Telefonul buclucaș
Ei, dragi flăcăi și flăcăuașe, Spanacul se află pe plaiuri craiovene, invitat de onoare al Neydamnului. Și-mi spusă olteanu’ să scriu ceva mișto.
De scris, scriu. Însă nu va fi tocmai de râs. Pentru restul este, dar pentru mine e de plâns.
Mă lăudam eu că vreau telefon nou. Azi așa, mâine așa, am văzut că nu sare niciunul cu ceva, așadar mi-am propus să-mi cumpăr. Și cum un smartphone d-ăsta de care vreau eu, costă ceva bani, hai să fac eu o super afacere. Iau unul stricat, cumpăr și piese, și-l repar. Și ajung mult mai ieftin.
Zis și făcut. Am ochit un HTC One X care avea butonul de ON/OFF lipsă.
– Gata bă, îi pun buton și merge! Hai să-l iau.
Marc banul la american, fo’ 75 de dulari și-l aștept la poștă. După 3 săptămâni vine telefonul. Buton lipsă și ecranul cu gaură de vreo 3 milimetri între touchscreen și corpul telefonului. Îl bag în priză, se aprind butoanele de jos, apoi se sting.
– Mama ei de treabă, pe lângă faptul că-i butonul lipsă, mă mai costă și ecranul.
Mă duc în vreo câteva service-uri. 700 lei, 900 lei, 500, 400. Atât mă costa reparația. Ălora cu 900 și 700 de lei le doresc faliment rapid.
Ei, aflu că mă costă 60-80 lei să-i schimb ecranul, dacă iau eu ecran complet.
Iar shopping pe net deci. Buton nou de ON/OFF (buton bașca folia butonului care era terminată) și ecran cu tot cu touch. Per total vreo 60 de dolari.
Alaltăieri au venit. Ecranul în carcasă frumoasă de lemn, ceva așa, special!
– Uite băi ce mișto e ambalat, mi-am zis. să vezi ce-o să meargă acum telefonul. Filmare Full HD de calitate. (Aia e ce caut eu la telefon, pe lângă ecranul mai mare de 4,3 inci).
Ajung la un reparangiu la colț. Se apucă ăla, demontează, spune că a mai umblat careva în el și că ecranul ăsta de l-am luat nu e nou.
– Cum vere să nu fie nou? Iete că-i cu țiplă pe el!
– Uite că nu-i nou. Țipa aia poate s-o pună oricine. Uite aici îndoitura asta pe bandă. Uite cum au îndoit-o înainte. Așa trebuia îndoită! îmi arată în timp ce-o îndoaie la 45 de grade, după cum trebuia, ca să stea bine în locaș.
Și de atunci… Ghinion curat. Telefonului i se aprinde un led roșu sus care licărește ca nebunul, iar jos, se luminează cele 3 butoane (când îl pornești). Restul ecranului, negru ca noaptea. S-a mai învârtit flăcăul și mi-a dat verdictul final.
– Ori alt ecran, o fi și ăsta spart (cu toate că orice ecran spart tot mai luminează ceva)
– Ori trebuie făcută reparație pe placă. uite mufa în care intră conectorul LCD-ului e spartă.
Degeaba a apăsat el acolo, se pare că nu se face legătura. Deci telefonul e mobilă inutilă. I-am dat numărul, să vorbească el cu-n specialist care repară d-astea grele și să mă cheme ăla la el. Încă nu m-a sunat. Dar mi-a luat 50 lei pe montajul ecranului. Că nu merge nu-i vina lui…
Am ajuns acasă cu telefonul, supărat nevoie mare.
Am apăsat pe buton și-a început să lumineze iar tastele și ledul ăla roșu. Dar atât… Și acu nu-l pot închide complet. Licărește în sertar de nebun…
Ce mă sfătuiți să fac? Bani de unul funcțional n-am. E 700 lei. Să îl mai duc la un reparangiu, cu 50 lei poate să îmi facă ceva să meargă, sau să-l arunc?
totul e bun în el, cameră, placă, procesoare, memorie etc…
Dacă scot celelalte două bloguri ale mele la mezat (A-lister și Zwargolak), scot de-un telefon dă-sta cum vreau eu, nou? Întreb și eu…

Apreciază:

Apreciază Încarc...

când cumperi ceva second, îți asumi și un risc 🙁 .Multă sănătate
Din pacate se adeverse zicala populara:Lenesul mai mult alearga si scumpul mai mult pagubeste. Imi pare rau pentru tine, dar cred ca poti sa treci totul la pierderi pentru ca altfel o sa tot cheltuiesti si telefon calumea tot nu o sa fie.
Dacă iei piese noi, va fi ca nou. Însă nu știu uinde m-ar duce ca bani toată prostia asta. Dacă e să mai dau maxim 300 ron, pot considera că am ajuns la fix prețul pe care l-aș fi dat la noi, pentru a lua unul la mana a doua. insa asa l-am luat pe bucati :))