Cozia…
Întotdeauna voi avea o afinitate faţă de acest loc. Ori de câte ori merg acolo, îmi trezeşte atât de multe amintiri. Am fost până acum de trei ori şi tot mă face să mă simt aşa de bine. Întotdeauna m-am regăsit acolo. Este extraordinar cum amintirile din trecut se suprapun cu prezentul. Aceleaşi locuri. Însă alte personaje. Am fost prima oara prin..nu mai ştiu sigur…cred că pe 29 octombrie 2006, da. Am fost cu cel mai bun prieten al meu, cu titlu de profesori însoţitori, într-o excursie organizată de fosta nostră profesoara de geografie. Am amintiri frumoase atunci 😀 Oricum, la întoarcere am râs non-stop aproape. Doamne cât am râs. A doua oară am fost în februarie 2008. Cred că a fost pe 15 februarie 2008. Cât de nebun am putut să fiu atunci. Spontan, am mers la gară, mi-am luat biletul şi am întrebat care vine cu mine. :D. Rox, Cătă, Radu, domn Marean, oameni care au fost cu mine atunci şi prin câte peripeţii am trecut şi atunci. Un ger cumplit, un vânt de te tăia în mii de părţi. -10 grade au fost, zăpadă, dar tot am urcat muntele şi am coborât. A treia oară a fost în data de 28 noiembrie 2008. Cum a început toată aventura? De data asta am fost doar trei. Eu, un prieten, sora mea. În principiu, eu la 04:00 dimineaţa, făceam sendvişuri, încercam să-l scol pe Miţă să meargă, iar pe sora mea Rox, am sunat-o să se trezească. La ora 04:45 am sunat. De abia se trezise. A prins trenul în fugă, fără bilet de la Halta Bordei :)) A mers cu naşul tot drumul. Era clar că o să fie o aventura minunată!
Ajungem noi acolo. Ploaie. Bine, naşul de avertizase să avem grija că plouă de vreo două zile. Noi, totuşi..asta e. Am ajuns să o facem şi pe asta, o facem. Cum ne dăm jos din tren, ploaiee. Eram singurul care avea o geacă de ploaie. Restul…hanorace. Ce să facem? Hai să urcăm pe ploaie, ca deh, demult nu mă plimbasem prin ploaie. Ajungem noi să urcăm câteva serpentine ca ce să vedem?
aia e o soparla din mana ta?