Iertare sau amăgire?
Întreb nu pentru a deschide un subiect de religie, ci pentru că asta mă întreb eu adesea. De foarte multe ori am spus că timpul le vindecă pe toate, dar am realizat că timpul adâncește o rană, nu o vindecă.
Când ne este lumea mai dragă bandajul se ia de pe rană și constatăm că nu e vindecată mai deloc, ba mai mult cu fiecare întâmplare neplăcută, rana e mai adâncă. Poate aș fi întrebată de unii cine m-a supărat așa rău încât nu aș putea ierta.
Într-adevăr, nu știu dacă multe dintre faptele care mi se întâmplă nu pot fi iertate. Sau ar trebui să recunoaștem că de foarte multe ori am spus „te iert” dar nu am mai căutat aceea persoană niciodată sau chiar și atunci când am întâlnit-o pe stradă ne-am făcut că nu o vedem.
Adevărul este că purtăm în suflete răni și oricât am încerca să le ascundem, de multe ori ne dau de gol dârele de sânge. Sau poate vorbesc prea poetic? Poate că acesta este și motivul pentru care un prieten drag îți răspunde în doi peri atunci când deschizi un subiect mai delicat, o rană ascunsă.
Aș fi curioasă să știu câți au fost răniți, din diverse motive și au reușit să ierte, dar fără resentiment și cum au reușit.
Eu recunosc, nu știu cum să fac asta. Poate că este vorba doar de voință sau rămân la un simplu „nu pot”…
<div class='sharedaddy sd-block sd-like jetpack-likes-widget-wrapper jetpack-likes-widget-unloaded' id='like-post-wrapper-103532497-7201-6758875b981f9' data-src='https://widgets.wp.com/likes/?ver=13.8.1#blog_id=103532497&post_id=7201&origin=damianirimescu.ro&obj_id=103532497-7201-6758875b981f9&n=1' data-name='like-post-frame-103532497-7201-6758875b981f9' data-title='Apreciază sau republică'><h3 class="sd-title">Apreciază:</h3><div class='likes-widget-placeholder post-likes-widget-placeholder' style='height: 55px;'><span class='button'><span>Apreciază</span></span> <span class="loading">Încarc...</span></div><span class='sd-text-color'></span><a class='sd-link-color'></a></div>
Intrebare de 100 de puncte, pe cine ai ierta, pe un vinovat sau pe un pacatos ? 🙂
Pe un vinovat, că păcătosul sunt eu =)))))
Aproximativ corect, căci la diferența dintre vină și păcat scrie așa:
E o vină să te culci cu nevasta altuia, dar e păcat să ratezi ocazia…
Deci cred că e ok să fii păcătos 😀
Deci să-nțeleg că, Cristina nu ratează nici-o ocazie…. aham.. am înțeles, ia uite mă =)))))
Dacă ratezi ocaziile, ești păcătos, dacă nu, ești vinovat 🙂
Și apropo de iertare:
„Draga Gheorghita,
Nu am putut sa mai inchid un ochi de cand ne-am despartit. Nu ai putea sa ma ierti si sa uiti tot ce s-a intamplat? Absenta ta imi frange inima. Am gresit, nimeni nu te poate inlocui. Te iubesc!
Cu toata dragostea,
Mariuca
P.S. Felicitari pentru premiul castigat la loto!”
Așa se tratează cu ispita și vina păcatului:
Am dreptate? :)))
Mi-ai luat vorba din gură :))
El trebuie să știe că în spatele oricărui bărbat puternic, stă o femeie puternică!
Asta o știu de când sunt mic 😀
Uneori, de cele mai multe ori nu te lasă sufletul să ții în tine, trebuie să ierți altfel te otrăvești singur, nu știu dacă mereu după iertare, poți să uiți și atunci iertarea nu este întreagă. Dar fiecare rană sângerândă trebuie să o duci în spate, trebuie să te protejezi, dacă o ții mereu cu tine, îți aduci aminte și poate altădată nu te mai lași sângerând. Asta e partea cea mai grea, uitarea. Frumos, Cristina, sunt mândră de tine!
Da, cred că de fapt, ăsta era și răspunsul meu, uitarea.
Am auzit de foarte multe ori replica „am iertat dar nu am uitat”. Și cred că de fapt, nu ne luptăm cu „a ierta”, ne luptăm cu „a uita”.
Mulțumesc pentru aprecieri, îmi faceți soțul gelos :)))
E o zicală, adevărul te va elibera. Totodată pot spune „iartă și te vei elibera”. A ierta până la urmă implică și procesul de iertare, cum altfel, nu există iertare absolută, fără o uitare aferentă.
Nu ai cum să iubești un om care ți-a greșit, dacă nu ierți și uiți. Da într-adevăr este mai simplu pentru tine să ierți și să uiți atunci când iubești pe cineva, dar unul din cele mai grele lucruri pe care orice om le poate face este să ierte și evident să uite.
Dar e greu…. e foarte greu…. cel ce reușește acest lucru este un om fericit și împlinit pe acest Pământ.
Daca te gandesti ca iertarea este a celui ce iarta, iti este mult mai usor; si defapt nu ierti persoana din fata ta ci te ierti pe tine ca ai adus persoana in situatia de a avea comportamentul pe care l-a avut. intr-o situatie nu exista persoane care gresesc si persoane care au dreptate. Si mai mult persoana din fata ta este defapt oglinda ta, cand critici pe cineva defapt pe critici pe tine sau daca nu ai fost in situatia respectiva, in viitorul apropiat sa fii sigur ca ceea ce ai criticat aia patesti! Si nu are legatura deloc cu religia!
O zi frumoasa
Nu generalizez și poate da, sunt situații în care și noi suntem vinovați. Dar la fel de adevărat este, că de foarte multe ori se întâmplă din senin să ți se greșească, fără să ai tu o parte de vină. Am trăit astfel de experiențe și este greu să ierți când știi că a distrus tot ce aveai mai frumos în momentul respectiv.
Nu are legătură cu critica și nici cu acuzarea, pur și simplu este vorba doar de a recunoaște că iertăm foarte greu.
Pe de-o parte îți dau dreptate, pe de altă parte pot să aduc un contra exemplu:
– ce vină are persoana discriminată pe baza pielii? Asta ca un exemplu de situație în care cineva are dreptate și cineva a greșit.
Da, există orgolii, atitudinii, încăpățânări ce pot aduce o altă persoană în situația de a greși. Dar asta nu înseamnă că toți suntem așa și că noi suntem vinovați pentru felul în care cel care a greșit s-a comportat cu noi. Sunt cazuri și cazuri.
Poți să ierți persoana care ți-a ucis copilul? Poți să ierți medicul care ți-a omorât bebelușul refuzând internarea pentru că nu ai plătit banul?……. Sunt cazuri foarte complicate, unde tu, nu ai greșit cu nimic….. Asta poți ierta?
Este destul de aiurea să mă gândesc la a nu ierta pe cineva.
Părerea mea personală este în felul următor. Cunosc ce înseamnă să fiu iertat. Am greșit destul de mult la viața mea și mi-am cerut iertare. Și nu am acceptat aceea iertare de care tu zici în articol. Mi-am cerut iertare cu adevărat și mi-a părut rău de tot ceea ce am făcut greșit.
Acum, dacă eu am fost iertat pentru greșelile comise, nu sunt oare dator să fac același lucru? Dacă am fost iertat, eu la rându-i să țin dușmănie și să ofer o iertare platonică?
Nu, este greu, este dificil să ierți pe cel care ți-a greșit, asta dă dovadă de tărie de caracter. Zici de faptul că este ca o rană care se adâncește ori de câte ori treci printr-o întâmplare asemănătoare, dureroasă, așa este, dar asta se întâmplă datorită faptului că în inima ta nu ai iertat cu adevărat.
Odată ce ai trecut de examenul acesta foarte greu al vieții, conștientizezi că, odată ce ai iertat cu adevărat din inimă pe cineva, nu ai să mai treci prin aceeași întâmplare dureroasă. De ce? Pentru că trecutul se întoarce și se repetă, până când învățăm să iertăm, să avem răbdare.
Este o ironie a sorții să treci deseori prin ceva ce-ți pricinuiește durere, dar este și o mai mare ironie, ca tu singur să te treci prin aceeași durere, masochistă aș putea spun. Pentru că dacă nu realizăm acest adevăr, și anume, iertarea unei persoane din inimă, aduce eliberare, liniște și pace, vom fi obligați, de noi înșine, de acțiunile noastre, să repetăm întreg procesul, dureros ce-i drept, până când vom învăța să iertăm.
Cel puțin asta este părerea mea, din viața mea personală…….
Poate că da, poate că nu ….
Ma gandesc ca multi dintre noi adoptam replica „Te iurt dar nu uit” iar acea pseudoiertare este mult mai chinuitoare decat iertarea aceea pe care nu multi o pot acorda cuiva. Si e de la sine inteles. Dezamagirile ne fac sa iubim mai putin si e normal sa fim dezamagiti cand ni se greseste. Suntem oameni, avem incredere, asteptari si ne dorim sa primim ceea ce oferim. Din pacate, de cele mai multe ori ramanem cu rani adanci care se adancesc din cauza noilor dezamagiri…
Imi place cum scrii si modul in care pui problema. <3
Da Ianolia ai dreptate, fiecare de cât tolerează.
Mulțumesc pentru feedback 😀
Mi s-a intamplat de multe ori, si este exact cum ai scris tu. Am spus „te iert” mai mult pentru mine, sa pot trece odata peste acel eveniment. Dar nu am uitat. De aici, evitarea persoanei sau a situatiei.
Dar au fost ocazii cand am iertat pentru ca am simtit in mine ca asa este corect. Atunci a venit de la sine, dar greselile nu erau foarte grave. Poate de aceea a fost mai usor.
Ma bucur ca te citesc! Sper sa mai scrii! <3
Foarte bun articolul,eu am putut ierta cand am inteles ca iertarea este un act de dragoste….Ieetarea este o alegere iar restaurarea unei inimi ranite se face in liniste si odihna.Dumnezeu sa te binecuvinteze.<3
Mulțumesc Xaara și mă bucur că m-ai citit.
Eu cred că indiferent de greșeli mici sau mari, iertarea vine în urma caracterului puternic și a experiențelor de viață prin care am trecut până în acel moment.
De cele mai multe ori nu vrem să fim călcați în picioare indiferent de greșeala mică sau mare.