Idealuri

Vorbeam cu o amica despre idealuri. Idealul de fata sau de baiat al fiecaruia dintre noi. Ca ea avea un ideal candva, si cand l-a intalnit si l-a cunoscut cu adevarat s-a dus tot idealul. Nu se compara cu ce avea ea in cap. E bine sa avem idealuri? E bine sa consideram o fata sau un baiat un ideal pentru noi? Sincer, am o persoana, am o fata pe care inca o consider un ideal pentru mine. Poate pentru ca nu o cunosc desi face parte din trecutul meu. Nu o cunosc acum, dupa atatia ani, insa nu as crede ca s-a schimbat asa de mult. Si tot vorbind despre acest subiect m-a facut sa ma gandesc. Vreau sa o cunosc mai bine? Sau doar sa o las in aceea rama pusa pe „Hall of Fame” in care stau atunci cand ma retrag in sinea mea, pe acel coridor cu un pahar de vin rosu in mana si privesc la acel tablou si imi spun „da, ea ar putea fi in proportii mari the one”. Dar daca ipotetic vorbind o intalnesc, si incepem sa vorbim sa spunem ce am facut in anii astia mie unul m-as cam face rosu la fata. Din acel baiat timid, cuminte, am devenit ce sunt acum. Nu ca as fi mandru, nu, insa ea asa ma stia. Inocent, dulce si cu o inima mare si calduroasa. Inima inca o mai am, dar inocent, nu as mai putea spune.