Sarcasticu’ ne va oferi tuturor dovezi ca povestea prezentata de el este adevarata si ca lipsa lui de reactie a fost doar gresit inteleasa…
Nu imi face nicio placere sa aflu ca cineva s-a folosit cu cinism de buna credinta si intentiile noastre pozitive! In astfel de situatii te simti inselat, folosit, pe undeva chiar umilit de propria-ti limitare in a-ti „face bine temele”.
Imi doresc ca Sarcasticu’ sa ne explice despre ce e vorba. Mi-ar placea sa aflu ca povestea este adevarata!
Nu imi doresc, sub nicio forma, ca blogul nostru sa fie asociat si asociabil cu intentii si comportamente altfel decat autentice si in favoarea fiecaruia dintre cei care il citesc!
La puşcărie cu astfel de specimene !!! 😛
Vin si eu in ajutor cu un articol scurt . http://cristian.ebloguri.ro/atentie-la-tentativele-de-scam-de-pe-bloguri/
Eu am organizat un astfel de eveniment în Drobeta Turnu Severin, pentru strângerile de fonduri pentru orfelinat/centrul de plasament pentru copilașii cu autism, însă nu am acceptat niciun fel de donație monetară. Am acceptat decât haine, jucării și rechizite școlare pe care le-am transportat la centru’ și desigur, am primit o declarație pe seama lor, ștampilată și adăugată la contabilitate. *dublu exemplar.
*gandimrational.com/2015/03/fonduri-pentru-orfelinatul-din-drobeta-turnu-severin.html
Nu cred că Sarcasticu ar face chiar așa ceva. 🙂 Îl cunosc de ceva timp!
Uneori aparențele ne înșeală!
Pai si plangerea ar trebui sa o fac la Craiova?
Sau o pot face la orice sectie de Politie?
Oriunde .
Felicitări pentru articole, ţie şi lui Cristian Iosub. Parcă de pe facebook, cu vreo câteva luni în urmă, am ajuns pe blogul lui Sarcasticu, căci era băgat la înaintare, promovat la greu de ebloguri, parcă? Chiar nu contează. Ideea e că i-am citit articolele cu familia nevoiaşă şi mă tot minunam, în sinea mea, de altruismul acestui băiat care, la douăzeci şi ceva de ani, îşi permite să aducă acasă nu căţei şi pisici adunaţi de pe drumuri, ci familii cu copii.
Remarcabil este cu cât har imaginativ a descris reacţia acelui domn din Primăria Craiovei, cu „faţă ratată”, care i-a trântit uşa în nas imun la apelurile filantropice şi a exclamat că „Oameni ca ăştia merită să moară!”. Olala.
Cine ştie, dacă minciuna ar fi continuat, în mărinimia sa neţărmuită, Sarcasticu ar fi luat-o de navastă pe tanti nevoiaşa. Însă cum i-aţi tulburat apele, probabil că tânărul filantrop închipuit îşi face chiar acum un alt blog anonim pe wp, pregătind articole de sensibilizat femei singure şi viitoare acte caritabile mai ceva ca-n filme.
eBloguri a promovat poate zeci de bloggeri in campania „Promoveaza blogger” si „Un blogger pe zi ” . Nu este nici un secret ca a fost unul dintre bloggeri promovati in cadrul acestor campanii . Colaborarea cu ebloguri.ro a fost incheiata acum 9 luni.
interesant mod de a estima cum vor evolua lucrurile pe viitor 😀 Imaginatia clar nu-i lipseste lui Octavian si nici talentul de a provoca reactii prin felul in care scrie – pacat ca le iroseste asa (in caz ca se va dovedi).
Trist ar fi să fie așa… da, am donat 30 de lei. O prietena a share-uit articolul lui Sarcasticu pe Facebook si de acolo am aflat. Paguba mea nu e mare, tot acolo sunt cu 30 de lei in plus sau in minus. Mi-ar placea insa sa stiu ca astfel de persoane sunt pedepsite. Cred că o sa fac o plangere la politie desi nu prea cred ca se va intampla ceva.
Mai multe plangeri ajuta 🙂
„”””Mama gemenilor va fi angajată de luni, cu acte în regulă și toate cele. Ca ce? Ca recepționeră la un hotel destul de … avangardist în Craiova. Va lucra 5 zile pe săptămână ca recepționeră pe un salariu de 1.400 RON, 9 ore/zi. „”””” In primul rand aici se vedea cat de mare este minciuna . De la un grajd de animale ajunge receptionera unde iti trebuie ceva experienta si cunostiinte de limba engleza si nu mai zic cate si mai cate , si salariul de 1400 de lei :)))))). N-as putea sa cad intr-o asemenea plasa niciodata .
E eu mi-am dat seama de prin al doilea articol, deși nici primu nu m-a convins!
Din păcate pentru oamenii sufletiști, tot ce le rămâne în cap este cauza, deci nu prea le e ușor să vadă adevărul!
Artistul a sters articolul .
In caz ca vrea cineva sa il citeasca atasez versiunea din cache .
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:GE3-6HA42LAJ:www.artistu.ro/jurnale/amintiri-din-copilarie/3-1-suflete-1-minune-omeneasca/+&cd=1&hl=en&ct=clnk&gl=ro
Stai liniștit că am făcut printscreen și la articol-ul respectiv înainte de a scrie articolul ăsta. Probabil că a șters articolul ca să nu mai afle lumea și să inducă în eroare, implict în mod indirect să fie complice la infracțiunea de SCAM. Și eu aș face la fel!
Nu l-am sters, ci l-am pus in DRAFT, ca sa nu mai trimit si pe altii sa ii dea bani acestui „telectual”.
Mersi frumos man. Nu stiu cum sa iti multumesc. Banii raman dat, prostia ramane facuta. Imi va fi invatatura de minte.
Stai liniștit, îmi pare rău totuși că ai picat în plasă! Data viitoare cercetează!
Gândește-te că pe Cristian l-a costat drumul de la București încoace ca să cerceteze fapta. Fără el, nu am fi descoperit înșelătoria!
O plangere te poate ajuta sa iti recuperezi bani … Indiferent de suma sunt banuti tai .