Anderlecht l-a vrut pe Stanciu, ca fata mare la măritiș
Azi noapte m-am uitat la meciul Kazahstan – Polonia terminat uluitor cu un 2 – 2. Apoi am adormit uitându-mă la meciul României cu Muntenegru terminat, tradițional deja, cu un 1 – 1.
Duminica pentru mine reprezintă ziua în care dorm mai rău ca o mâță pensionară. Stau în pat efectiv și dorm, încărcându-mi bateriile pentru săptămâna care vine. Aseară a fost zi de calificări la Campionatul Mondial rusesc din 2018. Am văzut meciul kazahstanilor cu polonezii. Un 2-2 bine meritat.
Apoi a urmat „clasicul” României cu Muntenegru. Nu, nu mă refer la o mare rivalitate, ci clasic la stilul de joc. Aveam foarte multe așteptări la meciul ăsta, mai ales că avem un nou și prim selecționer străin. Mă gândeam că știe ce face, când vedeam declarațiile lui Reghe, aproape că-mi ziceam „bă da ăsta nu se potolește, măcar să vedem primul meci”.
Poate o știa Reghișor ceva de tot comenta ca țăranca la poartă cu semințele în gură. Aseară am văzut o Românie asemănătoare, care nu prea știe fotbal, decât să alerge. Probabil că pe undeva Bănel Nicoliță spunea în gândul său așa băieții mei, cum v-am învățat, nu e bun gazonul, arați-l voi, până când se împiedică adversarul!. Atât de plictisitor a fost jocul României că m-a luat și somnul.
De la jumătatea primei reprize, am băgat somn, dar am lăsat TV-ul aprins. Cu somnul meu de iepure, cu siguranță că m-aș fi trezit la urletul comentatorului strigând GOOOOOOOOOL sau evident, opusul spunând, NU SE POATE, NU SE POATE SĂ PRIMIM GOL ÎN HALUL ĂSTA.
M-am trezit cred că prin minutul 80, înainte de ambele comentarii expuse mai sus ale comentatorului partidei. Am văzut golul trotinetei, norocos, dar cu sânge rece. Îmi place de Popică, e mic, rapid și știe să dea un gol. Apoi golul Muntenegrului la nici 2 minute după ce ne bucuram că am marcat.
Și am ațipit iar, dar m-am trezit (jur, cred că am avut premoniții, că m-am trezit numai la faze importante) să văd penalty-ul. Îmi pare rău că nu am găsit moaca lu’ Stanciu când se pregătea să șuteze. Îi vedeam zâmbetul ăla în partea stângă a feței lui. Parcă am știut că o să rateze. Parcă simțeam că el va ajunge Roberto Baggio.
Așa arată cel mai scump transfer al României. 9.8 milioane de euro este suma pe care Anderlecht trebuie să i-o plătească lu Becali. Acum eu stau să mă gândesc, cei de la Anderlecht au vizionat meciul România – Muntenegru? Să-și vadă perla oierească jucând un meci strălucit?
Și dacă au văzut meciul oare or fi zis „damn romanians, they fooled us!”. Aseară cel care a zâmbit și s-a bucurat cel mai mult a fost Becali. Adi Popa a marcat golul României, iar țeapa Stanciu și-a dat arama pe față. Îmi și imaginez cum a râs Becali, în stilul lui de neuitat.
Până va juca Stanciu vreun meci la Anderlecht, belgienii ar trebui să asculte melodia aia „ce bine-mi pare că ai luat țeapă”.

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Pi boss de boss 209… n-a ratat si nea Caisa penalty? El de ce sa nu rateze?! 😀
Da mă, da fața aia de 10 milioane de euro înainte să execute penalty-ul a fost priceless. Jur că a fost priceless, ce față o fi făcut Becali :))) Oricum, vorba unui prieten, Adi Popa cel mai bun dintre cei slabi 🙂