The Ride
Zi de vară. O căldură înăbuşitoare. Un verde aprins peste tot împrejurul său. Oameni la tricou şi pantalono scurţi şi în sandale sau şlapi. Secete, oameni însetaţi, fiecare cu câte o sticluţă de apă în mână. Nu era îmbrăcat cine ştie ce el, un tricou mai lung aşa, avea părul mare, înalt şi cu un blug subţire. cu adidaşi albi. Aşteaptă pe cineva, da într-adevăr, era nerăbător, era pentru prima dată când avea să stea cu ea mai mult de trei ore împreună. Pe această fată îi picase lui inima, se îndrăgostise de ea. Aşa că era, cum să zic, un visător, nu avea curajul de a îi arăta acest lucru, deşi era sigur că a realizat ceea ce simte pentru ea. Poate că şi ea conştientă de iubirea ce el i-o poartă, dar nu voia să strice nimic, nu avem de unde să ştim asta.
Tot ce ştim este că la umbra unui copac, el o aştepta. Cel puţin maşina familiei ei, să vină să îl ia şi pe el. Plecau spre Timişoara. Un intreg parcurs de la Craiova spre Timişoara. Şi el avea norocul de a sta exact pe lângă ea. Dacă am putea ieşi în exterior să ne uităm, la el. să îi observăm inima cum îi bate puternic, doar când se gândea că stătea lângă persoana de care era îndrăgostit. Avea şi voia atâtea să îi spună, ne dăm seama de acest lucru din felul în care buzele i se mişcau. E prea mult spus, mişcau, îi tremurau, ca şi cum inima ar vorbi direct, înă de frica raţiunii, s-ar interpunem , reişind acel murmur silenţios. Dacă ne-am apropia de gura lui, am putea să auzim slab şi încet, ceea ce încerca să zică: Am acest sentimente demult pentru tine, în fiecare noapte te visez şi de câte ori mă uit la lună când e plină mereu chipul tău gingaş alături de zambetul tău plăcut şi ochii tăi dulci îmi apare. Da, însă nu putea să îi recunoască asta. Îi era teamă că ar fi stricat multe. Se mulţumea doar cu atât, că o să stea cu ea, o să fie lângă pentru ce puţin 5 ore. Alege ca un fraier să tacă din gură, să se uite pe geam cuprins de gânduri contradictorii, o luptă aprigă între şi dragoste. Iată o oră, o oră jumătate trec din această clepsidra imaginară a timpului şi pe măsură ce nisipul cade liniştit, anunţând trecerea timpului, moş Ene îşi face apariţia pe la genele frumoasei fete. Drumul, mai cu gropi, mai anevoios, îi dădea un ritm de legănat uşor si delicat, făcând o astfel pe tânara fată , să cadă încet şi uşor în braţele moşului. Într-un viraj mai lung, spre stânga, din inerţie, trupul fetei se duse spre cel al lui. Iar capul, într-un mod inevitabil a căzut pe umărul lui. Curios să vede, din exterior toată această mişscare ca şi cum, un dirijor ar concerta toate acţiunile din exterior, pentru a conduce toata orchestra spre finalul mult dorit. Apropierea dintre cei doi protagonişti. Se trezeşte parcă din acest şir lung de imaginaţie, gânduri la care contempla uitându-se pierdut pe geam şi simte capul ei fin şi delicat pe umărul lui. Îşi întoarce mai speriat capul, crezând că visează. Aşa ceva se întâmplă? Nici în visele lui cele mai frumoase nu îi trecea. Vedemm pe faţa lui cum îi pulsa inima, vena de la gât cât de puternic bate, chiar am putea să îi auzim bătăile în tot acest zgomot produs de motorul maşinii. Şi cu toate acestea, el îşi dă seama că ea nu stă bine, se mişcă uşor şi delicat cu ea, ca şi cum ar avea în mână cea mai importantă comoară din viaţa lui, ceva mai preţios decât viaţa lui însăşi. Se mişca în aşa fel încât să îi suporte capul ei pe pieptul lui. Nu a făcut-o pentru că voia, a făcut-o mai mult pentru ea, pentru confortul ei, chiar dacp aceasta însemna ca el să stea într-i poziţie stânjenitoare. Şi după ceva timp, insuportabilă. Dacă era fericit, acceptă această durere a amorţelii pentru confortul ei. Cum nisipul cade încet, dar sigur şi timpul trece peste cei doi, moşul Ene îşi face apariţia şi pe la geana lui. Şoptindu-i o poveste cel induce într-o stare de visare, forţându-l practic să părăsească tărâmul realităţii, intră în acel al viselor, acolo unde, ca să putem vedea ce visa, trebuie şi noi să intrăm în acea stare de relaxare a minţii şi să pătrundem în mintea lui, în subconştientul său. Şi chiar asta facem. Intrăm uşor, fără să producem cel mai mic zgomot şi iată că în vis, el aleargă după ea, însă nu putea să o ajungă. Era cam înceţăşat. Îi vedem disperarea şi durerea neajungerii iubirii sale. Îl vedem cum luptă şi cum nu se lasă doborât de acest fapt şi continuă să o urmărească în speranţa că o să o ajungă.
Nu ne putem abţine şi vrem să îl ajutăm şi ne dorim să îl ajutăm, astfel că, într-un mod oarecum accidental, punem piedică fetei. Iată că a ajuns-o. Iată-i acum, ceaţa dispare, soarele răsare pe un cer albastru ăur şi inocent. Ea o ia de mână şi o apucă şi o ridică în picioare. Stă aproape de ea şi ea de el. Se uită ochi în ochi. Citim faptul că doreşte să îi recunoască iubirea. Îşi face curaj şi auzim cuvintele magice spuse chiar de el. Am acest sentiment de dragoste pentru tine încă de când te-am văzut, inima mea a căzut într-un puţ adânc şi te tot strigă, te tot cheamă să vii să o ridici, să o iei în mâinile tale şi să ai grijă de ea, aşa cum şi ea ar vrea să aibă grijă de tine. Inima mea te iubeşte profund şi îşi doreşte să fie lângă tine tot timpul, eu îmi doresc să fiu lângă tine tot timpul. Un moment tandru şi înduieşător între cei doi. Vedem alături în dreapta un râu ce aducea o mireasmă plăcută de primăvară. Dar stai, ce e asta? Ne mirăm, căci iată, pe chipul fetei, vedem o lacrimă şi încă una…a zis ceva ce a rănit-o? Nu, sunt lacrimile fericirii ce cad la auzul acelor cuvinte şi după ceva timp, foarte scurt, sărutul lor se fructifică. Îi vedem practic fericiţi ca pe doi îndrăgostiţi.
Ne întoarcem brusc în tărâmul realităţii unde o groapă ceva mai adâncă ne trezeşte atât pe noi cât şi pe protagoniştii nostri. Îi vedem pe amândoi acolo pe bancheta din spate, ea rezemată pe pieptul lui şi el cu capul pe capul ei. Se trezesc amândoi deodată. Se trezesc cu privirile unul spre altul şi ce putem observa? Se uită adânc unul în ochii celuilalt ca şi cum amândoi ar fi avut acelaşi vis, ar fi trăit acelaşi vis şi aceeaşi stare. Vedem pe chipul fetei o lacrimă cum curge, putem vedea şi surprinderea şi mirarea de pe chipul lui. Este nedumerit ce s-a întâmplat? Ne opim pentru un moment, chiar şi clepsidra timpului se opreşte, inima lui bate pe loc, chiar şi a noastră. Vă întrebaţi de ce? Iată, ea îl sărută pe el şi îi spune mulţumesc. Lacrima ce cădea din ochiul drept al fetei nimerea acum şi obrazul lui. Putea să îi simtă căşdura şi sinceritatea acelei lacrimi. Ce se întâmplase? În tot acest timă în care atât ei, cât şi noi am fost purtaţi în tărâmul viselor? Oare au reuşit cumva inimile celor doi să se conecteze? Probabil..şi dacă da, atunci suntem fericiţi pentru că iubirea aceasta ascunsă şi-a găsit într-un final un pod de trecere spre tărâmul realităţii.