Mitropolia Olteniei comite un abuz comunității din Craiova
Sunt o persoană credincioasă, cred într-un Dumnezeu, dar nu cred în dumnezeul propovăduit de lăcomia preoților din România. Când țara este săracă, când poporul are nevoie reală de ajutor, Biserica Ortodoxă devine cămătar ca să te ajute. Așa cum spune Andrei, Biserica este un SRL parazit! Și pe bună dreptate, Andrei spune și eu subscriu. Ei nu plătesc taxe și impozite ca tot cetățeanul de rând, dar primesc bani de la statul Român, adică noi din taxele noastre și impozite, ca să-și umfle buzunarele.
Recent Sfântul Pomanagiu Victor Viorel Ponta a decis să dea 6 milioane de lei pentru biserica ortodoxă din Madrid. Mai mult, se întâmplă un caz local aici în Craiova, un abuz atât de mare și împotriva comunității, încât mi-e scârbă, pur și simplu mi-e scârbă. Văd niște oameni fără frică de Dumnezeu, lacomi după bani, după avere. Se mândresc de poziția pe care o ocupă, de încrederea pe care românul i-o acordă (ca prostul). Sincer, am văzut cazuri de manipulări așa pe față, nu din astea subtile. Se zice că sunt apolitici, dar când vine vorba de bani, fac parte din partidul dracului cu toți. Preoți, politicieni, când e ciolan pe sfânta masă, cum să nu se înfulece.
Iar la Craiova ciolanul este de 800 000 lei noi.
„Mitropolia Oltenia, prin Parohia „Sfântul Ilie“ din Craiova, atacă frontal Colegiul Național „Elena Cuza“ din Craiova în războiul pentru clădirea în care învață circa 700 de copii. Fețele bisericești și-au angajat un executor judecătoresc din orașul mehedințean Strehaia, care a somat conducerea colegiului și Primăria Craiova să predea clădirea până pe 19 octombrie. Somația vine în contextul în care între mitropolie și colegiu există un proces pe rol prin care Biserica vrea chiria restantă de 800.000 de lei din ultimii șapte ani, perioadă în care colegiul a folosit clădirea pentru cursurile elevilor. Biserica a devenit proprietara imobilului în 2007, beneficiind de non-combatul primăriei în instanță.” – GdS.ro
700 de copii sunt în posibilitatea de a fi dați afară de către, protectorul societății spirituale din România. Consider personal, că odată ce tai un loc de învățat, îți crești în viitor adepții de manipulat ușor. Nici politicianul de rând și nici Biserica Ortodoxă nu-și doresc un popor cult, învățat și educat. De ce? Pentru că așa cum s-a demonstrat printr-un studiu, cu cât un om este mai educat, mai școlit cu atât șansele ca el să fie manipulat de superstițiile religioase ortodoxe scad. Și evident cu cât el este mai analfabet, cu atât mai mult va avea nevoie de îndrumarea preotului în momentul alegerilor, pentru ca ștampila de vot să fie pusă exact pe căsuța unde trebuie.
Din acest motiv, cei de la Colegiul Național „Elena Cuza” (eu un fost elev al acestei instituții de învățământ aflate printre primele din România) au inițiat o petiție online pe care, vă rog, cu stăruință și cu încredere, să o semnați și să o distribuiți mai departe!
Un Scurt Istoric
„Prin decizia nr. 1.481 din 10 octombrie 2007, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut unor culte religioase din România, aflată în subordinea guvernului, a retrocedat imobilul din Craiova, strada Mihai Viteazul, nr. 2, către Parohia Ortodoxă „Sf. Ilie“ din Craiova. O lună mai târziu, pe 16 noiembrie, Parohia şi Mitropolia Olteniei au semnat un contract de comodat prin care prima împrumuta spre folosinţă gratuită mitropoliei construcţia şi terenul pe o perioadă de 20 de ani, pentru desfăşurarea unor activităţi de interes public, cum ar fi înfiinţarea de şcoli, grădiniţe sau aşezăminte medico-sociale şi culturale. Una dintre obligaţii era aceea de a menţine afectaţiunea de interes public de spaţii de învăţământ pe o perioadă de cinci ani. Cum legea o obliga să-i ţină în clădire pe elevii de la colegiu timp de cinci ani după semnarea contractului, mitropolia a trimis în ianuarie 2008 o adresă Colegiului Naţional „Elena Cuza“ în care îi invita pe oficialii instituţiei să vină să semneze contractul de închiriere. Asta, după ce decizia privind retrocedarea clădirii fusese comunicată şi Primăriei Craiova în cursul lunii octombrie 2007. Oficialii CN „Elena Cuza“ au înştiinţat imediat primăria despre propunerea mitropoliei, iar municipalitatea a decis să atace în instanţă decizia de retrocedare. Prea târziu, însă. Termenul de 30 de zile în care putea contesta decizia comisiei de retrocedare trecuse, iar acest lucru se întâmplase din vina municipalității. Informarea de la comisie a venit la timp la primărie, după cum se arată într-un referat din anul 2008, dar, mână moartă, a lăsat timpul să treacă. „Prin sentinţa nr. 307/14.11.2008, Curtea de Apel Craiova respinge acţiunea formulată de reclamantul primarul municipiului Craiova (…) şi cererea de intervenţie formulată în numele altei persoane de Colegiul Naţional «Elena Cuza», având ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei (…) emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare. Pentru pronunţarea sentinţei, instanţa a admis excepţia tardivităţii depunerii cererii, reţinând că, în conformitate cu art. 3, alin. 17 din nr. OUG 94/2000, deciziile Comisiei (…) vor putea fi atacate cu contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare“, se arată în referatul cu pricina. Decizia comisiei a fost transmisă primăriei prin Poşta Specială Militară pe 17.10 2007, iar cererea de chemare în judecată a primăriei a fost înregistrată pe 29.01.2008.” – sursa.
Cine crede că Biserica Ortodoxă Română, prin Mitropolia Olteniei comit un abuz împotriva a 700 de suflete inocente? Care este părerea voastră despre acest caz?

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Pai, dac-o tinem tot asa, Inchizitia nu e departe!
Speranta ca vor fi mai multi cei inteligenti este poate desarta. Asa ca trebuie sa ne supunem prostiei si imbecilitatii. Si apoi vine si rugul. Si focul. Caci de unde atata minte sa mai avem? (am invatat si eu ceva carte in Colegiul Elena Cuza dar acum slabe sanse ca sa se mai repete povestea) Sper sa fie o gluma de prost gust asta cu biserica si sa ramana totul asa cum a fost sa fie si pana acum. O institutie de invatamant. Serioasa. Decenta. Pentru educatie.
Asa e peste tot in Romania, nu doar la Craiova. Din pacate nu prea avem incotro…
Semnat! Mama lor de preoti avizi dupa averi ca nu se mai satura! X(
Gata boss, am semnat. Insa pana la urma ce valoare au aceste petitii online?
RUSINE MAXIMA!!!!
semnat!
SINCER , sunt direct interesata sa semnez aceasta petitie , copilul meu este elev in acest Colegiu .
S-ar putea, poate încercați de acasă
s-ar putea ca problema sa fie la sistemul meu de protectie 🙂 imi zice HTTP 403 FORBIDDEN
DIN PACATE link -ul de la petitie nu functioneaza , zice eroare 404
Ești sigură? Mie îmi merge am testat link-ul
Domnule Damian,
De ce nu va dati bunurile Primariei?Poate casa dvs sa fie folosita pentru copiii saraci.Tot sunteti o persoana credincioasa si darnica (cu bunurile altora, insa!)!Cu acest articol insotit de gestul public de a va dona pentru binele comunitatii toate bunurile pe care le detineti, pe mine ma convingeti sa semnez petitia.Pana atunci, Biserca, ca orice alt proprietar, are dreptul sa isi recupereze macar o parte din bunurile care i-au fost luate. De injuraturi, suntem toti capabili, de vorbe marete, nu mai zic, insa fapte nu poate nimeni?
Doamna Elisa , nu v-a pus nimeni sa donati ceva cuiva . Daca ati avea COPILUL elev ai acestui Colegiu ,ati realiza ca nu vreti sa-si continue studiile in strada sau la un Liceu Auto eventual . ,,BISERICA ” prin definitie si principii exista cu un alt scop decat sa faca profituri uriase si sa se plimbe inaltii ei conducatori in Mercedes ultimul tip !
Asta este problema stimată doamnă Elisa. Biserica nu ar trebui să fie proprietară, în special pe clădirea unde învață elevi, 700 de elevi. Din păcate, Biserica nu mai este de mult o biserică așa cum era descrisă în Faptele Apostolilor Capitolul 4 versetele 34 – 35:
„34. Si nimeni nu era intre ei lipsit, fiindca toti cati aveau tarini sau case le vindeau si aduceau pretul celor vandute,
35. Si-l puneau la picioarele apostolilor. Si se impartea fiecaruia dupa cum avea cineva trebuinta.”
sursa: http://www.biblia-ortodoxa.ro/noul-testament/faptele-sfintilor-apostoli/
Deci spuneți-mi și mie stimată doamnă, cum îndeplinește Biserica Ortodoxă acest lucru? Că eu nu văd nicăieri că cineva împarte averea pentru cei care au trebuință.
Cât despre mine personal, bunuri eu nu dețin, însă când s-a pus problema de ajutor (și nici nu vreau să vorbesc, pentru că este scris în Biblie, în Evanghelia după Matei capitolul 6 versetele 3 -4 <>), întotdeauna am ajutat și Dumnezeu știe acest lucru, nu este necesar să mi dovedesc actele mele de milostenii.
Sper doar, că în ciuda acestor comentarii, veți realiza faptul că și o spun cu părere de rău, au rămas mult prea puțini oameni în această țară care îndeplinesc Cuvântul Lui Dumnezeu și trăiesc după felul în care Isus a trăit. Îmi pare rău că nu vedeți decât revolta mea față de toți acești oameni care încalcă poruncile Domnului și caută doar avuțiile oamenilor, decât să vedeți situația în care se află 700 de suflete plus părinții acestor copii care trăiesc cu îngrijorare, dacă își vor duce copii în continuare la școală sau pe stradă să învețe!
O zi bună să aveți.
IIsus, nu Isus. Deci, nu sunteti ortodox! Asta era! Explica multe, de ce atata grija..In ceea ce priveste copiii, cu siguranta va fi o solutie (asta pentru mamici ingrijorate!) Si inca ceva, si eu am copilul la scoala asta!
Imi pare rau ca speculati pentru a mai lovi inca o data Biserica Ortodoxa! Sa inteleg ca chia va deranjeaza, nu, dar amaraciunea mai mare este turma care vi se alatura doar ca aude cuvinte ce ii sunt dragi (gen grija, saracii copii etc) si nu vede padurea de copaci. Asa ca, domnule Damian, credincios cum sunteti (asa declarati), e rusine ce faceti? E frumos?…Se poate…