The 4 Letters : Deznodamantul..

Jurnalul colonelului – 14-15 februarie

Ziua indragostitilor, ar trebui sa fie o zi, unde iubirea si afectiunea fata de o persoana, sunt cat de cat mai intense ca niciodate. De ziua aceasta, iubirea pur si simplu, fie ca o simti sau nu, iti bate la usa. Te pune sa deschizi ochii si sa fi mai atent ca niciodata, cu persoana pe care o iubesti. Eroul nostru, da, acum pot sa ii zic erou, ce o fi trait el, de ziua aceasta? Era de garda, facea patrularea, cum trebuia sa o faca. Totul era normal, cum de am putut sa nu vad acest lucru? M am lasat indus in eroare, atent mai mult la inamic, si am inchis ochii la ceea ce soldatii mei simteau sau nu. In final, este si vina mea, ca s a ajuns la acest lucru. Aveam ochii si urechile atintite spre inamic, nicicum la ce este in ograda mea. Patrula, te uitai la el si vedeai un om calm, la locul lui, ascultator. O fire linistita, placuta prin preajma. Era singurul care ne facea sa radem cu lacrimi. Un baiat, bun, si acum nenorocirea asta. Cine l a pus? De unde i a venit idea asta? Nu mi am dorit asa ceva! Toata treaba trebuia sa fie simpla! Ducem razboiul, ne luptam nimic mai mult. Ar trebui sa lasam emotiile deoparte si sa devenim masini, pentru ca asta suntem noi, masini de ucis. Ucidem, fara sange rece, asta trebuie sa facem, important este sa ucidem tinta. Razboiul asta, te schimba, se joaca cu mintea ta, in ultimul hal. 

Cand a venit la mine Andrei, cu lacrimi in ochii, fara aer, a venit la mine intr o fuga, am ramas cu gura cascata. Mi a povestit totul, plangand, ca un copil, cand isi vede jucaria preferata, rupta in bucati. Andrei il stia bine, il cunostea mai bine decat noi ceilalti. Mi a spus, ca faceau de garda si au ajuns in zona garii. Chiar radeau, spusesera o gluma. Totul era ok, pana cand…. s a intamplat. L a lovit pe colegul sau de si apoi s a indreptat spre Andrei, lovindu l cu putere. Au ramas, pe langa vanataile provocate, au ramas cuvintele „trebuie sa indrept lucrurile, trebuie sa fac ceea ce trebuie, ce este corect, iarta ma…”, nimic mai mult, sau asa ar fi trebuit sa fie. Panicat, si exact in momentul in care urca in tren, un zgomot mai puternic decat sunetul locomotivei, l a impuscat in spate, in zona plamanilor. A reusit sa urce, ranit, tot a urcat in tren, mi a spus Andrei ca niciodata nu il mai vazuse asa de motivat, se misca, dar nu cu energia fizica, a trupului, nu, cu o alta energie mai puternica, cu vointa. Vointa inimi, asta e cu totul alta putere. Atunci cand te loveste, esti in stare de orice, poti sa faci orice si sa reusesti. Din investigatia facuta, si din ce mi au relatat martori, a reiesit faptu ca, era ranit, sangele ii curgea, toti vedeau o pata de sange pe spatele lui, insa el era in picioare si o striga. Striga asa de puternic ca un leu in cusca, si o cauta. Mi au spus, ca mergea din vagon in vagon, din compartiment in compartiment, cand, cu ultimele lui puteri, a ajuns in spate, la ultimul vagon, si a tacut subit. Lacrimile au izbucnit pe fata lui. Ea… s a ridicat, si a fugit la el, bucuroasa ca il vede. A alergat la el, sa il stranga in brate. El a prins o, si a strans o puternic, ca si cand, ar fi fost prima oara. Da, era o imbratisare plina de dragoste de iubire, simteai adanc. A vazut sangele, mainile ei au devenit rosii, si in acel moment, i a spus fetei, ca o iubeste mult, ca ii pare rau, ca a facut tampeniile si ca a fost un copil. Ca nu a putut sa vada, de fapt adevarul, si anume ca tot ce are el nevoie este doar ea. A cazut jos, iar ea il tinea in brate, ca un copil, il mangaia pe fata, si incerca sa il faca sa taca din gura, sa nu si mai iroseasca energia, lacrimile ei ii inundau fata lui. A luat o de mana, si i a zis ca o iubeste mult, ca fost cel mai norocos om de pe pamant atunci cand a intalnit o. Si a cerut iertare, pentru faptul ca nu o sa se poata tine de promisiune, ca nu o sa poata sa i daruiasca ei un copil, si ca nu o sa stea cu ea pe prispa sa vada apusul. Dar ca a meritat tot, pentru ca acum in bratele ei, este cel mai fericit om, de pe planeta. I a zis, ca in final, e fericit, ca ultimele lui clipe din viata, si le petrece cu ea. A sarutat o incet, si apoi i a soptit, ca…. intotdeauna o sa o iubeasca, pana la moarte si …. dincolo de ea. 

De ce a fost scris sa se intample asa ceva? De ce acest om, si a dorit asta, incat a facut nebunia de a dezerta? Nu stia ????? Toti care fac asta, sunt impuscati pe loc??? De ce a riscat atat de mult? De ce? Pentru iubire? Daca da, atunci cred ca a murit cel mai fericit. A murit in bratele fetei, a sarutat o pentru ultima oara. A fost un act, de Sf. Valentin, de iubire, pentru a dovedi cuiva ca o iubeste. Si a trait viata, asta o stiu sigur, cel putin ultimele sale clipe, au fost cele mai intense clipe. A trait cu adevarat, pentru ca… in final, a realizat ce e mai important. Daca, nu ti dai seama, de iubirea ce o ai langa tine, si o lasi sa ti scape…. sau mai rau, o inlaturi, o respingi, mai tarziu, o sa suferi, si atunci o sa fie prea tarziu. El, si a indreptat greseala, dar a facut o cu un pret. Iar pretul acesta, a fost mult prea mare….