Ajută când poți

Sunt o persoană ce sare în ajutor atunci când am ocazia. Am fost crescut cu bun simț și atunci când am ocazia să ajut, să nu ezit în a face acest lucru.

Îmi aduc aminte de o întâmplare, de prin martie 2011, când lucram ca barman. Să zic că era în timpul săptămânii, deși ziua exact, nu mi-o pot aminti, dar știu sigur acest aspect, am terminat tura undeva pe la ora 2 noaptea, atunci știu că am închis barul. Mergeam pe jos, din Rovine spre Catargiu, ca să mă pot gândi la anumite lucruri și să încerc să am acel moment cu mine însumi și ale mele gânduri.

Undeva pe la mijlocul drumului, mă aflam pe trotuarul din dreapta străzii, în direcția în care mergeam. Vorbeam la telefon cu o prietenă și cum discutam, un domn ce mergea în aceeași direcție cu mine, dar situat pe partea stângă a străzii, mă strigă „domnule, mă scuzați!”. Mă uit atent și îi zic prietenei mele de atunci că trebuie să închid, că cineva m-a strigat. „Cine să te strige mă pe tine, la 3 noaptea, pe stradă, când nu e nimeni?”, mă întrebase uimită, credea că încerc să scap de ea.

Închid telefonul și îi răspund domnului „da domnule, spuneți, ce s-a întâmplat?”. Ne oprim amândoi, dar nu facem nici unul nici un pas spre celălalt. Îmi spune: „am observat că mergem în aceeași direcție și cum mă văd singur, putem merge împreună?”. Nu știu câți dintre voi ar fi luat-o la fugă speriați, crezând că acolo își vor găsii sfârșitul, eu nu, am fost intrigat. Era ceva ce mi se întâmpla pentru prima oară. Chiar dacă, recunosc, mi-au trecut prin cap astfel de gânduri, că ar trebui să plec mai departe, într-o altă direcție și să-l las în pace, ceva în mine, m-a oprit și am zis „desigur, haideți încoa”.

Acum când îmi aduc aminte, zâmbesc spunându-mi „băi da nebun rău de tot ai fost”. Parcă văd zâmbetul de pe fața acelui domn, când traversa spre mine. Nu am putut niciodată să-mi dau seama, ce s-o fi gândit oare acest domn, când l-am invitat să traverseze? Oare nu s-o fi gândit, și speriat un pic, că eu aș putea să fiu cel nebun?

Am început să mergem împreună și l-am întrebat „încotro mergeți?”. Mi-a răspuns evaziv și mi-a zis că a venit cu prietenii în oraș care l-au abandonat, că este ziua lui. Mi s-a părut foarte ciudat acest lucru, dar am tăcut din gură. „Am petrecut și cred că încearcă să-mi facă o farsă”, îmi spune el. „Nu cred că aveți așa prieteni să fie în stare să vă abandoneze așa”, spun eu foarte mirat. Cum mergeam a început să-mi spună despre viața lui, că era angajat la nu știu ce sucursală de bancă și că de fapt familia lui era în alt oraș. M-a invitat la o bere, prin nu știu ce club și îmi spune că-mi va face cinste, fiind ziua lui. Am refuzat politicos și am zis că pot sta să discutăm și dacă ar fi să bem o cafea, am să mi-o plătesc singur.

Am vorbit noi mai multe și a început să se deschidă mai mult față de mine. Cred că era ora 4 – 5 noaptea și dânsul încă mai vroia să vorbească. Îmi aduc aminte că exista o cafenea non-stop în Craiova, undeva în centru pe la Universitate și am plecat într-acolo.

Îmi plătesc cafeaua și nu doar a mea, ci și a lui, ca să nu aibă impresia că încerc să-l jecmănesc. Și mă trezesc atunci, cu probabil cel mai sincer moment din partea unei persoane. „Am mințit, nu e ziua mea”, nu prea m-au șocat aceste cuvinte, pentru că realizasem deja asta, dar ceea ce a urmat după aceste cuvinte, într-adevăr m-au mișcat. „Am probleme acasă, pentru că nu știu ce să fac, trebuie să aleg între un post aici care este bine plătit și unul mai prost plătit acasă, la familia mea”.

Aș fi vrut să intervin și să spun din start, du-te acasă la familie, dar, nu puteam să-l întrerup. „Am o fetiță de 6 ani, uite, uită-te la ea”, întinzându-mi poza din portofel cu fetița lui foarte drăguță. Avea niște ochi atât de frumoși și un zâmbet atât de dulce. Mă uit și observ că-i dau lacrimile „iar soția e pe cale să divorțeze de mine, sunt disperat”. Nu am vrut să intru mai mult în discuții și să-ntreb de ce, ci doar am ascultat în continuare „nu știu ce să fac, nu știu ce decizie să iau, ce să aleg?”. Cu poza fetiței lui în mâna mea, mă uit în ochii lui și îi spun: „Aveți o fetiță atât de frumoasă, care vă iubește, iar soția pe măsură și vă întrebați ce să faceți?

Nimic nu este mai important decât familia, am crescut fără un tată și știu cum este. Nu-i stricați copilăria acestei ființe minunate, luând o decizie proastă. Ea, este centrul Universului dumneavoastră, toate deciziile pe care le veți lua de acum înainte, le veți lua în jurul ei. Universul a încetat să se mai învârtă în jurul dumneavoastră, din momentul în care ea a apărut în viața dumneavoastră!”.

Nu vă puteți imagina, cum un sentiment de disperare poate pur și simplu să dispară într-o clipită, de pe umerii unei persoane, în momentul în care realizează un adevăr sau devine conștient de el. Ca un trezit din comă, a început să realizeze toate deciziile proaste pe care le-a luat până în acel moment, ce l-au adus în punctul divorțului. După câteva secunde, pe fața lui, zăresc un zâmbet. Un zâmbet de mulțumire, de conștientizare că, încă nimic nu este pierdut. Că încă se află la aceea răscruce de drumuri și că încă poate să ia decizia cea bună.

Mă ia de mână, și atunci vă jur că am tras o spaimă în mine de nu vă zic, m-a tras spre toaletă și bagă mâna în buzunar. Vroiam să zic,  „domnule, ce faceți…..?”, dar am tăcut din nou. Din buzunar scoate un pliculeț cu câteva grame de cocaină. Ridică capacul de la toaletă și îl aruncă. Trage apa și îmi spune „mulțumesc mult din inimă”. Știa ce trebuie să facă, știa unde trebuie să se ducă.

Mi-a cerut cu insistență, numărul de telefon și s-a suit în taxi. Multă vreme a trecut de atunci, să zic 6 luni de la acel moment. Era spre sfârșitul verii când, la un grătar fiind, primesc un telefon de la un număr pe care nu-l știam. Răspund și zic „alo?”. De la capătul celălalt se aude o voce de bărbat „cred că nu-ți mai aduci aminte de mine”, și jur că m-am gândit instant la filmul „Știu ce-ai făcut astă-vară”, în așa fel încât, înghit în sec, un pic speriat și ascult în continuare, „dar ne-am întâlnit într-o noapte și am avut o discuție, aș vrea să-ți dau pe cineva care vrea neapărat să vorbească cu tine”.

Încep să-mi aduc aminte de ceea ce s-a întâmplat și am realizat cine era la telefon. Am zâmbit, chiar nu mă așteptasem la asta. „Alo?”, zic eu, ca răspuns, o voce suavă, pură se aude în telefonul meu, „Alo? Vreau să-ți mulțumesc că mi l-ai adus pe tati înapoi la mine”. Oameni buni, puteți să mă credeți sau nu, nu-mi pasă. Adevărul este că atunci când auzi de la o fetiță de 7 ani (era ziua ei atunci în ziua respectivă), poate cel mai sincer mulțumesc pe care l-am primit în toată viața mea de om, nu ai cum, dar repet, nu ai cum să nu te copleșească emoțiile și să nu-ți dea lacrimile. O explozie interioară pur și simplu, asta a fost în acel moment, o explozie de emoții.

Mulțumesc că mi l-ai adus înapoi, sunt cea mai fericită”. Nu am putut decât să șoptesc, pentru că rămăsesem fără glas, „cu plăcere….cu mare plăcere”. Îi dă telefonul tatălui ei și îmi zice „Alo…Damian, îți mulțumesc…. pentru tot, pentru că ai avut timp să mă asculți, am acceptat job-ul aici, de acasă. M-am împăcat cu soția și cred că am făcut cea mai bună alegere, ai avut dreptate, mare dreptate”.

Nu am putut decât să zic „nu ai pentru ce, mă bucur”, căci eram copleșit. Lacrimile îmi curgeau pe obraz, pentru că nu mă așteptam deloc la așa ceva.

Acela a fost momentul în care am realizat importanța de a ajuta. Importanța ajutorului fără interese ascunse. Ci pur și simplu, dacă poți să ajuți, să o faci, fără răsplată, fără să ai așteptări ca cineva să-ți mulțumească. De asta, pentru mine, dacă pot ajuta, fără să se știe că eu am fost, este și mai bine.

Nu caut faimă, nu caut să ajung cel mai cunoscut. Caut să fac un bine, când pot și să nu ratez niciodată ocazia. De aceea sunt scârbit de unii, care ajută cu interese și ajută chiar pe cei care sunt nevoiași, care sunt săraci, iar ei, sunt ca vulturii, să ciugulească laurii, pe spinarea lor. Detest astfel de atitudine.

Nu fi nepăsător, deschide ochii bine în jurul tău. Să ajuți pe cineva, nu înseamnă neapărat să ajuți un cerșetor. Ci să ajuți prin timpul acordat, prin faptul că asculți și uneori, poate printr-un sfat bun, o îmbrățișare caldă și o atitudine păsătoare.

Nu vei știi niciodată, cum acel bine făcut, se va întoarce în favoarea ta.

26 Thoughts to “De ce profităm de pe urma celor slabi?”

  1. Razvan! Foarte emotionanta povestea! Chiar m.a facut sa imi dea lacrimile atunci cand ai vorbit despre fetita omului intalnit pe strada! FELICITARI! Poate suna deja cliseu dar MA Mandresc sa te cunosc si sa te am ca prieten!!!

    Si sa rezolvam o mica problema de …comunicare…!!! Zolty chiar m.a sunat si am vorbit mai bine de 40 de minute la telefon! Din lipsa timpului (am fost de garda sambata, apoi am fost la carnaval apoi la discoteca, iar azi la relaxare) nu am apucat sa iti/va comunic nimic despre discutia mea cu Zolty! Caci am ajuns amandoi la concluzia cum ca… achizitia acelor baterii DE AICI, este mult mai costisitoare! Pretul acelor baterii in Germania ajunge la peste 400 de euro plus aproximativ 100 pe transport! Asa ca …discutia s-a oprit aici in speranta ca saptamana aceasta sa caut eu prin zona unde locuiesc… un magazin ce COMERCIALIZEAZA astfel de vehicule ajutatoare si/sau accesorii pentru astfel de vehicule!

    1. Aici recunosc că s-a creat o problemă de comunicare, aș fi dorit să mă anunți și pe mine. Și cât despre partea de cunoaștere, Geordan, este o mare reciprocitate față de ceea ce ai zis. Mă bucur că te cunosc și de altfel, mă bucur că am putut trece prin atâtea și atâtea momente frumoase!

      Aștept cu nerăbdare ziua în care ne vom revedea din nou!

    1. Zolty nu te supăra pe mine, dar un prieten blogger din Germania, @Geordan te-a întrebat printr-un comentariu pe blog despre modelele de baterii exacte, ca să le ia el de pe Amazon Germania. Văd că nici până azi nu-ai răspuns, darămite să publici comentariul lui.

      Înțeleg că ai o campanie prin Blogal Initiative, dar discutam acu ceva timp cu mai mulți prietenii bloggeri din țară, să facem o strângere de fonduri pentru tine. Aproape că strânsesem suma de bani necesari, ba încă discutam la 1 noaptea cu un prieten care este cineva important într-o firmă de curierat rapid din România, care erau dispuși să intre în horă și să ofere transportul gratuit.

      Însă cum tu ai refuzat – direct sau indirect, forțat de împrejurimi – s-au dus pe apa sâmbetei toate discuțiile despre strângerile de fonduri. Prin urmare, nu pot susține campania ta, pentru că am dorit, mai mult decât ai crede. Și nu doar eu, mulți bloggeri din țară au dorit.

      Prin urmare ar fi putut Blogosfera Românească să fie sponsorul campaniei tale. Dar s-a refuzat acest lucru.

      Urât, foarte urât!

      1. Salut, eu am vorbit cu @Geordan, chiar l-am sunat ppe tell în Germania și am discutat cu el, întreabăl și o să îți confirme. Deageaba dai vina pe mine pentru …. Înpreună cu @Geordan ( Dan Pavel ) am ajuns la concluzia că e mai rentabil să luăm bateriile din România .Deci, dacă nu reușești ceva când îți propui, nu e nevoie să dai vina pe cineva, puteai să mă suni, să-mi dai un bip, eu scriu foarte greu. Nu am primit comentariul de care zici tu, Ști ceva? când chiar vrei să faci ceva atunci faci și nu cauți motive. Multă sănătate

        1. Zolty eu nu am mai vorbit cu el și nici comentariul nu l-am văzut, de aici și deducția pe care am făcut-o că ai refuzat. Te întreb atunci direct, ești ok să facem chestia cu Blogosfera Românească sau mergem pe mâna agenției de la Blogal și cauți un sponsor o firmă? Pentru că nici nu vreau să mă bag peste și să am polemici.

          Cât despre ajutat și toate astea, eu nu caut motive să nu ajut, chiar azi am terminat de discutat o colaborare cu un ONG pe cazuri umanitare, pentru a le promova pe blogul meu.

          Problema este că nu caut motive să nu te ajut, ai apelat la cineva, care acum ei trebuie să te ajute. Totuși, dacă dă greș această campanie și nu se rezolvă nimic, te aștept să dăm drumul la campania blogosferică!

          1. Am început cu Blogal Inițiative și merg înainte cu ei, pe Cristi îl cunosc și am încredere în el, pe tine nici măcar nu te cunosc și nu înțeleg cum sa dus totul pe apa sâmbetei, sau așa ți sa părut. Multă sănătate
            P.S. Ți-am trimis un mail

          2. Aha, deci aveati banii pregatiti pentru Zolty, dar pentru ca a acceptat propunerea mea sa facem o campanie pe Blogal Initiative (tocmai pentru ca nu era nimic rezolvat, desigur), nu mai puteti da banii aia. Aham, ok, deci e concurenta sau ceva, buna gandire, jos palaria, mah!

            Stai relax, iese campanie. De fapt, a iesit deja.

          3. Cristi în caz că nu ai înțeles, nu este vorba de dat banii, cât este vorba de principiu moral. Tocmai Zolty a apelat la tine pentru a face o campanie pe Blogal. Eu am înțeles că tu ai refuzat să ne implicăm toți bloggeri să strângem mână de la mână (ar fi ieșit ceva foarte frumos de altfel, prin Blogal nu crezi?) 5 – 10 lei să donăm, să activăm 3 blogosfere locale să strângem 500 minim de lei (mă gândesc la metoda aia, o știi și tu Divide et Impera) și apoi să facem treabă frumoasă.

            Ai înțeles greșit cred, pentru că eu, să fi fost în locul tău, cred că și mai tare campanie umanitară ar fi ieșit dacă, prin Blogal, s-ar fi demonstrat faptul că bloggeri știu să și ajute, să dea, nu să primească, nu crezi? Sau cel puțin doar eu gândesc așa.

            Poate la următoarea campanie umanitară, ai dori să încerci și varianta asta. Cât despre concurență :))) serios acum, mă vezi pe mine concurență? Mă flatezi, sincer 😀 Eu sunt ocupat cu altele, total diferit de ceea ce faci tu, Google AdWords și service de calculatoare.

            Dacă prin dorința de a ajuta, consideri că sunt o concurență :)) asta e o problemă 😀

            În rest îți doresc sănătate Cristi și ți-am zis, aștept ca pe data viitoare să bem o bere și să discutăm, poate ieși ceva foarte frumos, așa cum o fostă șefă de a mea, obișnuia să mă alinte „idiot” – pentru că am foarte multe idei.

            Noroc!

          4. Arata-mi cand am refuzat eu ajutorul si mananc tastatura. Ai inteles gresit, ce zici tu este o minciuna mizerabila. Nu ca nu am mai patit abureli de astea. Doar ca ma enerveaza cand vine de la cineva care cat de cat mi-a placut. Nu stau enervat mult, iti dai seama, imi trece repede.

            Dar pentru tine sa umbli prin gura cu o asemenea minciuna nu e foarte de caracter. Asa am inteles, cel putin. Caci asta cu „am inteles” acopera orice spusa, nu-i asa?

          5. Salut, vă rog nu vă mai certați, haideți să rezolvăm treaba asta cu bateriile și mai facem un proiect înpreună, să fim așa ca Cei trei mușchetari 😀 ,e păcat să vă certați, când uniți puteți face mult bine. Vă invit pe amândoi la Bogata să bem o bere, fac io cinste și să o punem de un proiect fain, am și o idee deja 😀 . no ce ziceți? Multă sănătate

  2. Eu nu am avut aceeasi reactie ca a Ianoliei atunci cand am citit povestea, dar asta nu inseamna ca nu mi-a placut. Ideea ca unele lucruri pe care le facem sunt iesite din tipar, in primul rand. Apoi, unele lucruri le face dezinteresati. Nu ne asteptam sa primim ceva inapoi, dar totusi asta se intampla.
    For every action there’s a reaction. (not overreaction, like in the joke about women) Fiecare act de genul acesta primeste o reactie, ca atunci cand arunci o piatra intr-un lac si acele unde se propaga mai departe de locul unde a atins apa.

    1. „Cauzalitate și efect” – The Matrix Trilogy. Ai dreptate, pentru fiecare acțiune a noastră, există o reacțiune. Acum durata până când aceea acțiune să se întoarcă și astfel să te „atingă” este variabil.

      Singura certitudine este faptul că, cu siguranță ea se va vedea în curând sau în viitor 😀

  3. Reactia mea ai vazut-o. Inca mai cred ca este un articol nemaipomenit cu un mesaj foarte puternic din care avem toti ceva de invatat. Nu stim niciodata cat bine poate face un zambet, o imbratisare sau o strangere de mana, pana cand nu le primim sau nu le oferim celor care au cea mai mare nevoie. 🙂

    1. De multe ori aceea îmbrățișare sinceră poate avea un efect extraordinar asupra persoanei îmbrățișate 😀

      Și da, am învățat o mulțime de lucruri din această întâmplare, cum să deschid ochii mai atent la cei care au nevoie și la cine să fiu atent, pentru că nu toți cei care par că au nevoie de ajutor, chiar au 😀

    1. Păi ideea este în felul următor, că am văzut recent o fază în care cică se ajuta o persoană, dar de fapt, ajutorul ăla venea cu beneficii mult mai mari pentru cel care ajuta, decât pentru persoana ajutată.

      Ideea este că eu astfel de oameni îi asemen cu politicienii. Cică te ajută, dar de fapt se ajută pe ei înșiși. Iar asta este josnic!

  4. Empatia este un sentiment mai vast si mai pozitiv decat mila. Mila este mai aproape de caritatea crestina sau alt termen al compatimirii la crestini: mizericordia- tradus literal a avea inima sensibila la mizerie-nu implica decat o emotie sau o intentie, dar ele trebuie traduse in actiune, trebuie sa aiba o finalitate altfel se vor transforma in amaraciune si resentiment.

  5. Damian, se stie: intotdeauna cand ii ajuti pe ceilalti te simti de o mie de ori mai bine decat daca ai fi fost tu persoana ajutata. Bucuria respectiva iti umple sufletul si iti da energie sa faci si mai multe astfel de gesturi. Te simti ca un fel de Atlas, ai putea duce lumea intreaga pe umerii tai numai cu astfel de gesturi de ajutorare. Si nu e exagerare, pt ca, asa cum spui si tu, numai ascultand pe cineva e suficient ca sa ii schimbi viata. Or asta nu e lucru oarecare. Bucuria castigata din astfel de fapte este de neegalat. Cred ca se poate numi fericire. Iar oamenii care pot face astfel de gesturi fara sa se gandeasca la recompensa sunt niste norocosi. Nu cred ca iti poti dori sa fii mai norocos de atat.

  6. Doamne, Răzvan de-ai ști ce drag îmi ești! Cum ar putea cineva să nu te creadă, am trecut mulți prin momente în care un simplu ”mulțumesc” a contat mai mult ca orice. Frumoasă povestea, frumoasă curgerea! Fii tu mereu!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.