Cum ar fi să transformăm spitalele „dezinfectate” cu apă, în pușcării?
De cel puțin 10 ani, oamenii care ar trebui să se ocupe de sănătatea noastră, ne-au condamnat la moarte sigură! Prin lăcomia lor, ne-au ucis familiile, rudele și prietenii. Aceste persoane avide după bani și putere, ar merita ceva pe sufletul lor.
Acest articol îl scriu cu lacrimi în ochi, pentru că da, mă doare când citesc cea ce se scrie despre întreg sistemul medical. Ieri într-o conferință de presă, unde doar Digi24 a transmis în direct, celelalte televiziuni considerând neimportant subiectul (curve ce se apleacă în genunchi să fie penetrate de politic ori de câte ori au chef!), Victor Strâmbu a prezentat ceea ce Tolontan ne-a spus cu mult timp înainte. Soluțiile biocide folosite în spitale nu este nici măcar apă de ploaie, este mai rău!
În timpul acesta, penalii gândesc strategii care mai de care pentru a se scăpa unul pe altul. În continuare ei se văd „aleșii” poporului și că ei sunt acolo pentru că poporul vrea. Adică ăia 30-40% ce ies la vot, dictează pentru majoritatea nepăsătoare de 60%.
Oameni buni, cu toate principiile voastre politice și susținerea pe care o acordați necontenit „Mărețului Conducător/Cunoducătoare”, prin susținerea aceasta pe care o acordați, voi îi puneți mai presus pe ei, decât pe familia, rudele și prietenii voștri dragi ce au murit din cauza lor! Ce fel de oameni sunteți? Cum mai puteți voi să săriți în sus și să-i apărați pe cei care v-au ucis persoanele dragi? Ce au făcut ei se poate încadra într-un genocid! Și scapă în continuare, nepedepsiți și în continuare se bucură când văd susținerea pe care o au!
Mi-ar plăcea să văd un act de dreptate asupra tuturor persoanelor implicate în acest sistem ce ucide! Să fie luați toți și condamnați să-și trăiască restul zilelor în spitalele (transformate în pușcării) spălate cu apă de ploaie. Să-și mănânce propriul lor venin.
[poll id=”4″]
Revoltă publică pașnică
Moise Guran scrie pe blogul său un îndemn la o revoltă publică pașnică. Și el, ca și mine este indignat de corupția care a cuprins întreg sistemul, nu doar cel medical.
Așa agnostic cum mă cred, uneori am sentimentul că, deși absurdă, realitatea pe care o trăim are totuși un sens, că peste ani voi înțelege ceea ce acum nu pot, că și un război pierdut de societate o poate repune pe baze de la care să evolueze poate mai sănătos, mai solid, mai cu minte. Acum am sentimentul că războiul împotriva corupției este pierdut, că ne îndreptăm agale ca niște somnambuli spre o prăpastie în care vom cădea. Dar, îmi spun tot eu, poate că nu vom muri, poate ca nație, cine știe cum, printr-o minune, o uriașă involuție ne va asigura apoi o evoluție pozitivă, un viitor mai bun, căci nimic nu devoalează mai bine monstruozitățile decât un dezastru și nimic nu activează eroii din oamenii obișnuiți decât o situație de criză extremă. Dar nu pot (n-am putut niciodată) să accept resemnarea, mi-a fost întotdeauna teamă să-mi accept teama, iar acum îmi dau seama că mi-ar fi rușine să mă uit în oglindă sau în ochii copilului meu dacă aș accepta că războiul e pierdut, dacă aș fi eu însumi un defetist așteptând să-și înțeleagă înfrângerea. – Sursa: http://www.biziday.ro/2016/05/12/schimbarea-parlamentului-si-a-intregii-clase-politice-devine-o-urgenta-medicala/#sthash.FTWaCoRs.dpuf
Dar somnul rațiunii naște monștrii, iar cei care stau acum în Parlament, stau bine, duc un trai foarte bun. Poate că de aia monsieur Pontălău a plecat în Turcia să se opereze, pentru că, cum să se ducă el la un spital dezinfectat cu apă?
E, da ce spunem de alde Băselu’ care a zburat pe la Viena?
Mai există societate civilă în România? Mai există oameni nu cu un dram de bun simț, cu bun simț? Care se gândesc la oameni și nu cum să mai facă și ei rost de-o șpagă, să mai dilueze și ei ceva să mai mulgă o vacă care nu mai are lapte.

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Tu ce ai vrea să faci cu condamnații pentru corupție?