O bancă…
O bancă. Una obișnuită. Vopsită mai demult cu o culoare albastră. Se vede că pe ea au stat mai multe peroane. Și până la urmă, această bancă are o grămadă de povești. Unele de dragoste, romantice. Poate că pe această bancă, câte relații nu au început sau câte nu s-au rupt? O bancă…e ca oricare însă ascunde multe secrete. Pe ea, poveștile unor oameni care în viață au pierdut sau au câștigat. O bancă într-un parc ce împrejurul ei se află o masă de copaci, soldați apărători ai acestei bănci. Vânt năvalnic, vânt cald, ninsoare cât și ploaie. Prin câte nu a trecut ea? Prin multe și cu toate astea nimeni nu știe povestea ei. De ce? Pentru că…pe ea încep poveștile. Ca următoarea, a acestui tânăr îngândurart și obosit de atâta osteneală în viață. S-a zbătut mult și cu toate astea se simte că nu a realizat mai nimic. Mergând îngândurat, se decide să ia loc. Tocmai pe această bancă. Zi de primăvară, cu soare mult. Frunzele de abia au apărut pe copaci. Un verde puternic, nuante colorate, calde. Își lasă capul pe spate, se lasă inundat de culoarea naturii dimprejurul lui. Își deschide ochii către cer, un albastru pur, pătat din când în când de către un norișor singuratic ce aleargă pe ici pe colo. Un oftat imens, puternic și adânc, dorința lui arzătoare nefiind îndeplinită. Singura lui dorință așa de puternică încît și-ar da viața pentru îndeplinirea ei. Ceea ce îi lipsea enorm. Singurătatea îl apasa din ce în ce mai mult. Ce rost să aibă toate lucrurile din lume atâta timp cât nu are pe nimeni alături pe care s-o iubească din toată inima lui, să prețuiască fiecare moment cu ea și să împărtășeașcu totul cu ea. Fericirea, supărarea, tristețea își făceau loc din ce în ce mai mult. O stare de relaxare intensă aproape ca odihna îl acaparează din ce în ce mai mult, obligându-l la un pui de somn. Cuprins de lumea viselo, pierde contactul cu realitatea. Este așa de odihnit și de calm încât nu îi mai pasă. Este pe o bancă, este relaxat complet, lipsit de griji sau de orice altceva care l-ar putea scoate din această stare. Trece o perioadă de vreme, dar nu foarte multă. Lângă el se așează o altă persoană. În acest moment, pe acea bancă, amândoi împart povestea ei. Nu realizează că mai este cineva și în momentul în care deschis încet ochii, se întinde, lovind-o. Având cărți în mână, se sperie și le scapă jos. El, rușinat de ceea ce a putut să facă, se ridică și adună cărtile de pe jos, nebăgând în seamă frumusețea ei. Își cere scuze. El este preocupat de scuze, cu cărțile în mână, își ridică privirea spre ea și rămâne uimit. Nu mai scoate nici un cuvânt, doar sunetul frunzelor ce se lovesc de adierea primvăverii. Se uită în ochii ei așa de frumoși, așa de calmi, de misterioși totuși. Îi spune bună și ea îi răspunde cu același salut. Niciunul nu știe ce să facă. Exista acea apropiere de moment, mulți ar zice dragoste la prima verdere, însă nu este atât de intensă. Nu vorbeau, se priveau și se lăsau induși în acea stare a binedispunerii. Se ridică și se așează pe bancă. Nu știe ce să zică, este într-un blocaj, poate pentru că, nu ar vrea să zica ceva care să îl facă de rușine sau să o dea în bară. Bătăi agresive ale inimii, din ce în ce mai puternice, se uita la ea. Părul ei cu bucle, frumoase la final, de un șaten deschis, cu ochii albaștri, intenși. Totul în el o ia razna, gânduri nebune îi trec prin cap, să o sărute, dar cum să facă așa ceva, poate să o anunțe înainte, dar ar crede că este un nebun. Mintea lui procesa totul și diseca totul până când își amintește…go with the flow, stop thinking, start living! Avea șansa de a nu mai fi singur, nu voia să piardă această ocazie. Trage aer în piept. Se întoarce către ea și înghite în sec și îi spune: știi, vreau sa îți spun ceva și apoi voi pleca. Ea îi răspunde un pic cam mirată. Se apropie încet de ea, nu vrea să facă mișcări bruște, dar se apropie îndeajuns de aproape încât să o ia în brațe și să o sărute direct. Să nu mai zică nici un cuvânt, ea este surprinsă de acest sărut fulger și într-un final, se lasp și ea dusă de val. Și îl sărută înapoi. Sărutul se oprește deschid amândoi ochii. Sunt unul în fața celuilalt, el îi zâmbește, la fel ș ea. Un zâmbet așa de natural, cu acele buze de o culoare naturală. Îi spune fericit, pe acel glas al împăcării cu sine: vrei să ieși la o cafea cu mine?
Iată cum, o poveste a început pe această bancă, oare câte alte nu vor mai începe sau câte nu se vor rupe? V-ati pus întrebarea: ce povești pot fi spuse de o banca, dacă ar putea vorbi?
4 Commments