"Oare ai sa ma ierti vreodata?" Maitrey…….
Ca să vă spun cum a început această întâmplare, această intrare practic în blog. Am venit de la muncă obosit, m-am rezemat de bilbiotecă să mă descalţ. Biblioteca pur şi simplu s-a clătinat şi în capul meu, ca pe un semn de iluminare, a căzut o carte. Dar ce fel de carte!! La felul în care era, nouă, bineînţeles, neumblată, era tocmai manualul de limba şi literatura română din clasa a 12-a, iar cartea ce acum era pe jos, s-a nimerit tocmai la un fragment din Maitrey, am luat-o de jos şi fără să vreau ochii mei au început să citească fragmentul. Este ora 4 şi ceva, iar eu aproape am terminat de citit cartea, iar dacă vă vine să credeţi sau nu, am pur şi simplu lacrimi în ochi. Cât de.. mult am putut să.. mă regăsesc în cartea asta, de fapt uimit şi socat pentru simplul fapt că am citit o carte de la cap la coadă, însetat parcă, de abia trezit, după un soooomn îndelungat în care pur şi simplu am hoinărit fără să îmi dau seama de adevărul crunt ,că sunt un om care pur şi simplu credea că ştie ce înseamnă dragostea, dar acum.. realizez cu adevărat ce înseamnă ea. De abia acum pot să spun că greşelile pe care le facem, într-adevăr sunt făcute pentru a învăţa din ele, să realizez că iubirea, şi dragostea când apar, nu ai cum să li te împotriveşti, indiferent de cât de raţional ai putea să fii. Sunt nişte sentimente atât de puternice şi se află dincolo de puterea noastră umană de a rezista contra lor. Dragostea te loveşte tocmai când te aştepţi cel mai puţin. Iubirea este iubire… iar ceea ce spun acum, să îmi fie aducere aminte pe viitor: când iubeşti, nu lasi nici un obstacol în faţa ta, şi nu te temi de nimic, pentru că iubirea îţi dă puteri ce oamenii nu ştiu sau nu pot. Sunt atât de inutil sau înseamnă că nu iubesc destul de mult încât să apăr ceea ce iubesc cu adevărat. De ce Allan a renunţat atât de uşor??? De ce nu a luptat?? De ce a lăsat-o sa îndure totul?? Tot ce simt acum sunt doar răbufniri în mintea mea ce nu are somn, probabil şi din cauza celor 3 cafele băute. Scriu şi nu mă pot abţine, pe fundal, Queen – You don’t fool me, coincidenţă sau nu, o am pe repeat şi tot o ascult.
Inimă însetată şi dornică să afle răspunsuri la întrebări ce mintea le pune, dar cu toţi ştim că dragostea şi raţiunea nu au loc în acelaşi timp. Iubeşti, te mulezi pe sufletul acelei persoane pe care o iubeşti, împrumuţi gândirea, modul în care te iubeşte acea persoană. De ce este aşa de greu să păstrăm această iubire? De ce punem altceva pe primul loc? Îmi spunea cineva că e greu să trăieşti cu o persoană un an de zile. O fi, nu o fi, dar nu vreau să uit un lucru, nu vreau să uit faptul că o iubesc ( oricine ar fi ), nu vreau să uit motivul pentru care stau cu ea, şi anume aceea de a privi soarele cum se joacă pe faţa ei dimineaţa, de a rămâne uimit, de a rămâne blocat, că am langa mine o persoană pe care o iubesc şi totodată care mă iubeşte, o persoană care mă completează şi care mă îndrăgeste, o persoanăa care ştie ce simt fără să deschid gura, o persoană care asemenea lui Maitrey, iubeşte necontenit. Şi eu care am crezut ca m-am schimbat, că nu poate săa mai existe în mine dragoste, iată că…imposibilul devine posibil şi iată că în mine şiroaie ies şi nu ştiu de unde ies, eu cel care credeam că sunt istovit, care mă simţeam obosit deja, gol, dar nu… sunt tot eu…acelaşi eu, cel care am fost şi cel care va mai fi…Cel care iubeşte pasional, iubeşte intens şi care îşi doreşte iubirea persoanei de lângă el ( indiferent ca e prietena, iubita, amic sau best friend ).
O viaţă am şi decât să mor ca un om prost, egoist şi lacom, să mă gândesc doar la mine, refuz şi prefer să mor fraier aşa cum pot toţi să creadă, prefer să mor un împlinit, măcar că a iubit cu adevărat şi că poate spune că a iubit cu adevărat, lipsit de egoism şi de lacomie. Accept această numire a mea de fraier şi zambesc, că fraieri sunt aceia care nu trăiesc deplin ceea ce trăiesc, caă nu văd viaţa aşa cum o văd eu, sau multi alţii. Sunt îndrăgostit de natură, sunt copleşit de liniştea pe care o poate aduce o plimbare prin parc pe la 3 dimineaţa. Să stau să vad un răsărit de pe pod, să deschid braţele, să îmbrăţisez primele raze de soare, tocmai ca să spun din atâta întuneric în jurul meu, zâmbesc pentru că răsăre soarele, dar răsăre pentru că începe o nouă zi. Câte obstacole or fi fost, zâmbesc pentru că razele acestea calde ce îmi inundă trupul în zori îmi amintesc faptul că am triumfat. Începe o nouă zi, iar eu… eu sunt în picioare şi zâmbesc. Câte obstacole or fi, nu pot birui voinţa şi ambiţia, dar mai ales dragostea, şi mai ales, atunci când voi învăta ce înseamnă a fi una din doi oameni, când voi învăţa că dragostea este şi mai puternică împărtăşită în doi, din adevăratul sens al cuvântului, cum iubesc, aşa să fiu iubit.
Oare a făcut bine Allan? Consider că da. Până la urmă, s-a depărtat de ea cu un scop anume. Orice este făcut cu un scop bine definit, dacă nu în raţiunea noastră, atunci în inima noastră , ea care este suverană peste sentimentele noastre, s-a depărtat tocmai ca să îi facă bine, tot din dragoste pentru ea. Oare a încetat el vreodată să o iubească în sufletul lui? Ce puternic este acest sentiment ca şi în carte, o mângâiere sau chiar un zâmbet cu niţte ochi aşa de frumoşi ce-ţi sclipesc în faţa doar când o priveţti, sau felul în care te priveşte îţi dă un fior şi te face sş te simţi într-un mod paradoxal, moale dar şi puternic în acelaşi timp.
Într-adevăr, trebuie să fii o fire puternică ca sa faci persoana pe care o iubeşti să se îndepărteze de la tine. Felicitări Mircea Eliade! Îmi pare rău că nu te-am citit mai devreme, îmi pare rău pentru atât de multe cărţi pe care nu le-am citit. Aş vrea acum, ce îmi mai poate trece prin mintea mea nedormită şi prin inima mea în care au trecut 3 căni de cafea…decât sa fiu pe Everest, pe vârf, să înving frigul, să înving totul şi să fiu acolo pe vârf la margine să aştept soarele zâmbind şi să strig în gura mare, nu sunt la pământ! Nu sunt încă înfrânt! Încă sunt în picioare! Iată, soarele răsare, iar eu…eu sunt în vârf nimic şi nimic…nu poate opri ceea ce este predestinat să fie. Fie ca în zâmbetul fiecăruia din noi, să fie o căldură ce-ţi inundă direct sufletul şi inima numai când îl vezi şi care te lasă puf imediat de cum îl vezi, în care să rămâi încremenit pe loc, să fii da..asta recomand tuturor…să devină helpless when she/he smiles!
Sa citesti si Prins de Petru Popescu…e frumoasa rau.