Ganduri, ganduri si iar ganduri…

Stând aşa în faţa computerului, ascultând mp3-urile din playlist-ul de la Winamp, am decis să îmi las creierul să se gândească liber la o poveste romantică. Acum în timp ce scriu, nu am ales un subiect anume sau nume de personaje, ci mă gândesc doar la această fază, fictivă sau nu, puteţi să o credeţ,i faceţi ce vreţi, este doar ce creierul meu prelucrează în acest moment.

Cum mergea un personaj, un băiat, îl numesc George, aşa îmi vine mie să îl numesc, îmi place numele ăsta George, prin oras  în care mulţimea tumultoasă, aglomerată, egoistă, pentru că se gândea doar la ea însăşi, George al nostru, melancolic, se gândea:”Ce poate fi mai frumos? Ce este frumosul? Ce înseamnă fericirea? Ce te determină să ai o anumită forţă de a merge mai departe? Îşi ridică ochi spre cer, nori se strâng, din  albastrul senin al cerului, totul se transformă într -un tablou bacovian, gri, nuanţe închise şi deschise de gri, toate pe cer, iar jos pe pământ, tabloul se îmbina perfect cu clădirile posomorâte din centrul vechi al oraşului. Picura, un strop,doi…trei… Oamenii din jurul lui încep să mişune ca furnicile, care mai de care să găsească acel locşor în care să poată să stea la adăpost. George sta, zâmbeste…”ce se grăbesc toţi” , îşi zice el. Se ridică încet. Îşi coboară privirea din cer, de acolo din nori, jos pe pământ, se întoarce spre dreapta când se întâmplă ceva în stomacul lui, să îi fie foame? Nu! Tocmai a mâncat 1 cheesburger de la Bocaccio, dar atunci ce să fie… De ce se simte aşa? Ce are? Ce s-a întâmplat… de ce a rămas pironit? Ochii lui  obişnuiţi cu nuanţele de gri închis şi deschis, lucesc, dar cum, de ce? Acolo, lângă el, în dreapta lui, o fată.Cam scundă. Blondă naturală, părul ei atât de auriu, parcă te-ai fi văzut într-un lan de grâu, pe o câmpie întinsă…nu conta că ploua…ochii lui George străluceau, erau plini de culoare, culoare pe care o vedea la această fată, blondul părului, verdele ochilor, roşul buzelor lovite de stropul de ploaie.” Ce sentiment”, îşi zicea el, „ce plăcut este.” Să fie oare….

Să fie oare aceasta, frumosul? Să fie oare aceasta…fericirea? Ce simt? Îmi bate inima din ce în ce mai tare. Oare asta e dragostea? Te loveşte aşa nepregătit? De ce…nu e corect…În timp ce în mintea personajului nostru întrebările roiau mai rău ca traficul din Bucuresti, fata respectivă, hai sa o numim Elena, George şi Elena, îmi plac numele astea, Elena, se întoarse spre el…nimic…doar ochii .. doar…ei doi…şi un zid de ploaie între ei ..

Mă opresc.. continui altă dată… 😀

<div class='sharedaddy sd-block sd-like jetpack-likes-widget-wrapper jetpack-likes-widget-unloaded' id='like-post-wrapper-103532497-19-68311798aad6d' data-src='https://widgets.wp.com/likes/?ver=13.8.1#blog_id=103532497&post_id=19&origin=damianirimescu.ro&obj_id=103532497-19-68311798aad6d&n=1' data-name='like-post-frame-103532497-19-68311798aad6d' data-title='Apreciază sau republică'><h3 class="sd-title">Apreciază:</h3><div class='likes-widget-placeholder post-likes-widget-placeholder' style='height: 55px;'><span class='button'><span>Apreciază</span></span> <span class="loading">Încarc...</span></div><span class='sd-text-color'></span><a class='sd-link-color'></a></div>