Lecție de antreprenoriat de ținut minte! [I]
Nu am mai scris de mult pe blog și asta datorită business-ului pe care îl conduc. Mi-am deschis firma pe data de 21 septembrie 2012. Atunci mi-au ieșit actele. A fost un pas pe care l-am făcut, fără să am habar prea multe despre antreprenoriat. În acești aproape 6 ani, multe lucruri am învățat. De aceea am hotărât să încep o serie de articole, cu sfaturi despre antreprenoriat, sfaturi pe care mi le-aș spune mie, nu neapărat ție. Așa că poate aceste sfaturi nu ți se vor aplica, dar sunt bune de ținut minte, căci niciodată nu știi când o să dai peste situații ca ale mele.
Am să încep cu un lucru care mi s-a întâmplat destul de recent mie și anume, creearea unei aplicații web, nu intru în detalii căci încă nu e finalizat. Lucrez la ea, sunt cam vreo 120 de ore de webdevelopment până în acest moment. O greșeală pe care am făcut-o și o spun aici, pentru mine, ca să țin minte de acum încolo să nu o mai repet, este aceea de a nu face un contract înainte de a te apuca de dezvoltarea aplicației.
Un contract în care, după ce au fost efectuate întâlniri pentru a afla cerințele clientului, să fie trecute în contract, să fie semnate și apoi să se stipuleze un avans de cel puțin 35% din valoarea contractului.
Ei bine, se pare că am avut încredere prea multă într-un client, care după ce am discutat despre ce anume doresc ei să facă aplicația, m-am trezit că pe sfârșitul ei, îmi spun că ei nu mai au nevoie de aplicație, că s-au răzgândit. În momentul în care am auzit acest lucru, mi-a căzut cerul în cap. M-am întâlnit încă odată să aflu ce nemulțumiri au și ce putem face. Departe de mine gândul să cer alți bani pentru ce modificări și-au dorit.
Pentru că nici nu am făcut un contract, nu puteam să emit pretenții să fiu plătit pentru orele suplimentare. Pe lângă acest aspect, acum sunt călcat pe cap să grăbesc finalizarea aplicației, pentru că vezi doamne, au nevoie de ea.
Pe scurt, dacă începi o firmă, ai grijă cum și ce negociezi, scrie bine contractul cu toate clauzele discutate, cu toate cerințele, astfel încât dacă pe parcurs se doresc modificări, să stipulezi că acele modificări vor crește costul proiectului.
Credit imagine: Pixabay.

Apreciază:

Apreciază Încarc...