Chiar e Câmpina cel mai plictisitor oraș din România? VIDEO
La sfârșitul lui februarie 2017 am înscris orașul Câmpina în competiția Best City to Visit 2017, desfășurată pe blogul de travel al lui Anil. Orașul Câmpina a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de Granada, la o diferență nu chiar mare. Problema nu a fost că a pierdut, ci faptul că mulți câmpineni au o impresie atât de proastă față de orașul Câmpina.
M-am născut în Câmpina și am copilărit cel puțin 8 ani de zile ai vieții mele. Nu există an, să nu mă întorc în Câmpina și să mă întâlnesc cu toți prietenii mei, familia mea și să nu facem un grătar. Cu ocazia concursului „Best City to Visit 2017”, am vrut să fac orașul mai cunoscut în lume. Pentru frumusețile din împrejurul orașului, pentru Centru, pentru New Lac, pentru atât de multe alte locuri ce pot fi o adevărată atracție pentru turiști.
Însă, degeaba dacă eu văd tot ceea ce orașul are de oferit, atâta timp cât cei care locuiesc acolo nu reușesc și ei să vadă asta. Mori de plictiseală? Fă ceva, pune mâna și schimbă locul. Dacă stai după autorități să facă ei ceva, chiar vei muri de plictiseală. Citeam despre Tudor Maxim din București care a reușit de unul singur să facă un eveniment de promovare al orașului, aducând mai mulți bloggeri și influenceri acolo.
Apoi am văzut ceea ce a făcut Lucian Bucurei, cu toate pozele pe care le publică pe Facebook despre Câmpina. De fiecare dată când face câte o sesiune de photo pe Mușcel, îmi vine să-mi bag unghiile în gât că nu pot să ajung acolo, dar odată și odată tot voi ajunge să merg la o astfel de ședință foto.
Nimic nu se schimbă, dacă tu nu vrei să te schimbi
E deja un clișeu, știu, iar eu nu încerc să fiu un tip din ăla pus pe motivaționale care să te facă pe tine să vezi lumea așa cum eu o văd. Tu ai opinia ta, eu am opinia mea, amândoi vedem o situație din unghiuri total diferite. Tu locuiești acolo, eu am locuit acolo și mă întorc în calitate de turist. Eu revin pentru că doresc să fug de jungla din Craiova, tu vrei să fugi din Câmpina ca să nu mai mori de plictiseală.
Și aici intervine diferența dintre mine și tine. Eu în locul tău aș face ceva. Aș începe ceva, aș deschide un business, aș învăța mai întâi și apoi aș face ceva. Aș schimba în jurul meu mediul înconjurător. Iar acelora care se plâng de gropi, nu ați fost în Bulgaria, în Vidin sau în Sofia să vedeți cum mașina voastră devine un pian atunci când treceți peste zeci, sute de mii de gropi. Dar asta nu m-a oprit să apreciez frumusețea orașului și să încerc să văd ce are de oferit.
Hai să încercăm să mai fim atât de obtuzi. Hai să încercăm să privim imaginea de ansamblu și să ne bucurăm de frumusețile mici, ascunde pe care viața ni le oferă. Și ca să înțelegeți de ce Câmpina este un oraș frumos, iată ceea ce Anil a văzut și a filmat. A fost oarecum șocat de comentariul de mai sus, vizavi de faptul că toți locuitorii din Câmpina mor de plictiseală și că în caz că orașul va ieși câștigător să fie condamnat să vină alături de câmpineni să moară și el de plictiseală.
Apoi, pe lângă experiența trăită de Anil, vizavi de plictiseală, am primit numeroase mesaje pe Facebook care-mi doreau răul pentru că propusesem orașul Câmpina în concurs. Doar pentru că mi-am dorit să promovez orașul. Nu știu ce a fost, invidia că cineva încearcă să facă ceva și nu au făcut ei poate. Nu știu, nu-mi pasă, nu m-a atins cu absolut nicăieri aceste mesaje.
Îmi doresc să fac cunoscut orașul Câmpina
Și să-l promovez în lume, pentru că nu este un oraș plictisitor unde lumea moare de plictiseală. Este un oraș fain, frumos, curat cu un aer extraordinar de bun, indiferent de cine conduce acest oraș, nu mă interesează culoarea politică, pentru că #psdșipnlaceiașimizerie și alți sateliți asemănători. Corupți care vor să fure bani, să vă fure pe tine, pe dumneata care plătiți taxe și impozite. Și atunci când vocea cetățeanului este ascultată doar 30 de zile în campanie electorală, este de datoria voastră să vă ridicați și să schimbați ceea ce nu vă place.
Tot ceea ce politicienii reușesc să facă pentru comunitățile unde sunt aleși, este să dezbine. Să vă dezbine, astfel încât să vă certați voi între voi, în timp ce ei fură și se plimbă pe banii voștri. Adevărul doare? Poate că vă aruncă câte-un os, o firimitură, poate că în adâncul sufletului tău cunoști situația, însă l-a angajat pe nepotul tău acolo la o firmă a Primăriei și îi dă un salariu așa că taci din gură. De aici și celebra frază #măcarafăcutceva.
Acum nu știu dacă Centrul de Informare Turistică chiar funcționează sau dacă cineva lucrează acolo, dar cu siguranță, ar fi destul de interesant dacă cineva s-ar duce acolo să lucreze voluntar or să propună idei de promovare a orașului. Trebuie doar să încerci pentru că și așa nu ai nimic de pierdut, oricum mori de plictiseală așa-i?
Care este părerea ta despre orașul Câmpina sau orașul tău? Îl consideri plictisitor, lipsit de șanse? Un oraș care moare iar locuitorii săi mor de plictiseală? Lasă-mi un comentariu (fără injurii, cu argumente constructive, te rog) în secțiunea de comentarii și hai să încercăm să ne înțelegem undeva la mijloc, poate reușim să punem de un proiect interesant!

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Daca ai impresia ca a pleca in vacanta / concediu inseamna doar sa te faci buluc cu alte sute sau mii de turisti sa bifezi orase mari, inseamna ca ai o problema. Mie imi plac astfel de orase tocmai pentru ca nu suport sa ma duc unde sunt grupuri multe, toata lumea venita ca la balci (de regula), unde este multa galagie si haos. Da, are si asta frumusetea sa, dar nu pentru mult timp.
Orice oras are o istorie a sa, locuri interesante de vazut si localuri cu mancare buna de descoperit. Daca vrei sa ramai la stadiul de a merge prin capitale sau orase europene importante, cred ca pierzi foarte mult si de fapt, nu ai invatat nimic din cultura unor oameni. Esti doar un turist, cu nimic deosebit fata de cei ahtiati sa-si puna poze pe facebook cu hashtagaici, hashtagacolo. Esti un consumator a ce iti ofera altii, fara o sita prin care sa treci ofertele. La orice. Doar pt ca sunt cool sau foarte vizitate / pozate, etc.
Fiecare oraș are frumusețea lui și nu e vorba de Câmpina că ar fi un oraș turistic. Mulți pun accent pe faptul că nu există nici un loc de distracție și că totul se închide la ora 23. Ceea ce este și adevărat, pentru că eu am trăit asta când la ora 21:30 eram singurii la masă, iar patronul urca scaunele pe mese și dădea cu mopul. Dar ceea ce nu se înțelege este că dacă tu nu ai un loc de muncă și nu muncești, dar te plângi pe internet că vrei să ai un pub unde să te duci să bei și să te distrezi, de unde ai bani să plătești consumația? Mai bine, fă ceva să faci bani, chiar dacă în ziarele locale nu sunt oferte de locuri de muncă, fi tu cel creativ și găsește o cale. Vorbește cu un magazin care vinde biciclete și fă un traseu de vizitare a împrejurimilor, un fel de agro-turism. Bașca mai poți face și pe fonduri europene să începi o afacere cu așa ceva, să cumperi tu bicicletele și să-ți faci un business. Du-te și adu oameni din alte orașe, Ploiești, București, corporatiști să vină să facă mișcare, să descopere cel mai însorit oraș din România.
Ori, vorbește cu o firmă ce produce arme de airsoft și crează un loc de joacă pentru așa ceva. Sunt atâtea și atâtea idei de a creea și de a face ceva, dar noi mai bine stăm cu degetele pe tastatură să irosim bateria acesteia, comentând despre cât de plictisitor este în Câmpina și cum nu avem noi locuri pentru tineret de distracție, că din cauza asta, orașul moare de plictiseală. E ușor să dăm din degete, e greu să-ți miști fundu’ și să gândești o soluție!
Da, din nefericire orasul are o mica doza de plictiseala, dar vine la pachet cu un oras curat, linistit si cu locuri frumoase de vizitat. Normal ca sunt unii care se plictisesc din moment ce nu exista cluburi, sali de jocuri sau cinema, insa activitati interactive poti gasi mereu. Problema defapt e la oamenii plictisiti, indiferent de provenienta.
Tot vine vara, puteți să luați legătura cu un ONG care vine cu echipament pentru proiecții cinematografice în aer liber. Vorbit la Primărie, luat autorizație pentru a amplasa într-o anumită locație (Mușcel sau altă zonă ce ar permite amplasarea acestuia) și dat drumul la filme. Recent a fost o echipă de teatru ce strânge fonduri pentru renovarea maternității din Câmpina, știai de asta? Dacă rămânem focusați doar pe aspectele negative, atunci doar asta o să vedem, din păcate. Sper ca într-o bună zi, această paradigmă să se schimbe, în toată țara, nu doar aici în Câmpina.