Growing up ?

Acest articol am sa il scriu fara caractere romanesti. Mi e lene sa scriu cu ele, acum, in starea in care sunt, insa vreau sa ma descarc un pic, si singurul meu mod este acela de a scrie fara sa ma opresc.

Am aproape 22 de ani, ma uit la viata mea sa vad, ce am facut pana acum. Pana la 16 ani eram baiatul mamii. Eram cel mai cuminte dintre toti care existau. Se mandrea mama cu mine, eu eram the golden boy. Apoi, a inceput un proces incet de schimbare. Si cum fiecare schimbare are un inceput, al meu incepe cu prima mea dragoste.Imi aduc aminte, cuvintele mamei, care mi zicea ca fetele schimba baietii. Nu o credeam, insa, atunci cand am vazut o pe ea, tot ce am putut sa fac, a fost decat sa raman incremenit. Sa inghit in sec, si sa zic, Doamne cum de ai creat o asa frumusete rara? Dat fiind faptul, ca eram un tanc, idiot, neinitiat in drumurile dragostei, acum realizez ca nu am avut nici o sansa. Asa am inceput acest drum al maturizarii. Sigur, frustrarea faptului, ca nu puteam face nimic, era imensa. Insa, lucrurile care le faceam, o Doamne, ce mi vine sa rad. Pacat ca ea nici nu are habar. Plecam pe la 12 noaptea, cu un prieten, faceam un drum, de cativa km, prin frig, caldura nu conta, eu vroiam sa fiu cat mai aproape de ea. Eram fugariti de un caine lup imens, care ma lua la fuga de fiecare data. Parca avea un ceas desteptator, trrrrrrrr atentie, vine tipu’, hai scularea si sho pe el. Imi placea sa vorbesc cu ea la telefon, imi aduc aminte ca imi batea inima, incredibil de mult, de fiecare data cand luam telefonul in mana sa o sun. Ma credeti sau nu, chiar si dupa atata timp, inca ii mai stiu numarul ? Mai iau cateodata telefonul, si imi imaginez ca o sun. Ehh, reminsciente ale trecutului.

Evident, ca pe masura ce dragoste e mare, mai mare o sa fie si suferinta. Plans, durere in inima, cuvinte, ce le cam auzisem, insa, atunci le-am simtit pe pielea mea. Stateam, iarna, pe suprafata lacului inghetat, in mijlocul lui, sperand sa se crape, sa se termine cu toata durerea pe care o simteam. Ce prost am putut sa fiu, nu stiam cum sa o manevrez, cum sa o controlez toata aceasta durere. Insa, cum este si expresia, timpul le vindeca pe toate. Timpul a trecut, si cand credeam, ca gata, faza cu fetele, am pus capac. Oh nu, a urmat ea, nu mi vine sa cred, cum de m am indragostit asa de repede de ea. Presupun ca a fost ceva la prima vedere, clar, insa cred ca si mediul intalniri noastre, au pus bazele sentimentelor care se cladeau incet, incet. Munte, in timpul toamnei, cu frunze pe jos, cu copacii care se dezbracau de haina verde. Pe atunci, realizam ca exista ceva in mine, ce nu stiam ca exista. Partea sensibila, romantica, care incepea sa iasa la iveala. Imi aduc aminte cum amicul asta al meu, imi dadea sfaturi ce sa fac si cum sa fac. A fost acea iesire in oras, in discoteca. Ironic, si prima mea iesire intr-o discoteca ever. Eram pur si simplu fermecat, de ea, ma atragea ca un magnet. Simteam fluturasi aceia in stomac, ii simteam inca odata. I-am crezut plecati, in concediu, dar nu, erau tot acolo. A venit acel sarut, primul meu sarut, in adevaratul sens al cuvantului. M-am dezlantuit atunci, savoarea primului sarut, buzele acelea atat de delicate, asemenea unei creme de capsuni, asa de delicioase, inca mintea mea, erau doar la buzele ei, la cum sa fac sa o sarut inca odata. Timpul a trecut, si totul era asa de bine, alaturi de ea, am invatat multe, impreuna. Arta mangaierii, arta cunoasterii celuilallt. Atentia care o dadeam, atat trupului ei, cat si a starii ei, daca se simtea bine sau nu. Imi placea sa o fac fericita.Imi placea sa o fac sa zambeasca, sa i vad ochii cum sclipesc. Insa, dupa un timp, s a terminat, din nou, cu cat dragoste e mare, pe atat de multa va fi suferinta.

Iata-ma ajuns intr-un stadiu in care aveam inima rupta in mai multe bucati. Prostie copilareasca, motivele despartiri, insa am zis ca nu am sa mai iubesc niciodata. Prostul de mine, nu stiam ca inimii nu i poti comanda. Trece o perioada, si iata, ca, din intamplare, intalnesc o alta fata. Era asa de draguta, iar zambetul ei, te lasa masca. M-am indragostit fara sa mi dau seama, de o fata cu un zambet naucitor. Cu ea totul a fost atat de, explosiv, alaturi de ea am cunoscut ce inseamna pasiunea aceea, dorinta arzatoare de a avea persoana de langa tine. Eram un leu infometat, iar ea o leoaica puternica. O atractie total surprinzatoare. Cu multa pasiune, si cu multa creativitate si spontaneism. Insa, curand am aflat, ca ochii care nu se vad se uita eventual. De ce? Din cauza timpului, iti poate fi prieten, insa iti poate fi si dusman in acelasi timp. A urmat o perioada, ciudata, as putea spune, in care eram eu, acel eu, ce incerca sa nu se mai arunce cu capul inainte. Incercam sa mi controlez sentimentele, sa ma transform intr-o persoana rece, ce dorea sa fie straina cuvantului dragoste. Am reusit? Probabil, ca nu, tot ce am reusit a fost arta actoriei, sau cum sa mi ascund adevaratele sentimente. Fata de cine? Fata de posibilele viitoare zdrobitoare ale inimi mele. Frica? Poate, tie nu ti ar fi frica, de un sentiment  terifiant de dureros, cum ar fi, zdrobirea inimi tale? Am iubit in perioada respectiva? Sa fiu sincer da, nu am lasat sa se vada asta e cu totul altceva, insa da. Desi ziceam, ca, eu nu mai iubesc, si mi as jurat, prostul de mine, nu realizam ca iubeam chiar mai mult. Imi aduceam aminte de faimoasele cuvinte ce incercam sa mi le indrug. Dragostea e ca un pahar plin, intalnesti o fata, dai o parte din paharul respectiv, alta fata, alta parte din pahar, pana cand intr un final, ajungi cu pahar gol. Ce mai minciuna, era o filozofie, ce incercam sa mi o impun eu insumi, ca sa mi opresc sentimentele de dragoste, care culmea, nu era asa de gol paharul, din contra, cresteau din ce in ce mai mult. Te ai putea intreba daca am vreun regret, nu am. Pentru ca fiecare clipa traita, a fost una interesanta, alaturi de persoane minunate. Se pare ca romanticul cu mine, nu a putut nici pana acum, sa fie redus la tacere. La fel cu dragostea, nu poti sa o incatusezi, nu poti sa o trimiti intr-o camera intunecata din inima ta, si sa i comanzi, tu stai aici! Esti pedepsita, pentru ca ai produs prea multe pagube in inima mea.

Si sa ajung la o concluzie in final, acum, starea in care sunt, este total ciudata. Este o batalie intre doua fronturi. Prima ar fi cea de burlac notoriu, un tanar rebel, ce si doreste de la viata doar libertate, si nu presiunile unei relatii, constrangerea sau privarea de anumite lucruri ce tin de timpul propriu. Iar pe de alta parte, un barbat, ce si doreste a fi stabil, ce doreste sa realizeze multe pe plan profesional, ce are in cap idei de afaceri, un om, care si doreste stabilitatea, isi doreste o familie, doreste sa vada o sotie fericita in fiecare dimineata, iar copilul sa i se suie in cap, si sa i strige vreau jucaria aia si aia si aia. Vreau, doua lucruri total opuse, vreau 2 lucruri Yin si Yang. De ce mi e atat de frica sa aleg? De ce mi e atat de frica sa fac pasi spre luarea unei decizi, care culmea, pe viitor, imi aduce numai si numai benefici? De ce, eu, inca ma mai tin cu dinti de acea parte nebuna, rebela. De ce mi e asa de greu sa renunt la aceasta parte? Sunt sigur ca mai tarziu, cand am sa citesc aceste randuri am sa rad, si am sa zic din nou : Ce prost eram. Raspunsul la toate intrebarile de mai sus, daca as putea sa mi dau cu parerea, ar fi .. .timpul. Dusman si prieten, este singurul care ramane alaturi de tine, indiferent de situatia prin care treci. Te doboara, dar te si ridica, te raneste, dar te si vindeca. Singurul lucru de care ai nevoie, cand alaturi de tine, se afla timpul, este rabdarea. E mult prea greu sa ai rabdare. Suntem prea grabiti, insa… spre ce anume? Ce destinatie, stim fiecare dintre noi toti ce vrea? As vrea sa vad omul care cu mana pe inima, imi spune ce vrea, ca stie ce vrea.

Ferice de el, pentru ca nu isi mai bate creierul, punandu si atatea intrebari.

Ferice de cei care si au gasit jumatatea, pentru ca nu mai sunt doar ei cu timpul, sunt ei doi impreuna cu timpul.

Ferice de cei care se maturizeaza invatand din greselile celorlalti. Caci, altfel, grea e suferinta si durerea invatarii pe propria piele.

Ferice… de toti ca avem o viata de trait .