Era sa lesin

Nu trebuia sa ma duc, avusesem crize de ulcer, si nu prea mancasem mai nimic. Am luat niste pastile pentru dureri, si am crezut ca pot sa ma duc la RMA 2010. Si m-am dus ca nu as fi fost eu daca nu m-as fi dus. Ei bine, o ora jumate am cam rezistat, dar dupa o ora jumate in care am ras, mai degraba de problemele tehnice si de prostia afisata pe scena, au inceput sa ma ia transpiratiile deodata. Ceva era in neregula. Am decis sa plec repede acasa, cat timp mai pot sa fiu in stare sa stau in picioare. Mi-am luat la revedere si m-am tirat spre un taxi. Drumul acela de 10 m, facut prin multimea aceea imensa, aglomeratia aia, transpiratia oamenilor plus caldura, plus sunetul la maxim, mi-a venit rau. Pentru prima data, de cand sunt mare, mi-a venit sa lesin. Si nu ca am vorbit cu actrita mea favorita Emanuelle Chriqri, ci pentru ca nu mai puteam sa rezist. Am mers 10 m, pana la un stand ce vindea bere, dar sincer eram zombie. Vedeam negru in fata ochilor, nu auzeam mai nimic, totul, era confuz, inima imi batea agale, panica, insa, ca un betiv cu stat vechi de plata, am mirosit imediat berea de la stand si am tras pe dreapta, trantindu-mi capul pe tejghea. Evident, ca lumea a inceput sa rada, crezand ca sunt mort de beat, chiar au zis ca avem un castigator, primul mort de beat pe seara asta, insa cand m-am chinuit sa le zic ca mi-e rau, si ca nu am baut nimic, si-au schimbat atitudinea si au sarit in ajutorul meu. Mi-au oferit o sticla de apa, mi-au oferit si un loc unde sa ma asez ca sa-mi pot reveni, si am stat cam 10 minute asa, incercand sa-mi revin, sa nu clachez, si am reusit. O experienta noua as putea spune, nu mai zic de fata mamei, care a facut-o cand m-a vazut alb la fata, a crezut ca vedea o fantoma si s-a speriat de mine. Oricum, acum sunt bine, mi-a revenit culoarea naturala, si sunt ok. 

Parerea mea, despre concert, de cacat. Ar trebui inainte sa apara pe scena, sa ia lectii de cultura si sa incerce o cura de dezintoxicare a prostiei din capu lor. Mai ales ochelarii aia ciclop. Cat am putut sa rad, imediat m-am gandit la ala de la Star Trek, orbu ala. In fine, in rest, ce sa zic, lume multa, aglomeratie incredibila, si o gramada de lesinati prin spate tot asa din cauza caldurii, si a mirosului urat de transpiratie. Cat despre gluma, ca oltenii fotbalisti sunt numiti prazilieni, ei bine Wobay cam seamana asa nitel cu ala nu? 😀 Deci e prazilian si el ! 

Va las, sanatate! Sa auzim de bine