Bieții bărbați bătuți singuri
Gabi Firea se teme de siguranța ei. Ca o adevărată viitoare dictatoare, se teme de viața ei și dorește pază de la SPP. Că vezi Doamne, au vrut să intre peste ea mulțimi de oameni și să o linșească. Gabi, tranquila Gabi, scap ăștia de tine prin referendum dacă mai minți așa de mult!
După cum bine vedeți, nea șefu’ ăla mai înalt așa cu chelie, probabil avusese o contră cu ăla slăbănogu’ mai micuț, nici nu știu cine e, da își ia omu’ ăsta o scaltoafă în față, ca pe vremea lu’ Creangă. Da înțelegi tu, așa din aia de nici Moșu’ nu putea să o vadă, că trecea peste capu lui, la cât de mare e nea ăla.
Și vezi Doamne, gata, polițiști au fost dați cu capu de pereți, bătuți cu obiecte contondente, adică o umbrelă. Mâine poimâine, vom vedea umbrela listată ca armă albă. Și apoi o groază de pneumonii la români, că nu pot să scoată umbrela, că dacă vor fi arestați?
Da nici măcar așa o lovitură zdravănă în cap nu a primit ăla cu umbrela, la cum a intrat ca un câine turbat, ca un taur orb, pe cale să-și dea ultima suflare, mai ceva ca ăla din Gladiatoru’ zău. Ce ai mă, Oscar cu felicitări, lacrimi pentru o interpretare incredibilă, până când și Ronaldo plânge la cât de bine a jucat, ce-ai mă, te pui cu el?
Și apoi, na’ păzea, că iese Găbița și plânge. Da plânge cu suspin și groază, că mulțimea a vrut să o linșeze, aceea mulțime care a băgat în spital atâția polițiști. Pff, teatru ieftin nu am mai văzut decât la țigani când sunt prinși la furat. Hai șefu’ că n-am făcut nimic, ce, portofelul ăsta, nu vezi că a sărit ca puricele fix în palma mea?

Apreciază:

Apreciază Încarc...