Cristalul….
E în camera lui, stă întins pe o parte. Problema lui cu plămânii nu îi permite să doarmă pe spate. Se vede că are probleme, transpiră îngrozitor, deşi nu este căldură în această cameră unde ferestrele sunt acoperite, iar razele soarelui nu intră deloc. Durere de cap imensă, probabil o reacţie adversă de la un antibiotic pe care îl încearcă.
Greţuri şi ameţeli . Este aşa de ameţit încât a căzut pur şi simplu în pat, doborât practic pe câmpul de lupta. Deşi trupul său are dificultăţi în a rămâne conştient, mintea lui se gândeşte la ceva cu totul neaşteptat. Perrioada aceea a fericirii lui. Când totul era bine şi le avea pe toate. Când trăia visul american. Sudoare de transpiraţie. Venele de la tâmplă se umflă din ce în ce mai tare, se observă durerea incredibil de mare pe care o suportă şi luptă cu ea. Respiraţie din ce în ce mai apăsată, tensiunea creşte imens, se luptă, dar pentru ce? Să rămână conştient , să nu îşi piardă conştiinţa . Ştie că este una dintre posibilele reacţii adeverse, însă vrea să fie cu mintrea limpede. Picioarele îl abandonează, pierde controul asupra lor, durerea de cap se accentuează pe fiecare minut. Respiraţia parcă devine din ce în ce mai dificilă. Îşi aduce aminte acea perioadă, se concentrează din ce în ce mai mult pe ea. Îşi aduce aminte de ea. De toate momentele petrecute împreună. Erau amândoi tineri. O iubea enorm. Îşi aduce aminte de prima întâlnire a lor. Este ciudat, în mintea lui, în lupta pentru conştientizarea stării lui se inundă în aceste amintiri pe care le scoate din acel sertar prăfuit. Fotografii alb-negru, colorate, pline de fericire cât şi de iubire. Nu ai cum să nu realizezi asta. Deodată se translateată într-o cameră. Arată mai mult ca un pod. Este în mijloc, praf în jurul său- Se văd clar razele de soare cum străbat încăperea. Se uită în jur şi vede un cufăr. Este cam mare. Vechi de prin anii ‘ 50-60. Se îndreaptă cu paşi mărunţi spre el, cu un pic de teamă. Se pune în genunchi şi vede un bilet stând majestos pe cufăr. Îl citeşte. Deschide-mă pentru o călătorie în trecut. Rămâne perplex, călătorie în timp?! Cum este posibil aşa ceva? Împins de curiozitate, deschide cufărul. Îl el poze şi un cristal, alături de o carte, pare un jurnaş Ia pozele, se uită la ele. Era el cu ea, în diferite ipostaze. Când s-au întâlnit, primul lor sărut, primul apus, prima noapte împreună, prima bătaie cu spuma de ras. În timp ce se uita la primul lor duş împreună şi felul în care erau în braţe. O lacrimă îşi face loc pe suprafaţa lucioasă a pozei. Le lasă la o parte, îşi pune mâna pe jurnal, îl deschide, era istorisirea relaţiei lor. Îl citeşte cap -coadă. La finaş, cu scris de fată, roşu. îl atenţionează: găseşte calea către mine, întoarce-te..ştii ce să faci.
Cristalul, strălucrea lui îi dădea de înteles că trebuie folosit cu un scop. Îl ia în mână şi de îndată ce îl atinge, durerea de cap îşi face din nou apariţia. Cade la podea, strânge cristalul în mână şi îi strigă numele ţipând ca un om rănit, neputând domoli durerea incredibilă. Închide ochii, este adus înapoi în patul din camera sa, durerea de cap îl trezeşte parcă din acea visare. Sau o fi fost visare? În mâna sa dreaptă era cristalul . Înţelege acum, îl aduce la piept, închide ochii şi se concentrează pe amintirea primului lor sărut. Durere imensă de cap, venele i se umflă din ce în ce mai mult încât îi dă sângele pe nas. Puls din ce în ce mai mare şi mai mare, cristalul începe să lumineze deodată, atât de mult încât în camera lui întunecată totul este alb, luminat de lumina puternică. Un ţipăt de durere şi un moment de linişte. Se trezeşte şi deschide ochii. Trenul accelerat de la Cluj spre Craiova, aglomeraţie, stundenţii de la Târgul-Jiu cât şi cei de la Petroşani se întorc la Craiova, S-a trezit în acel tren, durerea de cap nu mai exista, însă urmele de sânge de pe capul lui au rămas.
Întreabă ziua pe cei din compartiment. I se răspunde 3 decembrie 2006. Se întorsese cu trei ani în urmă. Să fi reuşit oare călătoria în timp? Alarma de la telefon îl anunţă. Craiova se apropie, însă aşa cum ştia, pe coridor este aglomeraţie. Îşi pregăteşte bagajele, prietenii care sunt cu el îl observă. Ceva nu este în regulă. Îi linişteşte spunându-le : m-am întors, am reuşit. Îşi ia bagajele în mână şi trenul se opreşte. Craiova i se înfăţişează maiestuos, în el, ca să aibe mai mult timp şi să poată să ajungă la prima întâlnire îşi aruncă bagajele pe geam şi iese şi el.
Îşi culege bagajele de pe jos şi fuge, aruncându-se în faţa primului taxi pe cre îl vede, se suie în el şi spune grăbit: A.I. Cuza..las bagajele şi apoi parcul Romanescu. Taxiul pleacă în trombă, face o oprire la el în apartament, îşi aruncă bagajele şi apoi pleacă în parc. Îi bate inima tare, are emoţii. E ca şi cum ar fi prima oară, dar nu este. Ştie exact ce are să se întâmple. Nu vrea să strice nimic, nu vrea să modifice nimic. Se uită însă la ea cu dor. Era nedumerită. Îl întreabă ce are. Se duce aproape de ea şi o ia de mâini. Îi spune că i-a fost aşa de dor de ea..imens.
Începe să zâmbească. El o ia în braţ e, strângând-o cu toată forţa lui. Se duc la bolta desupra dealului. Luna era pe cer, afară un pic cam ger. Aceeaşi discuţie pe care el o ştie, nu a uitat-o. Ea se aşează lângă o coloană pe ciuci, el vine după ea. Ştie ce se va întâmăla. De data asta însă, lasă totul să pară că nu are nici o idee. Cum vorbea el, îl sărută, un sărut pasional intens. Este fericit. Îi simte din nou buzele, luciulacela cu gust de capşuni, aroma lor, buzele ei senzuale cu gust aşa de apetisant, încât atunci cânt le sărutai îţi venea poftă să le muşti, să nu le mai dai drumul.
Ea îi spune..vezi ..poţi să fi surprins. El râde şi o sărută din nou. Se ridică şi o ridică şi pe ea, deasupra cerului în faţa lor şade luna, luminându-le parcă iubirea lor. Se uita în ochii ei şi îi spune..ţine minte..te voi iubi întotdeauna..jur pe lună că niciodată nu am să te uit. Aude o voce, cineva îl strigă. Este un glas cunoscut urechilor lui. La început chemarea este slabă, înceată. uşor perceptibilă, dar pe măsură ce timpul trece se aude din ce în ce mai clar. Numele lui este chemat, îl apucă din nou durerea de cap, sângele din nou începe să îi curgă din as, ea se sperie, îi spune ..ce ai ai? Ce se întâmplă? Se concentrează pe glas. Realizează că este mama lui care îl strigă..cineva îl pălmuieşte, simte durerea din obraz. Durere de cap imensă..şi mai puternică. Pulsul bate din nou, trupul să începe să tremure, se pune jos, în genunchi şi cu un ultim efort îi spune că o va iubi mereu şi să nu uite asta. O lovitură de palmă puternică şi un strigăt de disperare primite de la mama lui care venise în cameră. Îl găsise inconştient cu febra 42. Tremurând şi plin de sânge. Plin de transpiraţie şi de sudoare, mai ales în jurul capului. Deschide un ochi apoi şi pe al doilea, ţipă de durere. Este ca un nou-născut. Nu ştie pe ce lume este ca şi cum ar fi adus înapoi. Pături multe îmbibate cu apă rece sunt puse pe el şi peste capul lui. Nu ştie ce s-a întâmplat, este nedumerit. Febra se potoleşte şi pune întrebări. Mama lui cu lacrimi în ochi, ăl ia de mână şi îi raspunde că este acasă şi este teafăr şi credea ca l-a pierdut. L-a întrebat data şi ziua actuale şi el răspunde corect_ vineri, trei aprilie, 2009. Răspunsul dat îl face sp rămână pentru o clipă stană de piatrp…Îşi duce mâna dreaptă pe buzele lui, vrând parcă sa îşi dea seama dacă acel sărut a fost real sau nu, dacă într-adevăr a reuşit să călătorească în timp sau totula fost o iluzie creata de mintea lui. Nu, nu are cum…a fost real, încearcă să se convingă el. I-am simţit buzele din nou. Au fost aşa de reale, am simţit durerea căzăturii din tren, încă mergând, a fost real, m-am întors, nu are cum. Se ridică impacientat. Îşi întreabă mama dacă a fost plecat pe undeva, dacă trupul lui a fost tot timpul în cameră. Răspunul a fost afirmativ, ceea ce îl face să nu se mai mişte, cade ameţit de tot ceea ce se întâmplase pe pat. Se lasă pe spate şi se loveşte de un obiect. Îşi duce mâna dreaptă spre locul cu pricina, numai ca să descopere cristalul strălucitor şi măret ca atunci când l-a scos din cufăr. Se uită la el şi rosteşte cu glas tare: Am călătorit în timp?!
The Calling-Wherever You Will Go
2 Commments