Skip to content

Damian Irimescu

• Home
• Despre mine
• Review-uri
• Tutoriale
• Statistici lunare
• Contact

Damian Irimescu

Trăiesc o viață extraordinară din plin….

Damian Irimescu

Pienso en ti…

octombrie 29, 2009 by Damian Irimescu

yiruma – river flows in you
Asculta mai multe audio Muzica

Auzi? Cum bate inima mea? Îi auzi bătăile ei, în vidul întunecat din sufletul meu? Boom boom boom. Singura ei problemă este că bate singură. Bate, cu un ritm de dor, bate gândindu-se la tine. La ce faci, la ce te gândești. Cum îți bate inima? Întuneric, și liniște, nici măcar un vânt nu trece, prin acest gol și rece. Da, mă gândesc, nu am cum, la toate amintirile care le am. Un ecran, își face apariția în fața ochilor mei. O rază de lumină erupe din mintea mintea mea, și proiectează, o imagine, două, ca apoi să afișeze un întreg film, cu amintiri. Ce sentiment călduros atunci când te țineam de mână, atunci când te priveam râzând. Pe din afară, sunt un om ca și oricare, înauntru, cine vrea să vadă, se va pierde, căci, dorul meu, îmi cuprinde sufletul, iar alinarea mea, sunt decât acele imagini, ce ar fi putut să fie. Un ritm, mai alert, al inimii mele, căci, din fundal, îți aud vocea. Bate mai puternic, parcă încercând încă odată, să se întoarcă în acele timpuri. E imposibil, de atins acel scop. O lacrimă, pe cât de inocentă, pe atât de singuratică, își croiește drum, pe un obraz fierbinte. Căci stau, și te privesc printr-o fotografie, într-o ramură aurie.

Visele, oare să fie calea de a comunica între 2 suflete? 2 inimi ce bat fiecare pentru cealalaltă ? De câte ori nu te visez, de câte ori, nu îmi imaginez, sărutul tău, de câte ori, nu am visat atingerea buzelor tale, acele îmbrățișări, pline cu dor și de mângăieri delicate. Izul pielii tale, mă îndeamnă la o mai atentă cercetare. Finețea și pielea așa de catifelată, sunt un deliciu pentru simțurile mele, ce au luat-o razna, după tine. Ai incredere, să mergi așa adânc, în vidul din mine, să mă apuci de mână, și să mă scoți la iveală? O scapă-mă de acest întuneric. Eliberează-mi inima spre un tărâm de mult uitat. Cel al iubiri și al dragostei, cel al căldurii și al pasiunii. Mai e un pic, și scap, mă tragi cu toată forța din întuneric, dându-mi șansa de a continua, de a merge mai departe, de ma reumple cu sentimentul dragostei. Verși și acum, în mine, un vas golit, de timp, secat, asemeni unui deșert uitat de Creatorul Înșusi. Iar vasul, se umple, deșertul, este inundat de apa vieții. Iar tu, îmi zâmbești, te uiți cu acei ochi dulci la mine, și îți limpezești buzele, te aproprii, îți închizi pleoapele, și mă săruți…. Nu uit, ci doar accept, aleg sa continui, chiar dacă inițial, pare asa de greu, îmi dai tărie să continuu. Și te sărut, un sărut de ramas bun, si ne mai întâlnim cu bine.

Dacă ți s-a părut interesant articolul, te invit să-l distribui mai departe:

• Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Pe aceiași temă

Dacă ți s-a părut interesant articolul, te invit să-l distribui mai departe:

• Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
• Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă)

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Post navigation

Previous Post:

Ziua Fraudelor: Email de la Microsoft! Atentie Frauda!

Next Post:

Batranica si Adevarul – Banc!

3 Commments

1. Anonymous spune:
octombrie 29, 2009 la 7:17 PM
Răspunde
2. Ciocolatika spune:
octombrie 29, 2009 la 6:26 PM
Răspunde
3. Anonymous spune:
octombrie 29, 2009 la 4:31 PM
Răspunde

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recomand

• Pizza Craiova
• Cea mai buna pizza Craiova

Ultimele Promotii Online

Ultimele articole

• 2 Ani [ … ]
• Cel care iubește enorm
• Green Violin Artist își schimbă denumirea
• Facebook și Instagram nu merg!
• Câștigă 300 RON Voucher!

Ei își spun părerea, rezonezi cu ei?

• Ionut Popa la Cel mai ușor, subțire și ultra-business laptop lansat de Acer la CES2019
• Ce se-ntâmplă cu produsele voastre când ajung în service la Depanero - razvanbb la Când îți cumperi un produs uită-te atent la cei care se ocupă de garanția acestuia
• Simona la Am renunțat la cafea și iată rezultatele după 2 luni
• De ce aș urma un curs de Front – End Developer | Școala Informala de IT la Flash Concurs Pentru Bloggerii Craioveni!
• Mariusarius la Avengers Infinity Wars, o părere mai mult decât sinceră! [SPOILERS]
• Adina la Câștigă 300 RON Voucher!
• Maria Ene la Câștigă 300 RON Voucher!
• Suta Maricica la Câștigă 300 RON Voucher!
• Boiangiu Andrei la Câștigă 300 RON Voucher!
• Geo la Câștigă 300 RON Voucher!

Recomand

• Adrian Sora
• Cristian Iosub
• George Bonea
• Marius Cucu
• Pato
• Razvan Bucur
• Serban
• Xaara Novack
Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Politică cookie-uri

Hosting

Cloud Hosting
© 2026 Damian Irimescu - Powered by Minimalisticky
%d