Simplitate şi complexitate…
Totul se întâmplă de la un simplu gest, lucru, decizie pe care o iei, indiferent de starea în care te afli. Orice generează o consecinţă. Mai bine zis. cause and efect. Decizi să faci un lucru, mai încolo, după cum bine ştiţi asta, roata se învârte şi se întoarce înapoi. Acum, dacă e bine sau rău depinde de decizia luată. Apoi rămâi cu ceva din tot ce se întâmplă, dacă e ceva bun câştigi ceva, dacă este rău, no, atunci rămâi cu regretul de a fi luat decizia proastă. Cam aşa era şi el. Nu avea nici o explicaţie pentru decizia luată, dar era acolo în parc. Ştia foarte bine ce se va întâmpla, ştia chiar dinainte, se obişnuise, nu voia să dea drumul la ceea ce simţea în interior. Voia să fie sigur că are control supra sentimentelor sale. Lacrimi, nu cred că îşi aveau rostul, poate o părere de rău, că nu se întâlniseră mai devreme. Poate cine ştie…momentul despărţirii..se uita la ea, zâmbeşte. râde, tocmai a pus capăt celei mai ciudate relaţii pe care a avut-o. Poate, dar sigur îi vor rămâne amintiri în cartea sa. Amintiri care sunt doar frumoase, măcar cu asta se poate mulţumi. Nu are să uite ochii ei frumoşi, vocea ei copilăroasă şi modul ei de a se comporta. Vor fi întipărite în mintea lui mult timp, de acum încolo. Merge, iar pasul său este apăsat pentru că nu ştie de ce simte în sufletul său acel sentiment. Era sigur că avea control, de ce o jumătate îl durea şi una se bucura. Amesecătură de sentimente, care mai de care mai contraditorii, asta avea în el, o reţetă preparată poate şi de vremea ce i se aşternea în faţă. Un cer albastru presărat pe ici , colo cu norişori nu prea mulţi, dar fioroşi. După câtva timp, era pe drum, în maşină, se ducea într-un loc unde spera să îl facă să nu se mai gândească. Norii se adunară şi mai mult şi prevesteau ploaie. Un strop de ploaie şi apoil altul, se loveau de geamul maşinii. Ajuns la destinaţie este tăcut, îngândurat. Vrea să se distreze, să nu fie apăsat de propriile sale sentimente interioare. Încearcă, dar nu reuşeşte, e în mijlocul ploii, toţi mişună ca furnicile căutând adăpost. El este în cămaşă, nu simte frigul deloc, simte melodia pe care o ascultă, care i-a intrat la inimă şi regretul deciziei luate prost. Dar nu mai contează. Life goes on.
Green Day – Wake Me Up When September Ends
One comment