De la vis la realitate

Eram eu, Maria Popescu. Stăteam în faţa oglinzii în ante-camera bisericii pentru retuşul machiajului.  Oglinda în care mă priveam era în stil vechi, rotundă, cu lucrături migăloase pe margine şi suficient de mare încât să îmi curpindă întreaga imagine. Pe masa de sticlă se afla buchetul meu lucrat din trandafiri albi şi albaştri. Fluturele-clemă din părul meu era cu alb şi albastru. Acestea erau culorile ce însoţeau această sărbătoare. Am terminat să mă dau cu ruj. Simt nevoia să mă dau cu parfum. Îl scot din geanta de machiaje şi mă dau cu el. Respir uşurată. Totodeauna parfumul ăsta mi-a dar un plus de eleganţă şi încredere. De abia pun parfumul la locul lui că Iulia mă strigă:

-Maria, vii?

Iulia este sora mea mai mare. Este căsătorită cu Andrei de trei ani.

Îi răspund cu glasul întretăiat:

-Imediat! Mai arunc o privire în oglindă. Da, totul este bine. Pornesc spre ieşire. Afară este tatăl meu, îmbrăcat la costum şi papion. Iulia deja intrase în biserică.

-Eşti superbă! Mi-a spus tata cu lacrimi în ochi.

-Mulţumesc! Şi tu arăţi foarte bine. Tata mi-a zâmbit confident ca un prieten vechi.

-Eşti pregătită?

-Aşa cred, tati!

-Bine, atunci să intrăm.

Pianistul cânta Rivers flows in you. Da, ciudat pentru unii, dorinţă pentru mine. Iulia face semn preotului că am sosit. Pianistul face o scurtă pauză şi începe să cânte tradiţionalul cântec de nuntă pentru pian. Cum aud primele sunete ale clapei apăsate de pianist îi spun tatălui să mergem. Trag aer în piept să pot a-mi stăpâni emoţiile. Încerc să pun un zâmbet pe faţă să nu mi se vadă încordarea. Cântecul continuă. Tata păşeşte alături de mine. Toată lumea se ridică. Feţele lor erau acoperite de zâmbete, ochii lor radiau de fericire, iar ai Iuliei şi ai mamei mele erau cu lacrimi chiar. Ajung la altar. Tatăl meu îmi şopteşte: 

-E momentul! Îl strâng uşor de mână  după care îl las să plece. Ciudat cum mamele ne conduc spre naştere, iar taţii spre căsătorie. Îmi îndrept privirea  spre alesul inimii mele…Imaginea aceea! 

Imaginea aceea nu reuşeam niciodată să o disting, iar visul continua să se repete!

    Va urma…

<div class='sharedaddy sd-block sd-like jetpack-likes-widget-wrapper jetpack-likes-widget-unloaded' id='like-post-wrapper-103532497-7897-68fb69d9d12e4' data-src='https://widgets.wp.com/likes/?ver=13.8.1#blog_id=103532497&post_id=7897&origin=damianirimescu.ro&obj_id=103532497-7897-68fb69d9d12e4&n=1' data-name='like-post-frame-103532497-7897-68fb69d9d12e4' data-title='Apreciază sau republică'><h3 class="sd-title">Apreciază:</h3><div class='likes-widget-placeholder post-likes-widget-placeholder' style='height: 55px;'><span class='button'><span>Apreciază</span></span> <span class="loading">Încarc...</span></div><span class='sd-text-color'></span><a class='sd-link-color'></a></div>