The fight is not over… yet…
Tocmai când credeam că am învins ceea ce credeam că e mai greu și anume stilul meu de a nu mă trezi dimineața și de a întârzia mmereu la muncă, iată că am dat peste o altă belea. Vitoria mea a fost scurtă căci a doua zi gâtul mi s-a umflat ca și cum aș fi fost o broască care cântă pe o broască de nufăr la lumina lunii. Și nu doar asta, dureri de cap îngrozitoare, cumplite, așa cum nu prea am avut de mult timp. Febra și-a spus și ea cuvântul, accentuând problemele. Am fost obligat, deși nu am vrut, să îmi iau concediu medical cel puțin două zile, însă în starea în care sunt acum, aș mai avea nevoie de încă două zile cel puțin. Nașpa este că mă doare îngrozitor în gât și îmi este foarte dificil să înghit, să mănânc ceva. Am slăbit binișor și cu toate astea am mai pierdut un lucru. Poate că ăsta e prețul pe care a trebuit să îl plătesc, dar într-un final, mai are rost să mă explic?
Nu, nu am reușit să ajung la ziua cuiva, să fie supărată pe mine, nu a stat în puterile nele să ajung la ziua ei, chiar dacă mi-aș fi dorit, nu atâta timp cât am fost restrâns în a dormi și a sta în pat, luptându-ma cu mine însumi. Cu toate astea, this is the end, right? Circumstanțe, decizii, evenimente la momentul nepotrivit, ce altceva mai trebuie să spun? Un weekend dormit cu dublu tăiș. Și benefic, dar și rău. Ce ciudat, istoria chiar se repetă oricât de mult te-ai lupta să nu se repete, să nu faci aceleași greșeli, tot rămâi tăcut în fașa circumstanțelor și a evenimentelor ce ți se afișează în fața ta. Până la urmă, la același rezultat o să ajungi, odată ce ai mai trecut prin asta. Destin, destinație, scop, cale., soarte, cuvinte, care într-un fel sau altul mă fac pe mine să cred în ele. Ce reprezintă ele? Chiar există așa ceva? Fiecare avem un destin, un scop care trebuie urmat în viața noastră sau ne croim singuri drumul? Iată-mă în starea mea la mijloc, mă lupt să îmi depășesc condiția indiferent de starea în care sunt, dar totodată observ și faptul că orice aș face istoria se repetă și că nu ar avea directă legătură cu mine.
Nici nu mai știu ce să mai cred, hmmm, poate că alegerea mea a fost greșită și că poate astfel am dat-o în bară, iar faptul că istoria se repetă iar, mă face să cred că trebuie să urmez calea care trebuie, destinul meu, dar care este acela? Se spune că toate deciziile prost luate duc către ceva bun la final. Oare asta să fie CALEA?! Nu aș prea crede așa ceva. Credeam că indiferent prin ce trec, trebui să îmi trăiesc viața la maximum. Oare asta e de ajuns? Oare doar asta trebuie făcut? Până acum am realizat că trebuie să fie un echilibru între orice extreme, dar pe lângă bine și rău, eu aș mai adăuga că ar trebui să fie un echilibru între înțelepciune și nebunie ajustate la valorile potrivite pentru a putea lua o decizie cât de cât bună, în proporție cu nebunia, cât și înțelepciunea luării acelei decizii. Nu știu dacă pot fi înțeles, dar cam asta am realizat până acum. Viața se balansează singură, cel puțin în viața mea. Prea multă distracție rezultă prea multă muncă sooner or later. Prea multe nopți nedormite rezultă weekenduri de somn, zile de dormit întregi. Până acum aș putea să desenez o cantitate enormă de hârtie, diagrama vieții mele asemeni unei electrocardiograme. Ups and downs, suișuri și coborâșuri. Imaginar mă uit la ea și spun wow…am trecut prin multe extreme. Când a fost oare ultima dată când am fost în echilibru total?
Aaa, da..atunci, în burta mamei. Care om poate spune că este în echilibrul perfect? Cred că ăsta e cel mai mare obiectiv pe care eu personal l-aș putea avea. Echilibrul, funny, îmi aduc aminte de ul film, Equilibrum. Un film pe care l-am văzut în liceu, în laboratorul de informatică, proiectat pe erete cu jaluzelele închise. Tocmai despre asta vorbea, echilibrul sentimentelor, echilibrul interior. Hai că încep să aberez și cred că vă plictisesc, dar până la urmă e un blog și pot să scriu ce vreau eu, nu? Sunt în căutarea maturizării mele și îmi doresc pe lângă nebunia cre există în mine și pe care toți o știu, să existe și înțelepciunea alegerii cuvintelor, discernământul în luarea unor decizii. Dificil, nu? Cine mă cunoaște, ar zice, no way! This is not Crețu i knew! Well, i am! And I wish for those things to come true…
Michael Jackson – They Don’t Really Care About Us
One comment