Debitari in toiul nopti. Intrebari
Oare atunci cand, te opresti o clipa, ca sa stai sa reflectezi asupra vietii tale proprie se cheama maturitate? Oare atunci cand, stai si reflectezi asupra posibilitatile care le ai in fata ta, se cheama trezire la realitate? Dar cand este greu sa te dezlipesti de un mod de viata, care l-ai trait constant aproape pentru 3 ani de zile la rand, atunci ce mai este? Teama de a continua mai departe intr-un alt mod? Intr-un mod ironic, toti iti zic sa te schimbi, sa te maturizezi, dar cum ma stiu pe mine, nu iau seama. Ce ma fac atunci cand subconstientul meu imi spune sa ma schimb? Ce fac atunci cand eu ma avertizez pe mine insumi, e timpul sa te opresti, e timpul sa „step up”. Sunt pus intr-o balanta, si imi este frica ce parte am sa aleg. Cele doua talere sunt total opuse, si nu ma pot deslipi de nici una dintre ele. Credeam ca sunt intr-un echilibru perfect insa realitatea este total diferita. Fara una, sau fara cealalalta, nu pot fi definit. Vise, scopuri, tinte de atins, fac parte din mine si nu am sa pot vreodata renunta la ele. Distractia si petrecerea timpului cu prietenii, modul meu idiot de a fi, aproape natural, imbecilitatile pe care le scot din gura mea, si ele sunt o parte din mine. Sunt 2 lucruri total opuse in acelasi timp. Ce ma face pe mine, nebun? Heh, poti sa zici asta, si nu m-as supara, dar de la o vreme, acel echilibru ce exista intre seriozitate si distractia din interiorul meu se destrama, si tot mai mult imi doresc sa fiu un om serios, un om realizat, un om pus pe indeplinirea viselor sale. Dar cand ma gandesc la prietenii mei, cat de dor imi e de ei, imi pun intrebari, sunt eu oare pregatit sa fac un pas important in viata mea? Am ocazia sa ma angajez aici in Spania, dar imi este frica. Unul la mana, imi e frica sa ma transform fara sa vreau, intr-un lab rat. Un om care munceste, pentru ca dupa cum ma cunosc, am abilitatea de a ma afunda in munca. Mi-este frica ca am sansa sa fiu atat de aproape de indeplinirea viselor mele. Daca iau aceasta oportunitate, in 2-3 ani, imi pot indeplini unul dintre cele mai mari vise ale mele. Construirea casei mele cu manutele mele.
Frica, este ea oare buna? O numesc personal, lantul care ma tine stationat pe taramul realitatii, si nu imi da voie sa zbor spre o lume a fanteziei, creata de mintea si imaginatia mea. Tot ce am invatat de la oameni, care ii pot considera modele in viata mea, a fost sa las lucrurile sa fie asa cum sunt. Toate vor veni la momentul potrivit. Nu vreau sa grabesc nici un lucru, si cu toate ca la varsta care o am, pot sa spun ca am o groaza de povestit despre experientele mele, si prin cate aventuri am trecut, atunci de ce simt un gol in stomac cand ma gandesc, oare ce am facut in viata asta a mea? Cati dintre voi aveti astfel de momente de reflectare asupra propiului eu? Cati dintre voi faceti acest lucru, de a gandi in afara cutiei? Din afara perspectivei voastre? Eu da, o fac atunci cand cred ca ceva e in neregula.
Cand eram mic, aveam aceste vise, si imi formasem scopuri, gandindu-ma ca atunci cand voi fi mare, sa fac cutare sau cutare lucru. Acum sunt ca un copil, adolescent idiot, care nu stie ce sa faca. De fapt stie exact ce trebuie sa faca, dar ii este prea frica de ce o sa urmeze. Va rog sa nu va plictisiti cu debitarile mele sufletesti. Dar ma intrebam si eu, intelegeti la ce ma refer…. ?!
<div class='sharedaddy sd-block sd-like jetpack-likes-widget-wrapper jetpack-likes-widget-unloaded' id='like-post-wrapper-103532497-546-69e064b322a72' data-src='https://widgets.wp.com/likes/?ver=13.8.1#blog_id=103532497&post_id=546&origin=damianirimescu.ro&obj_id=103532497-546-69e064b322a72&n=1' data-name='like-post-frame-103532497-546-69e064b322a72' data-title='Apreciază sau republică'><h3 class="sd-title">Apreciază:</h3><div class='likes-widget-placeholder post-likes-widget-placeholder' style='height: 55px;'><span class='button'><span>Apreciază</span></span> <span class="loading">Încarc...</span></div><span class='sd-text-color'></span><a class='sd-link-color'></a></div>
3 Commments