Iată-mă ajuns în sfârşit în Craiova. Un pic cam ciudat, pentru că le povesteam la ai mei din Câmpina, că aici  în Craiova, toţi se împuşcă între ei în mijlocul oraşului, se bat în săbii şi alte chestii..ei bine, cum am ajuns în Craiova, am auzit în radioul de la un taxi „Ştiri: azi în Craiova împuşcături între două clanuri de ţigani! ” :))) Am început să râd şi să-mi spun în mintea mea :”Doamne, ce a ajuns Craiova asta! :))”

Locul de unde am început, unde am copilărit o mică parte din viaţa mea, blocul de la Turnătorie, periferia oraşului :)).

Dap,  aceasta este scara blocului meu de unde am început. Îmi aduc aminte cum stăteam la scara asta şi mă jucam. Eram aşa de mic încât ajungeam până la acele bare de fier, copacul era atât de mic, în comparaţie de cum arată acum. Deh, a trecut o groază de timp.
Nu am avut ocazia să fac mai multe poze dar cu o ală ocazie am să trec sa mai fac. Este o parte din mine şi nu am cum să o las:D

Al doilea loc ca importanţă pentru mine a copilăriei mele este lacul, implicit bunicii mei din partea tatălui meu.

Aici mi-am petrecut o parte din timp. În acest lac am intrat cu bicicleta de era sa mă înec. Tot aici stă şi un văr de al meu nebun din partea tatălui meu 🙂

Ţin minte când pescuiam cu tataie lacu’, cum îi spun eu, măi frate… ieşea în faţa casei cu lanseta în mână, se uita un pic la lac, se dădea câţiva paşi mai în faţă, îşi aranja lanseta, soarele îi bătea în frunte şi nu ştiu cum făcea că arunca odată şi prindea un ditamai crapu’.

Întotdeauna mi-am dorit să ştiu şi eu acest secret: cum de putea el să pescuiască aşa? Cum de reuşea mereu aşa ceva? Cum putea el să prindă doar uitându-se la lac? Poate că sunt acei oameni ce odată născuţi cu un talent, când vine vorba să îl folosească, e aşa de simplu şi de frumos încât transformă în artă ceea ce face el.

Al treilea loc din Câmpina, este un loc pe care nu pot să îl uit :D. Este un loc ce îmi provoacă plăcere ori de câte ori merg acolo. Nu prea ştiu de ce, dar chiar şi când mă gândesc la el îmi dă o stare de zâmbet 🙂

Da, aici veneam cu sora mea, cred ca aveam vreo 5 sau 6 ani când mergeam cu ea de mână de la Turnătorie de la bloc, care era în partea opusă a oraşului faţă de barul acesta.

De ce veneam cu sora mea? Pentru că aici lucra mama mea:), aici am ascultat muzica anilor 90, aici mă luau fetele care veneau pe acolo şi dansam cu ele :), mă luau în brate şi dansau cu mine. Foarte frumos era şi mă simţeam bine :)))

Al patrulea loc este etajul 9, un loc care îmi place ori de câte ori mergeam sau merg pe acolo, îmi place să merg pe balcon şi să mă uit un pic, îmi dă acel aer că sunt deasupra tuturor, că pot să mă uit la cei de jos la cât de mici sunt. Nu numai că îţi dă o vedere panoramică a oraşului, ci poţi să vezi şi dealurile care înconjoară Câmpina cu pădurile ei.

Cam aceasta este Câmpina. Bine, mai sunt şi alte locuri tot frumoase, cum ar fi Muscelul, Bulevardul, centrul. Este un oraş mic, liniştit, puternic oxigenat, nu cum este Craiova de te îmbolnaveşti când respiri dar, fiecare oraş cu avantajele şi cu dezavantajele lui, nu?

Deja mi-este dor de Câmpina, foarte multe amintiri. Interesant modul în care, în mintea mea, în momentul când eram într-un anumit loc, amintirile din trecut se suprapuneau cu prezentul, cu ce este acum şi vedeam în ochii mei atât trecutul cât şi prezentul.

Fie ca toţi să ne aducem aminte de unde am plecat şi să nu uităm acest lucru ! 😉

Înainte de a începe vă urez tuturor „Hristos a înviat”, sper că această sărbătoare v-a prins printre cei dragi vouă, că ați petrecut-o cu cei pe care îi iubiți cel mai mult, pentru că eu unul știu că asta am făcut :).

Cum mi-am petrecut eu Paștele? Scriind aceste rânduri din pat; patul de la Câmpina de la etajul 9. A fost super fain, cel mai frumos Paște pe care l-am avut vreodată în familie.

Luând trenul, vineri, cică de la ora 2:20, pe care oricum l-am pierdut și a trebuit să mai stau până la ora 4:20 ca să iau următorul tren (motivul a fost unul foarte serios și important, nu pot spune), în fine. În sfârșit ajung în tren, stau într-un vagon unde am avut ocazia să întâlnesc tineri căsătoriți și cu un copilaș incredibil de frumos (știu știu, unele persoane vor poze, de aia am și zis că asta e partea I, pozele o să le descarc când ajung în Craiova promit), cu niște ochii albaștri de-ți cădea fața când îl vedeai și cu un păr blond, foarte frumos copilașul și culmea cum s-a nimerit în tren, acest cuplu era unul taman câmpinean.

Foarte bine ne-am înțeles astfel încât, mi-am dat seama instant era clar că această vacanță o să fie super frumoasă dacă ne-am așezat lângă un cuplu câmpinean, apropos de vagon, nu ştiu dacă aţi călătorit în vagoanele astea noi, cu uşi automate moderne, oricum faine şi ele.. asta ca o mică paranteză. Ajunşi în Bucureşti, nu se poate ca trenul nostru să nu fi avut întârziere, doar nu am fi trăit în România altfel :D, aveam trenul la ora 7:30 din Bucureşti către Câmpina, iar noi am ajuns la 7:20 în Bucureşti :)), da-i repede pregătiţi să alergăm spre tren…mă uit doar o secundă în jos şi o pierd pe maica mea care habar nu am unde fugise. Oricum mi-am zis în mintea mea „asta e mama…”,  eu oricum mă urc în tren. La mine sunt toate bagajele. Eu te las în bucale, mă întorc cu maşina după tine…când colo aud o voce…